Traian Băsescu, către simpatizanţii săi: Singurul lucru care ne ajută este statul acasă!
- Carmen Vintil ă
- 29 iulie 2012, 20:10
Preşedintele suspendat Traian Băsescu s-a aflat la sediul PDL, unde democrat-liberalii s-au strâns încă de azi-dimineaţă. Acesta le-a cerut simpatizanţilor săi să nu meargă la vot, deoarece voturile în favoarea sa nu îi vor fi de ajutor. Democrat-liberalii nu participă nici ei la vot, îndemnându-şi electoratul să facă acelaşi lucru. La închiderea urnelor, PDL va face însă o numărătoare paralelă.
UPDATE 1. "Foarte important este ca românii să-şi exercite dreptul de a nu fi parte a loviturii de stat. Ar fi urât să rămână în istorie că politicienii i-au păcălit să meargă la vot. (...) Nu am emoţii pentru că am conştiinţa împăcată. Mi-am făcut datoria ca preşedinte. (...) Am o rugăminte la simpatizanţii mei : voturile în favoarea mea nu ne ajută. Singurul lucru care ne ajută este statul acasă. Dacă referendumul va fi invalidat, poporul român va fi deasupra celor 256", a declarat Traian Băsescu. Acesta i-a îndemnat pe români să meargă la terasă, lucru pe care îl va face şi el împreună cu soţia. Urmăriţi mai jos cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:
- Este referendumul lor. Dacă şi referendumul tău îl furi ce-ţi mai rămâne de furat, ţara cu totul?!
- Despre ziua porţilor deschise la Vila Dante: Abia acum am înţeles de ce Victor Ponta s-a pretat la acea minciună uriaşă că vila era pregătită pentru un viitor fost preşedinte. E urât şi arată cât de josnici sunt oamenii aceştia, care pot merita orice, dar nu merită să conducă România. Toţi membrii familiei mele au fost supuşi la presiuni, huiduieli şi injurii când au intrat şi când au plecat din casă (n.r. Vila Dante se află în apropiere de casa în care locuieşte preşedintele suspendat).
- Nu am emoţii pentru că am conştiinţa împăcată. Referendumul nu este pentru mine, referendumul de azi este pentru România.
- Dacă referendumul va fi invalidat poporul va fi considerat deasupra celor 256 de parlamentari din punct de vedere al înţelegerii Europei
- Am o rugăminte pentru simpatizanţii mei: voturile în favoarea mea nu ne ajută, singurul lucru care ne ajută este statul acasă. Niciun simpatizant de-al meu să nu ducă grija procentului meu pentru că azi nu este vorba despre procentele mele.
- Azi discutăm despre procentele în favoarea sau împotriva României. Dacă referendumul va fi invalidat, poporul român va fi considerat deasupra majorităţii parlamentare din punctul de vedere al înţelegerii Europei. Dacă va fi validat, sigur, asta-i viaţa şi o luăm de la capăt. (...) Azi alegem între o Românie europeană şi o Românie în care politicienii pot face ţăndări statul de drept doar pentru că au majoritatea
Astăzi, Traian Băsescu nu a avut niciun program public. El nu a fost nici la sediul său de campanie şi nu a anunţat la ce oră îşi va exprima votul. "Am discutat despre fraudele care au loc şi (eu - n.r.) dau interviuri în continuare la presa germană şi altă presă", a spus europarlamentarul Monica Macovei, întrebată ce au discutat democrat-liberalii cu Traian Băsescu. Ea a refuzat să precizeze dacă preşedintele Băsescu le-a spus reprezentanţilor PDL dacă va merge sau nu să voteze la referendum. "Vreau să spun public, preşedintele Traian Băsescu nu a dat şi nici nu va da niciun sms şi niciun email şi niciun mesaj pe telefon pentru a îndemna lumea să se ducă la vot sau să facă orice. PDL nu dă niciun astfel de sms către nimeni. Aceste mesaje sunt mincinoase, otrăvite pentru că sunt date de USL, dar pusă semnătura Traian Băsescu sau PDL", a mai spus Monica Macovei. CITIŢI ŞI:
- Dăm 10.000 de euro! Stai cu ochii pe fraude
- USL pregăteşte o mineriadă la Vila Dante în ziua referendumului. Vanghelie îşi activează combatanţii la "Ziua porţilor deschise". Serviciile secrete sunt în alertă
- DE CE NU MERG LA REFERENDUM. Mircea Mihăieş: Referendumul nu e ceva obligatoriu
-
DE CE NU MERG LA REFERENDUM. Ion Cristoiu: "Premierul a îndemnat, în chip iresponsabil, la fraudarea referendumului în favoarea USL"