TIMIŞOARA: Asiguraţii aşteaptă de cinci luni să-şi recupereze pagubele
- Adam Popescu
- 27 ianuarie 2009, 00:00
Timişoreanca Maria Sauca, cea care a suferit o intervenţie de urgenţă în timpul concediului în Antalya, se luptă de cinci luni cu birocraţia pentru a-şi recupera daunele.
Este vorba despre un total de 6.000 de euro, care reprezintă costul operaţiei efectuate, cu discount, de medicii turci, zilele de spitalizare şi transportul cu avionul la altă dată decât cea a finalului vacanţei.
Pentru că firma la care a încheiat asigurarea medicală, City Insurance, a refuzat să deconteze aceste cheltuieli, soţii Sauca au apelat la avocaţii specializaţi în protecţia consumatorului ai casei de avocatură Urban şi Asociaţii.
„Am avut încredere, însă, deşi a trecut atât timp, nu ştim nimic concret. Le-am trimis toate actele şi dovezile, le-am spus că nu vreau decât să-mi recuperez banii cheltuiţi cu operaţia şi că dacă vor să ceară daune nu au decât“, povesteşte Dan Sauca. „Săptămâna trecută am vorbit cu ei şi au spus că e pe rol. Nu ştiu ce înseamnă asta, detalii nu mi-au dat“, spune şi Maria Sauca. Nicio reclamaţie depusă Contactată telefonic, Mariana Botogan, avocatul desemnat de la Urban şi Asocaţii, a transmis că negocierile cu firma de asigurări au eşuat. „A avut loc concilierea cu firma. Familia Sauca are răspunsul cu concluziile pe mail, de două zile, şi urmează să mergem cu cazul în instanţă, drept care le mai cerem, tot prin mail, câteva documente“, a declarat Mariana Botogan. Această declaraţie nu a fost însă confirmată de familia Sauca. Mai mult, Violeta Simedre, directorul de daune de la City Insurance, a declarat ieri că în acest caz nu s-a depus niciun fel de reclamaţie.
EVZ a relatat pe larg cazul în septembrie anul trecut. Pentru mai multe detalii, revedeţi articolele: Turistă păcălită de compania de asigurări