Cu cât testosteronul agenţilor comerciali este mai mare cu atât câştigurile relizate într-o şedinţă la bursă sunt mai mari, relevă un studiu britanic, citat de AFP.
Dimineaţa, când brokeri de la Bursa din Londra au un nivel crescut de testosteron se înregistrează cele mai importante câştiguri, acestea scâzând odată cu trecerea orelor, arată studiul cercetătorilor de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie.
Aceştia au urmărit, timp de opt zile, 17 agenţi comerciali londonezi. Le-au măsurat nivelul de testosteron, principalul hormon sexual masculin, prelevându-le salivă de două ori pe zi, la 11:00 dimineaţa, în plină activitate bursieră, şi la 16:00, la finalul şedinţei.
De fiecare dată când a fost măsurat nivelul acestui hormon, s-au înregistrat şi câştigurile, şi pierderile la bursă.
Comparând datele obţinute în cele opt zile, cercetătorii au stabilit că cu cât este mai mare nivelul de testosteron câştigurile înregistrate sunt mai mari ca în restul zilei.
Explicaţia: testosteronul le dă bărbaţilor mai multă încredere în sine şi îi impulsionează să rişte mai mult. Autorii studiului au subliniat că un exces de testosteron, şi de cortizol sau de hidro-cortisol care cresc stresul, induc o stare euforică în detrimentul analizării raţionale a riscurilor ce pot apărea în timpul unei anumite activităţi.
(11:25)