Topul aberaţiilor pe bani publici

Topul aberaţiilor pe bani publici

Revista presei.

România Liberă Topul aberaţiilor pe bani publici

Tancuri vechi pe post de utilaje forestiere, WC-uri scumpe, dar nefunctionale, sau proiecte care au inghitit bani, dar nu au produs nimic. Acestea sunt doar cateva exemple de afaceri facute cu banii statului in ultimii ani. Multe dintre achizitii s-au lasat cu dosare penale, dar cei mai multi dintre vinovati nu au platit nici un leu in contul pagubei produse bugetului public.

Romania este tara in care nu se construiesc autostrazi din cauza lipsei banilor, dar institutiile statului arunca miliarde pe bunuri si servicii inutile sau exagerat de scumpe. Dupa primele scandaluri de la inceputul anilor ’90, sirul achizitiilor care au sfidat legea si bunul-simt nu s-a oprit nici in ziua de astazi. Multi functionari din Guvern, Parlament, primarii sau alte institutii publice au folosit banii statului pentru a imbogati firmele prietenilor sau ale rudelor sau, pur si simplu, pentru a-si satisface capriciile. "Romania libera" face o trecere in revista a unora dintre cele mai aberante astfel de achizitii.

Adevărul Criza imobiliară atacă echipele din Liga I

Patronii a şapte echipe din campionatul nostru au afaceri în domeniul imobiliar, puternic afectat de criza economică.  Aceasta s-a extins şi la nivelul diviziilor inferioare, câteva cluburi desfiinţându-se deja. Gigi Becali (Steaua), Arpad Paszkany (CFR Cluj), Adrian Mititelu  (Craiova) şi Dumitru Bucşaru (Urziceni) sunt finanţatorii care ar putea avea probleme financiare în 2009.

Criza economică în general şi cea imobiliară în special vor dăuna multor oameni de afaceri care investesc în fotbal. Practic toate marile echipe din Liga I vor avea de suferit mai mult sau mai puţin. CFR Cluj, Unirea Urziceni, Steaua, Rapid sau Universitatea Craiova sunt finanţate de oameni de afaceri puternic implicaţi pe piaţa imobiliară. Acţionarii lui Dinamo au afaceri imobiliare, cu excepţia preşedintelui Nicolae Badea.

Cotidianul

Vistieria ţării e goală

Oameni din Ministerul Finanţelor au „scăpat“ cifre care arată adevăratul dezastru bugetar: deficitul atinge deja 3%, în condiţiile în care criza subţiază dramatic din încasări. Guvernul taie, de urgenţă, cheltuielile. Pensionarii sunt primii loviţi - majorarea pensiilor se amână cu un an.

Deficitul bugetar a ajuns la 3% din Produsul Intern Brut la sfârşitul lunii noiembrie şi se apropie de 4% din PIB, în condiţiile în care încasările bugetare au scăzut luna trecută cu 3,5 miliarde de lei, tendinţa menţinându-se şi în luna decembrie, au declarat, pentru NewsIn, surse din Ministerul Finanţelor.

„Activitatea economică decelerează rapid ca urmare a propagării crizei economice şi în România. Blocajul financiar şi faptul că agenţii economici se confruntă cu o lichiditate redusă afectează grav încasările la buget. Astfel, în luna noiembrie s-a încasat mai puţin faţă de cât era estimat cu 3,5 miliarde de lei, iar situaţia va fi şi mai rea în luna decembrie“, au precizat, pentru NewsIn, reprezentanţi din minister.

Gazeta Sporturilor Steaua fuge de fani Şefii roş-albaştrilor vor închide azi porţile stadionului, la amicalul cu "naţionala" României, de teama unor proteste ale fanilor.

