Tatăl care a intrat cu UN CUȚIT în școală și a BĂTUT un elev a fost REȚINUT

Tatăl care a intrat cu UN CUȚIT în școală și a BĂTUT un elev a fost REȚINUT

Tatăl care a bătut un elev în curtea liceului din Peştişani a fost reţinut miercuri seara, pentru 24 de ore. Bărbatul în vârstă de 37 de ani era supărat că fiica lui a fost lovită cu bulgări de zăpadă, fapt pentru care acesta a intrat în școală cu un cuțit și a agresat un elev în vârstă de 14 ani.

„Postul de Politie Peştişani a fost sesizat cu privire la faptul că în curtea liceului din localitate un bărbat a agresat un elev. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 37 de ani, din localitate, a venit în curtea liceului şi a ameninţat mai multi elevi, iar pe un elev de 14 ani l-a lovit, pe motiv că au aruncat cu bulgari în fiica sa. La controlul corporal, asupra bărbatului a fost găsit un obiect tăietor. A fost condus la sediul Poliţiei”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, potrivit Libertatea.

Directorul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, Ileana Marinescu, a declarat că incidentul s-a petrecut în pauză. „S-a întâmplat în curtea şcolii, în pauză. Copiii s-au jucat cu zăpadă, dar părintele a fost foarte agresiv. A lovit copilul cu pumnul. Sunt şi camere în zonă”, a precizat Ileana Marinescu, directorul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, din Peştişani, mai scrie sursa citată.

 

Ne puteți urmări și pe Google News