Trei persoane puse sub acuzare în cazul Crulic

Trei persoane puse sub acuzare în cazul Crulic

Trei persoane au fost puse oficial sub acuzare în Polonia, în urma decesului de anul trecut, într-o închisoare poloneză, al românului Daniel Crulic, care fusese timp de două luni în greva foamei, a anunţat azi Parchetul din Cracovia.

Agenţia poloneză de presă PAP precizează, citând purtătorul de cuvânt al parchetului, din Cracovia, Piotr Kosmaty, că "actul de acuzare a fost trimis la tribunal".

Cei puşi sub acuzare sunt trei membri ai conducerii spitalului penitenciarului Montelupich din Cracovia, aceşti fiind acuzaţi de neacordare de ajutor unei persoane aflate în pericol de moarte. Conform legilor poloneze, pentru aceste fapte, în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, respectivii riscă până la cinci ani de închisoare, a precizat procurorul Piotr Kosmaty, citat de presa poloneză.

Daniel Crulic, în vârstă de 33 de ani, fusese acuzat de furt şi închis la Montelupich în noiembrie 2007. Declarându-se nevinovat, Crulic a intrat în greva foamei şi a scris în mai multe rânduri consulatului român pentru a cere ajutor. El a murit la jumătatea lunii ianuarie a anului trecut, la o zi după ce fusese transferat din penitenciar în spital.

Crulic avea în jur de 30 de kilograme la acel moment, conform familiei sale. Decesul lui Crulic, care a provocat un scandal în România, consulul şi ambasadorul român la Varşovia au fost rechemaţi, iar ministrul de externe Adrian Cioroianu, criticat pentru gestionarea cazului, a demisionat.

CRONOLOGIE

  • 10 octombrie 2007 - Claudiu Crulic este arestat în Polonia, sub acuzaţia de furt. Crulic intră în greva foamei, nefiind de acord cu acuzaţiile care i s-au adus, şi cere să fie pus în contact cu Ambasada României
  • 25 octombrie - Crulic este spitalizat după ce starea sa s-a înrăutăţit. Reia greva foamei peste câteva zile
  • 17 ianuarie 2008 - Românul este eliberat, conform hotărârii Tribunalului Raional din Cracovia, pentru a fi internat în spital, starea sa de sănătate fiind afectată de lipsa hranei. Penitenciarul din Cracovia a înştiinţat Ambasada României la Varşovia despre acest fapt, fără a face însă alte precizări
  • 18 ianuarie 2008 - Claudiu Crulic moare în spital
  • 21 ianuarie - Consulul onorific al României la Katowice a fost informat, de către Spitalul din Cracovia al Ministerului de Interne, despre decesul lui Crulic. Adresa de înştiinţare, trimisă prin poştă, a ajuns la destinatar la 1 februarie. Decesul a fost cauzat de „perturbări metabolice ireversibile, la care s-a ajuns ca urmare a înfometării de lungă durată“, se arată în scrisoarea spitalului adresată Consulatului. Cauza decesului a fost incapacitatea respiratorie
  • 6 februarie - Trupul neînsufleţit al lui Crulic a fost adus în România.

CITIŢI ŞI: Cazul „Crulic“, model pentru deţinuţii români

Cazul „Crulic“ zguduie diplomaţia română

Ne puteți urmări și pe Google News