Nici un suporter stelist nu va putea vedea astăzi amicalul pe care echipa favorită îl va susţine în Ghencea, împotriva selecţionatei României, formată exclusiv din fotbalişti din Liga I. Motivul? Conducerea Stelei a luat o decizie fără precedent în istoria clubului: va închide porţile pentru a nu le permite fanilor să vină la stadion. Decizia vine la doar cîteva zile după ce la meciul cu Unirea Urziceni toţi cei 15.000 de spectatori prezenţi la partidă au scandat încontinuu împotriva lui Gigi Becali şi a lui Valeriu Argăseală, cerîndu-le să plece din Ghencea. Cancan In 2003, atentat cu dale de beton la viata lui Basescu Deputata (inca, desi a pierdut alegerile) PD-L Anca Constantinescu a dezvaluit, miercuri seara, intr-o emisiune TV, un presupus atentat criminal, in anul 2003, la adresa lui Traian Basescu, sugerand ca la mijloc s-ar fi aflat cei de la PSD.

Deputata "Ciocu' mic" (foto medalion), cum e stiuta, a declarat, la "Nasul", ca, in 2003, in timpul guvernarii PSD, mai multi sefi din presa au fost invitati, in mod misterios si nu se stie de catre cine, sa ia parte, intr-o noapte, in zona Casei Presei Libere, la ceea ce trebuiau sa fie primele probe ale metroului usor, linia 41 (metrou puternic boicotat de catre PSD, spune Constantinescu). Numai ca, la fata locului s-a gasit doar o drezina, lucrarile fiind departe de a putea permite o proba in toata regula. Venit si el, alaturi de viceprimarul Razvan Murgeanu si de Gheorghe Dobre, primarul de atunci, Traian Basescu, a incercat sa salveze situatia in fata jurnalistilor adunati prin organizarea unei deplasari, ad-hoc, cu respectiva drezina. Ziua Bolovan de gatul PSD

Pesedistii au pierdut alegerile din cauza lui Dan Voiculescu. PC a trimis in Parlament doar un singur senator, pe Felix.

Conservatorii au obtinut numai cinci mandate la alegerile parlamentare, desi pesedistii se bizuisera pe ei in 28 de colegii uninominale. Daca randamentul candidatilor PC ar fi fost macar egal cu cel al partenerilor din PSD, Alianta rosie ar fi castigat majoritatea fotoliilor de parlamentar si ar fi devenit prima vioara in concertul negocierilor pentru putere. Cum nu s-a intamplat asa, conservatorii vor ocupa in Senat un singur fotoliu, prin Dan Voiculescu, iar in Camera vor avea patru deputati: Daniela Popa, Bogdan Ciuca, Sergiu Andon si Damian Florea. Ambitiile conservatorilor inainte de alegeri erau obtinerea a 20 de locuri in Legislativ, portofoliul IMM-urilor in Cabinet, instalarea Danielei Popa in postul de vicepremier si inscaunarea lui Voiculescu in fruntea Senatului. Jurnalul Naţional Profesorul desfrânat şi elevul depravat Fără bani şi motivaţie, unii dintre profesorii de azi şi-au pierdut minţile în alcool şi sexualitate. Ca să nu fie mai prejos, câţiva elevi, conturându-se uşor într-o comunitate aparte, drept răspuns, îşi întrec maestrul fie din teribilism, fie din singurătate, fie pur şi simplu dintr-o curiozitate înflăcărată. Căci vorba aia, mintea nu e un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins.

Imbecilitatea e la modă şi are imaginaţie. De la o vreme încoace, o vigoare frustă a cunoaşterii i-a năpădit pe câţiva respectabili magiştri. Animalicul a erupt din ei, dând frâu necesităţilor lipsite de pudoare. Ilustrul dascăl e din ce în ce mai des adeptul unei "vita simplex", lipsită de pretenţii, practicând de la catedră o educaţie prin non-educaţie. Şi, ca drept dovadă, îi vom prezenta într-un top "magna cum laude" pe cei mai cei dintre erudiţii din spatele catedrei.

Ne puteți urmări și pe Google News