Unde găsești telefoane, tablete PC şi parfumuri și cu 70% mai ieftine
- Teodora Cimpoi
- 7 iunie 2011, 13:06
Diferenţele de preţ la produse identice din Europa de Vest, Europa Centrală, România şi Statele Unite, ce pot fi cumpărate online, pot ajunge chiar şi până la 70%. SUA au câştigat detaşat comparaţia, ca urmare a declinului dolarului şi concurenţei acerbe între magazinele online.
În urma unei analize a companiei specializate în plăţi online PayPal, a rezultat că diferenţele de preţ la produse identice pot ajunge chiar şi până la 70%: un iPhone 4 de la Apple costă circa 1.500 lei în SUA, 2.800 lei în România şi în jur de 2.000 lei în Marea Britanie.
"Am încercat să facem raportul cât mai obiectiv posibil, comparând preţurile din peste 50 de magazine online din SUA, Polonia, Republica Cehă, Germania, România, Ungaria, Grecia, Portugalia şi Marea Britanie", a declarat Przemek Pluta , manager PayPal pentru regiunea Europei Centrale şi de Est şi România.
Cele mai avantajoase cumpărături, de la americani
Bunurile comparate au fost mai ieftine în SUA decât în România, diferenţa de preţ fiind de la câteva procente până la câteva zeci de procente.
"Indiferent de rata de schimb a dolarului, preţurile la multe produse sunt de neegalat, iar cumpărăturile făcute din SUA sunt mai avantajoase, chiar dacă preţurilor li se adaugă costurile de livrare şi taxele vamale", se arată într-un comunicat al Paypal.
De exemplu, Apple Ipad costă în jur de 2.000 RON în Romania, aproape dublu faţă de SUA, unde se vinde cu circa 1.100 RON. Şi preţurile pentru haine sunt mai avantajoase în SUA: un Polo Tommy Hilfiger costă circa 90 RON în SUA , acelaşi produs ajungând la 170 RON în România. GRAFIC: Comparație a prețurilor la bunuri între magazinele online din SUA și România
Unde au succes românii
Pe de altă parte, comercianţii români s-au bucurat de succes pe piaţa internaţională, pe nişele în care îşi derulează activitatea. De exemplu, dintre comercianţii români care realizează vânzări online, cel mai mare succes a fost înregistrat de o companie de mobilier (vaderinc.com), magazinul de gadgeturi Fungift.ro sau magazinul de obiecte sportive Artimexsport.com. De asemenea, România este cunoscută pentru servicii online precum hosting, jocuri sau servicii de turism.
Preţurile europene sunt mai puţin competitive, fapt care poate fi atribuit scăderii cursului de schimb al dolarului american, în condiţiile în care experţii afirmă că deprecierea dolarului este o tendinţă permanentă.