TARE MOŞUL! La 76 de ani a lovit în plin un microbuz şi n-a păţit nimic

TARE MOŞUL! La 76 de ani a lovit în plin un microbuz şi n-a păţit nimic

Impact violent pe bulevardul Tomis, din Constanţa. Un bătrân de 76 de ani, aflat la volanul unei maşini, a intrat în plin într-un microbuz şi a mai lovit o maşină. Singurul care a avut de suferit a fost un tânăr de 25 de ani.

Accidentul a avut loc ieri, în jurul orei 16.30, la intersecţia bulevardelor Tomis şi Alexandru Lăpuşneanu. Moşul, Andrei M., din Constanţa, circula pe bulevardul Tomis. Când a ajuns la intersecţie, n-a văzut că semaforul este roşu. Drept urmare,  a intrat în plin într-un microbuz care trecea, regulamentar, prin faţa lui. În urma ciocnirii violente, maşina bătrânului a fost proiectată în alt autoturism oprit la semafor. Şoferul acestuia, Năstase G., de 25 de ani, a fost rănit uşor. Poliţiştii i-au suspendat bătrânului dreptul de a conduce şi au întocmit un dosar penal.