O să ajungă proverbial. La toate întrebările centrate pe informaţia: „Cine e de vină?”, se răspunde într-un singur fel: Traian Băsescu. Lui i se atribuie deja toate culpele posibile. El este vinovat de toate păcatele, de toate dezastrele, de toate catastrofele, de toate prăpădurile, de tot ceea ce merge prost pe lumea asta (de lumea cealaltă, răspund alţii!).
Nu cred că a mai existat în ultimii ani un personaj public mai hăituit şi mai prigonit ca Traian Băsescu. Nici Ion Iliescu – de gâtul căruia atârnă un mănunchi de aproape 1.100 de vieţi, pe care le-a luat fără să clipească, în decembrie ’89 şi la mineriadele din ’90 – nu cred că a „beneficiat” de un asemenea tratament. Ci, dimpotrivă!
Cum nu cred să existe în nicio altă ţară civilizată – cum se pretinde a fi România – vreun fost preşedinte care să fie în aşa hal de hărţuit şi urmărit, pentru nişte culpe fictive, ridicole, caraghioase, ilogice, neveridice, absurde. Practic, fiecare nou dosar care i se construieşte lui Traian Băsescu de către DNA, DIICOT şi Parchetul General scoate la suprafaţă cele mai fetide răbufniri de ipocrizie, răutate şi nerecunoştinţă din partea unor oameni pe care, tineri fiind, fostul preşedinte i-a învestit cândva cu încredere şi simpatie. Fiecare nou dosar e, de fapt, încă un act al unei piese absurde.
Însă insistenţa sălbatic-isteroidă cu care DNA (e posibil să avem aici un caz cu uşoare efluvii clinice, altfel nu se poate explica sălbăticia iraţională cu care îşi nutreşte încăpăţânarea obsesivă, agăţarea cu orice chip şi prin orice mijloace a „modulului Băsescu” la remorca penalului!), deci, această să-i zicem tenacitate – observaţi că am evitat construcţia „idee fixă” – susţinută clocotitor de anumite „straturi” din cadrul Serviciilor, s-ar putea să provoace o surpriză. Adică, fenomenul exact invers. Ca un banchet sardanapalic din palatul unui patrician din Roma Antică, terminat negreşit, din prea mult belşug şi greţoasă abundenţă, în încăperea din spate numită atât de duios „vomitorium”.
Câtă vreme coordonatorii acestei adevărate vânători (fiindcă n-am nici cea mai mică îndoială că ei există!) vor ţine sus steagul stupizeniei de a nu pricepe că, uneori, un proces în abuz poate să provoace efecte taman pe dos decât cele dorite, Traian Băsescu n-are a se teme. E ţinta perfect odihnită. Neobosită. Luminată de prostia călăilor.
Fiindcă doar el ştie că ura, care îndărătniceşte judecata, preschimbă osânda în preţuire.
Recomandările noastre
