Tensiuni la Neamț între PNL și PC

Tensiuni la Neamț între PNL și PC

Conservatorii nemţeni i-au trimis preşedintelui PC, Daniel Constantin, o scrisoare deschisă prin care îi solicită prezenţa în judeţ, pentru a detensiona situaţia din cadrul filialei, dar şi de la nivelul Alianţei de Centru Dreapta, pe care o au cu PNL.

Preşedintele interimar al PC Neamţ, Florinel Tofan, i-a cerut totodată  lui Daniel Constantin să îşi asume responsabilitatea pentru desemnarea unui "candidat necunoscut" la funcţia de primar al municipiului Piatra Neamţ.

''I-am cerut preşedintelui să vină împreună cu acel candidat şi să îşi asume răspunderea pentru desemnarea acestuia ca şi candidat, şi rezultatul care va fi la alegeri", a declarat Florinel Tofan, citat de Agerpres.

Candidatul PC la Primăria Piatra Neamţ este Cătălin Drăguşanu, în vârstă de 32 de ani, director al unei firme în Târgu Mureş. Potrivit protocolului USL, candidatul la preşedinţia CJ Neamţ este dat de liberali, însă deocamdată nu a fost nominalizat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, liberalii şi-au anunţat intenţia de a da candidatul la Primăria Piatra Neamţ, prin preşedintele filialei municipale, Viorel Chirilă, lucru care i-a nemulţumit pe conservatorii nemţeni.

''A rămas candidatura pentru Primăria Piatra Neamţ la colegii conservatori pentru că au insistat foarte mult şi probabil au un candidat care va obţine un rezultat bun'', a declarat, la rândul său, Dorinel Ursărescu, preşedintele PNL Neamţ.