„Daca PD se transforma in adversarul PNL, atunci nu poate fi gandita o formula de guvernare care sa excluda PSD. Iar cooptarea PSD la guvernare este raul cel mai mic”, afirma Tariceanu intr-un interviu publicat de „Jurnalul National” in editia on-line. Premierul spune ca astfel ar putea fi evitate „scenarii de-a dreptul exotice cu PNG si PRM”.

„Sincer sa fiu nu vreau sa vina ziua in care Traian Basescu si Becali sa faca guvernul la Golden Blitz”, a spus premierul.
Declaratiile prim-ministrului au darul sa-i inflameze mai mult pe democrati, care au sustinut in mai multe randuri ca o apropiere a PNL de PSD va duce automat la ruperea Aliantei si la retragerea de la guvernare.

Seful statului, acuzat de impostura morala

Premierul l-a atacat dur pe seful statului, pe care l-a acuzat de „impostura morala” atunci cand vorbeste despre grupurile de interese nelegitime din jurul Palatului Victoria.

„Este un act de impostura morala sa vorbesti despre altfel de grupuri, dar in acelasi timp sa ai ca subalterni oameni care au facut sau fac afaceri suspecte pe spinarea statului”, a spus premierul.

Tariceanu da vina pe Traian Basescu si pentru deteriorarea relatiilor dintre PD si PNL. „Alianta este in moarte clinica si Traian Basescu tot incearca sa scoata aparatele din priza”, a spus Tariceanu.

Basescu a gasit lichelele din politica

Si presedintele Basescu continua atacurile la adresa PNL. Dupa ce l-a facut mincinos pe Tariceanu, seful statului spune despre un apropiat al acestuia, Bogdan Olteanu, ca este o „lichea politica”. In aceasta categorie i-a inclus insa si pe Mircea Geoana, si pe Dan Voiculescu. Despre primul crede ca Ion Iliescu a fost indulgent cand l-a facut „prostanac”, iar pentru liderul PC a gasit o porecla „Felix Motanul”. Seful statului a amintit  ca el este cel care adus Alianta la putere, desi PSD castigase alegerile din 2004.