Acu’ nouă ani, pe la sfârşitul lui octombrie, a venit ultima oară în Tibetul meu cu trei peşteri, de la etajul opt, dintre Obor şi Lizeanu

Divorţasem de fo zece luni şi plecase într-o garsonieră de aceaşi altitudine, da' cu orizont diferit. Ne dăruiserăm unul altuia cei mai frumoşi ani. Numa’ că mecanismul se gripase şi dădea rateuri. Atunci, ca să nu intrăm în pana prostului fix în mijlocul Marelui Zid Chinezesc, unul a luat-o hăis şi ălălalt cea. Posibil cu ceva regrete, da’ prea puţine să le desluşim. O vreme a fost greu să mă recompun. Eram ca Amundsen în drum spre Pol. Am descoperit locuri minunate cum ar fi sertarul unde sunt cearşafurile şi feţele de pernă, raftul cu prosoape şi chiar cotlonul din şifonier unde se ascunseseră de mine, ca de necuratul, ciorapii şi chiloţii.

Dolarii, emoţiile şi reportajele

Tocmai făcusem 40 de ani, mă lăsase nevasta şi rămăsesem şi fără job. O vreme, am trăit din BlackJack, de mă învăţaseră toţi crupierii din Bucureşti. Şi, da, se adevereşte chestia aia cu norocu' la cărţi şi ghinionu' în amor... Am mai spus şi scris. Câştigam într-o noapte cât într-o lună la ziar. S-a întâmplat să mă aşez la masă cu o sută şi ceva de lei şi să plec acasă, după opt ore, cu peste 4.000 de euro. Am ajuns şi în Las Vegas. Unde le-am luat o căruţă de bani americanilor ca să-i pierd la întoarcere, în prima noapte, la Hilton. Şi Vegasul... Asta e altceva că, ce s-a întâmplat acolo, acolo rămâne. Apoi, a vrut o femeie de casă s-o iau acasă şi s-o fac mireasă. Am luat-o la goană, în pasul ştrengarului. Alta, o superbitate blondă, cu moravuri de nerelatat, mi-a băgat nişte fluturi în stomac de mi-au trebuit nişte lăzi de votcă Grey Goose să-mi vomit emoţiile. Mă apucasem de scris, la ziar, din nou. Şi am tot scris: mii de reportaje, interviuri, anchete, relatări şi, cum nu, şi ştiri de doi lei. Un an, am făcut cronici despre cârciumi. Unele de lux, altele de cartier. M-am împrietenit cu gunoieri, profesori, căcănari, doctori, bişniţari, oameni de cultură şi alţi beţivi. Am mers în cârje după ce mi s-a rupt laba piciorului drept, am avut şi cu un atac de gută şi am stat cu o mână legată de piept cinci săptămâni, după ce, în drum spre un popă, am căzut şi mi-a sărit umărul. Apoi m-am pricopsit cu o gonartroză la gennchiul stâng. O lună şi jumătate abia am putut să-mi car gunoiu' la ghenă. M-am îngrijit singur.

În derivă prin siajul vieţii

De lene, mi-am lăsat, fo câţiva ani, părul lung. L-am vândut unui peruchier pe-o ciorbă de burtă şi trei mititei. Mi-a ieşit de-un reportaj. Mi-am îngropat unul dintre cei mai buni prieteni şi, niciun an mai târziu, am incinerat-o şi pe mă-sa. Mi-a murit şi şoarecele, după şase revelioane făcute împreună. Am plâns şi după ăsta, în prima zi a unui nou an. Am plecat pe mare, cu lunile, de două ori. Cu două veliere. Şi am fost parte din siajul lor spre Rusia. M-am dat la vale, pe Dunăre, de la Regensburg, către Viena, cu un fost pescador danez, din Baltica, bătrân de 70 de ani. Da’ apa mică nu era de mine. M-am întors la înălţimea Tibetului meu oborean unde, singur în trei camere, e aglomeraţie şi cu mine însumi. My way.

Hai şi o poezea, aşa, de amoru' artei, că se pupă bine cu ce scrisei mai sus:

Sara pe val

Sara, pe val, burta mă trage de şale. Sticlele curg, apa nu-i bună. Sunt bale! Sirene’n bikinii îşi fac de cap, sunt nebune. Departe, în port, crâşmele plâng după mine.