"The Independent": Romii, cea mai persecutată minoritate din Europa
- Adam Popescu
- 4 octombrie 2010, 21:31
Într-un articol publicat astăzi de cotidianul "The Independent", jurnaliştii britanici scriu despre legislaţia draconică şi tratamentul la care sunt supuşi romii în Europa de azi. Jurnaliştii nu au cuvinte de laudă la adresa României, ţinând cont de condiţiile în care trăiesc romii în ţara noastră.
Textul este un tablou al situaţiei comunităţii rome în contextul dezbateriilor care urmează să aibă loc, joi, la Consiliul Europei, la Strasbourg, unde se întâlnesc academicieni, autorităţi şi reprezentanţi ai comunităţilor de romi pentru a dezbate proiectul paneuropean, "The Decade of Roma Inclusion, 2005 to 2015". Graţie preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, şi politicii sale de repatriere a romilor, aceştia s-au trezit în centru unei dezbateri la nivel european, titrează The Independent. Ei au lumea lor, noi pe a noastră Jurnaliştii încep cu o mică incursiune în istorie. Romii au fost marginalizaţi încă de când au ajuns pe Bătrânul Continent, din India, în urmă cu un mileniu. Nu au avut pretenţia unui teritoriu, nu au iscat niciodată un război. Iar azi, preşedintele Sarkozy şi premierul italian, Silvio Berlusconi, vor să ne facă să credem că romii reprezintă o ameninţare la adresa securităţii şi că trebuie expulzaţi în masă. Britanicii vorbesc ca despre un moment critic de aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, care le-a dat drept la libera circulaţie românilor. Aşa că sute de mii de imigranţi au luat calea Italiei, mai mult decât în orice altă ţară. O mică, dar foarte vizibilă parte dintre ei, nimeni nu ştie câţi, erau romi. În România, mai rău ca-n Iugoslavia 84% dintre italieni încă mai cred că romii sunt nomazi şi aşa îi tratează. "Foarte puţini dintre romii care au venit în Peninsulă din Bosnia şi Kosovo, fugind de război, sunt recunoscuţi ca refugiaţi. Nu eşti refugiat pentru că eşti rom", povesteşte Dijana Pavlovic. Ea face parte din comunitatea de romi, e născută în Serbia şi locuieşte acum la Milano. Pe vremea lui Tito, romii din Iugoslavia aveau acces la educaţie şi primeau un loc de muncă, mai spune femeia. În România în schimb, condiţiile de viaţă erau mult mai rele. Aici, romii au fost sclavi până la mijlocul secolului al XIX-lea. Mulţi dintre ei sunt şi acum foarte săraci şi suferă din cauza prejudecăţilor la care sunt supuşi. Acest lucru, dar şi lipsa locurilor de muncă explică de ce mulţi aleg să plece în Vest, mai scrie The Independent. Sute de romi au fost expluzaţi din Franţa în România şi Bulgaria în ultima luna şi jumătate.