Tăriceanu: "Campania electorală mi-a lăsat un gust amar"

Tăriceanu: "Campania electorală mi-a lăsat un gust amar"

Aflat în vizită la Vaslui, premierul a declarat, astăzi, că este dezamăgit de felul în care s-a derulat până acum campania electorală pentru alegerile locale.

"Am o impresie nu proastă, ci foarte proastă despre această campanie electorală care mi-a lăsat un gust amar. Am avut imediat după 1989 parte de campanii electorale foarte agresive, apoi s-a intrat într-un calm firesc, într-o perioadă în care a contat puterea argumentelor folosite de politicieni şi am ajuns ca în România anului 2008 să se revină la practicile agresive de campanie, practici la care recurg mai ales reprezentanţii PD-L. Acest partid vrea cu orice preţ să ne convingă că în România există ceva şi mai rău decât PSD-ul, că acest mai rău este reprezentat de ei", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

Premierul este convins că, din aceste motive, PD-L va fi sancţionat de electorat.

Tăriceanu a participat la un simpozion intitulat "România în Europa multilingvistică", organizat de candidatul PNL la funcţia de primar al Vasluiului, Dumitru Marin, după care s-a deplasat la Huşi, unde va fi prezent la expoziţia "Promovăm oamenii, valorile şi produsele româneşti".

Citiţi şi "Alege-ţi primarul potrivit!"!

(16:37)

Ne puteți urmări și pe Google News