Timişorenii vor putea vedea vineri, gratuit, spectacolul "Stoic precum un grec antic", sub patronajul Institutului Francez din Timişoara.
Textele şi regia spectacolului sunt semnat de Benoît Vitse, care şi joacă în piesă, alături de Guy Cambreleng. Piesa de teatru va fi pusă în scenă de la ora 19.00, în incinta Teatrului "Iulia" din Timişoara. Potrivit autorului, Léon şi Rémy se îndreaptă, într-o barcă, spre orizonturi încă necunoscute. Este la latitudinea lor să dirijeze noua lume, să o modeleze, să o formeze cu mâinile lor, cu convingerile lor, cu pragmatismul lor. "Este vorba despre o reflecţie asupra vieţii care ne aşteaptă pe celălalt mal, răbdătoare sau nerăbdătoare, şi pe care o distingem uneori, printre pâlcurile de ceaţă. Precum conchistadorii din epoca de aur, Léon şi Rémy au avantajul cunoaşterii noilor teritorii. Din nefericire, vârsta nu mai este de aur, nici de argint, nici măcar de bronz. Metalul din care suntem făcuţi nu există încă în dicţionare. Mulţi pot considera că ar trebui opriţi aceşti doi aventurieri, dar este deja prea târziu", explică Benoît Vitse. Regizor şi autor dramatic francez, Vitse a fost director al Ateneului şi al Centrului Cultural Francez din Iaşi.