Târg de adopţii canine

Târg de adopţii canine

Primaria Timişoara anunţă un nou târg de adopţii canine la finele lunii.

Astfel, timişorenii care îşi doresc un animal de companie sunt invitaţi să aştepte până sâmbătă, 25 iunie, când pot alege unul gratuit. Târgul va avea loc în zona Steaua, mai exact în parcarea situată între blocurile cu numerele 11 şi 13.

Târgurile de adopţii canine organizate sub deviza "Şi mie îmi stă bine în lesă!" vor continua, au anunţat edilii timişoreni, scopul acestora fiind promovarea adopţiilor şi a creşterii responsabile a animalelor de companie.

La târgul de sâmbăta viitoare municipalitatea oferă 20 de câini fără stăpân, care în prealabil au fost deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi, microcipaţi şi au primit carnete de sănătate.

Ne puteți urmări și pe Google News