Trăieşti într-un oraş mic sau mijlociu din România? VEZI care dintre ele vor dispărea

Trăieşti într-un oraş mic sau mijlociu din România? VEZI care dintre ele vor dispărea

Oraşele mici şi mijlocii din România se confruntă cu multe probleme, din 1990 încoace. Riscul ca unele dintre acestea să dispară în următorii 30 de ani este de 50%, arată un raport realizat de specialiştii Societăţii Academice din România (SAR), în colaborare cu Siemens. Cel puţin patru oraşe sunt incluse pe "lista neagră".

Estea vorba despre oraşe precum Moldova Nouă din judeţul Caraş Severin, Bălan din Harghita, Victoria din judeţul Braşov şi Zimnicea din Teleorman. Acestea au fost nominalizate de autorii raportului drept exemple de oraşe care riscă să se confrunte cu probleme în următorii ani.

"Previziunile noastre depăşesc estimările oficiale, care evaluează exclusiv zonele defavorizate şi în curs de restructurare oficial declarate ca atare după 1989. Realitatea tristă e că sunt foarte multe oraşe de acest tip în România şi în plus, încă asistăm la dezvoltări exagerate ale unor comunităţi noi, care vor avea probleme într-un orizont de timp mai lung: de mediu, de perspective economice şi sociale. Astazi, unul din zece români trăiesc în asemenea zone cu probleme", a declarat Sorin Ioniţă, reprezentant SAR şi coordonator al raportului.

Cele mai mari riscuri Oraşele asupra cărora planează riscul dispariţiei se află în diferite situaţii nefavorabile, cum ar fi faptul că sunt oraşe monoindustriale apărute în jurul industriei extractive, stimulate să crească în perioada industrializării forţate sau comunităţile dependente de industrii energofage şi subvenţionate de stat. Raportul experţilor SAR arată că, în actualele condiţii economice, în multe dintre oraşele din această categorie, au scăzut natalitatea şi condiţiile de viaţă, toate acestea fiind legate într-un cerc vicios.

Totodată, aceste localităţi au grave probleme de poluare, din cauza tehnicilor învechite folosite în procesele industriale, ceea duce la scăderea atractivităţii turistice şi creşterea masivă a eventualelor costuri de ecologizare.

Ce se poate face Oraşele s-au dezvoltat pe baze nesustenabile, la înfiinţarea lor prea puţină atenţie fiind acordată cererii piaţei sau tendinţelor economice din lume.

Schimbările economice şi restructurările industriei din anii ’90 au avut un impact puternic asupra procesului lor de dezvoltare, la nivel socio-economic, al serviciilor sociale, dar şi uman şi afectiv.

Ce se poate face cu aceste oraşe? "Răspunsul nu e simplu si diferă de la caz la caz. Unele oraşe au poate şansa să supravieţuiască dacă aplicăm politici inteligente care să le facă viabile; altele vor dispărea. În orice caz, cu puţinele resurse pe care le are statul la dispoziţie, trebuie găsită o soluţie prin care oamenii din aceste zone, care sunt cu 20-30% sub media naţională a veniturilor, să aibă şansa de a ajunge să se susţină singuri în câţiva ani", este de părere Sorin Ioniţă.

Ne puteți urmări și pe Google News