Topul celor mai mari salarii din ministere

Topul celor mai mari salarii din ministere

Angajaţii guvernului nu sunt plătiţi la fel. Până la aplicarea Legii salarizării unitare, există diferenţe enorme între lefurile medii din ministere.

Afacerile externe, justiţia şi dezvoltarea regională sunt cele mai bănoase domenii pentru salariaţii din ministere. Angajaţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au cele mai mari salarii din Guvernul României, potrivit informaţiilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), transmise EVZ. Ei au primit, în ianuarie, lefuri medii nete de 7.892 lei şi sunt urmaţi de cei ai Ministerului Justiţiei (MJ), care au încasat salarii medii aproape de două ori mai mici, de 4.612 lei.

Pe locul al treilea se regăsesc salariaţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), care au primit, în medie, un salariu net de 4.193 lei.

Funcţionarii Finanţelor se situează pe al patrulea loc în topul celor mai mari salarii din ministere, cu 3.524 lei pe lună, potrivit datelor oficiale. Aceştia sunt urmaţi de angajaţii Internelor, care au salarii sub 3.000 lei/lună, de 2.733 lei, în luna ianuarie.

Cei mai "săraci" din guvern

La polul opus, cele mai mici salarii medii nete din guvern le-a avut, în ianuarie, personalul Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP), de 1.781 lei. La mai puţin de 2.000 de lei lunar se cifrează şi salariile angajaţilor ministerelor Culturii (1.843 lei), Educaţiei (1.851 lei) şi Sănătăţii (1.897 lei), arată datele furnizate de MFP.

Reprezentanţii Finanţelor precizează că salariile ministerelor Finanţelor, Sănătăţii şi Muncii cuprind şi stimulentele acordate angajaţilor. Aceste plăţi reprezintă o parte importantă a venitului lunar al angajaţilor. Anul trecut, salariaţii din Finanţe au declanşat proteste la sediul ministerului după ce nu şi-au mai primit stimulentele, primind salarii, în unele cazuri, de numai 500 de lei.

Între ministere se remarcă diferenţe mari de salarizare. Între angajaţii cei mai bine plătiţi şi cei mai prost plătiţi din Guvern este un raport de 1 la 4,5. Altfel spus, angajaţii MAE au salarii medii nete de 4,5 ori mai mari decât salariaţii Ministerului Mediului.

Specificul fiecărui minister determină salariul

Cum se explică aceste diferenţe? Prin specificul fiecărui minister, spun surse din Ministerul de Finanţe. De exemplu, la Externe, sunt multe salarii care se acordă în valută la misiunile diplomatice ale României în străinătate, iar la Justiţie salariile depind de structura personalului, mulţi dintre angajaţii acestui minister fiind încadraţi în funcţii asimilate judecătorilor sau procurorilor, ne-au explicat sursele citate.

Iar Ministerul Dezvoltării, al treilea în topul celor mai bune salarii, a moştenit salariaţii fostului Minister al Integrării Europene, care beneficiau de venituri mai mari.

"Sperăm ca, după ce se va aplica Legea salarizării unitare, salariile medii ale ministerelor să fie mai apropiate ca valoare", spun sursele din MFP. Acestea şi-au exprimat speranţa că, în doi-trei ani, vom putea vedea deja anumite schimbări în acest sens.

Nici recuperarea scăderii salariale din vara anului trecut nu s-a făcut la fel la toate ministerele. De exemplu, dacă angajaţii Ministerului Apărării au recuperat 29% din scăderea din iulie, cei de la Economie au recuperat numai 8%, la începutul acestui an.

Recuperări de peste 15% au mai avut şi salariaţii ministerelor Mediului (22,5%), Agriculturii (22,3%), Educaţiei (19,4%), Sănătăţii (17,6%), Internelor (16,6%) şi Dezvoltării Regionale (16,4%), potrivit calculelor EVZ, pe baza datelor MFP.

Ne puteți urmări și pe Google News