Tineri care au înscenat un jaf, trimişi în judecată
- Georgeta Petrovici
- 7 iulie 2011, 15:53
Şase tineri care au înscenat un jaf la un local din Timişoara, la începutul anului, au fost trimişi astăzi în judecată.
Procurorii Tribunalului Timiş au finalizat ancheta în cazul aşa-zisului jaf ce a avut loc la pe 6 ianuarie în localul "Amnezia" de pe Calea Buziaşului din Timişoara. Ei i-au trimis în judecată pe cei cinci tineri care au comis furtul, dar şi pe barmaniţa care s-a erijat în postura de victimă, pentru complicitate. Potrivit anchetatorilor, atât victima, tânăra de 19 ani, cât şi colegul ei de serviciu şi atacatorii, patru la număr, erau complici. "Aceştia au pus singuri la cale jaful", a declarat Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş. Mai exact, tânăra şi colegul ei de serviciu, împreună cu alţi patru tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 28 de ani, au pus la cale întreaga tărăşenie. Doi dintre complici au stat de pază, iar în interior au intrat alţi doi, unul dintre ei fiind fostul iubit al tinerei. Totul s-a întâmplat dimineaţa la ora 4.30. Hoţii au plecat cu o orgă folosită de interpreţii care cântau în local, laptopul şi telefonul mobil al tinerei de 19 ani. "După ce au luat bunurile, fata a insistat să fie lovită, pentru a avea credibilitate în faţa anchetatorilor", au mai declarat poliţiştii. Cei şase tineri vor fi judecaţi pentru furt calificat şi complicitate şi riscă între trei şi 15 ani de închisoare.