Terenurile de sport din şcoli, pline de gropi

Terenurile de sport din şcoli, pline de gropi

Orele de educaţie fizică pe care elevii din Ploieşti ar trebui să le desfăşoare în aer liber sunt organizate tot în sălile de sport, deşi vremea s-a încălzit.

Asta pentru că terenurile din incinta şcolilor sunt într-o avansată stare de degradare. Astfel, multe dintre ele sunt pline de denivelări sau gropi, au gardurile rupte, iar porţile de fotbal şi coşurile de baschet sunt ruginite. Din cauza unor accidentări suferite de elevi, unii directori au restricţionat accesul pe terenul de sport.

În această categorie se află şi şcoala cu profil sportiv „Henri Mathias Berthelot“, unde elevii fac orele de educaţie fizică numai în sala de sport. „Am luat această decizie pentru a evita accidentările elevilor. Din păcate, unele probe, precum cea de oină sau cea de viteză, nu se pot da în sala de sport aşa cum ar trebui, dar nu avem ce face“, explică Rodica Tăicuţu, directorul şcolii. Elevii spun că din cauza gropilor nu pot juca nici măcar fotbal pe terenul de sport.

Într-o situaţie similară sunt şi elevii de la Grupul Şcolar „Spiru Haret“ şi cei de la Şcolile „Enăchiţă Văcărescu“ şi „Sfântul Apostol Andrei“. Directorul adjunct al Direcţiei Tehnic şi Investiţii, Mădălina Crăciun, promite că până la sfârşitul anului vor fi refăcute 22 de terenuri de sport.

Ne puteți urmări și pe Google News