Traian Igaş: S-ar putea introduce în urne buletine neştampilate, pentru asigurarea cvorumului
- Departamentul Politic
- 25 iulie 2012, 15:17
Vicepreşedintele PDL Traian Igaş a declarat că "există semne clare că se va încerca fraudarea votului" şi că o metodă ar fi introducerea în urne a unor buletine neştampilate pentru a se asigura cvorum.
"Se încearcă amestecara listelor suplimentare cu cele normale din fiecare secţie, se refuză instalarea camerelor de luat vederi, ceea ce înseamnă că ai ceva de ascuns. Nu este de vină MAI, ci managementul politic de la nivelul ministerului", a spus Igaş, conform mediafax.ro.
Vicepreşedintele PDL a spus că nu crede că va fi realizată o prezenţă de 50% şi că din această cauză "vor încerca să compenseze lipsa alegătorilor prin introducerea în urne de buletine neştampilate care să le asigure cvorum".
"Aici trebuie să fim vigilenţi, să semnalăm toate actele care ne duc cu gândul la fraude. Dacă există un complot în acest sens, de a se arunca în urne buletine, categoric acei oameni având şi lista (cu electorii - n.r.) în faţa lor, la un moment dat pe parcursul zilei sau la sfârşitul programului de vot, se vor regla, vor încercui numele unor persoane", a spus Igaş.
Igaş a afirmat că partidul va mai urmări "dacă cele 800 de filtre de la trecerile între judeţe vor monitoriza într-adevăr turismul electoral".