Votantul ideal identificat de premier, după modelul american al lui "Joe instalatorul", este o fostă susţinătoare a PRM.

Pensionara Elena Ene din Moara Vlăsiei, votantul ideal al candidatului Călin Popescu-Tăriceanu, l-a ales pe Vadim Tudor acum patru ani. A lucrat 25 de ani la CAP şi se plânge de un reumatism căpătat pe când lucra la aprozar. Crede despre premier că este „un om cumsecade“.

Câteva explicaţii pentru felul în care a ajuns „vedeta comunei“ ar fi: cu câteva zile înainte să zică Tăriceanu de ea, a oprit o maşină în faţa casei şi cineva a întrebat-o câteva date, a zis că e de la un ziar. În plus, una dintre cele cinci nepoate lucrează la guvern, „selectează acte“.   „Joe instalatorul“, varianta Moara Vlăsiei

Când un microbuz care mergea la Chiajna, la lansarea candidaturii lui Tăriceanu, a oprit în faţa casei Elenei Ene, femeia curăţa nişte pomi, înainte să dea prima ninsoare. „Au fost cu totul şase maxi-taxi. Au fost de la Consiliul Popular, au mai fost ca mine, bărbaţi şi femei. A zis că ne duce la Chiajna şi am urcat şi eu“, povesteşte bătrâna. În sala mare şi frumoasă din comuna vecină s-a aşezat undeva mai în faţă, să-l vadă mai bine pe „domnu’ Tăriceanu“.

Iar Tăriceanu şi-a lăudat echipa pentru colegiile uninominale din Ilfov, apoi a continuat: „Ne ştim, ilfovenii sunt oameni direcţi, care nu se ascund în spatele vorbelor. Trebuie să ne întrebăm ce se poate face pentru un ilfovean ca doamna Elena Ene, din Moara Vlăsiei, care e aici, în primul rând. La 78 de ani, cu trei fete la casele lor, pensionară, după ce a muncit la CAP şi la Electrica. Pentru asemenea oameni vom munci zi şi noapte“.

Ştia multe Tăriceanu despre ea. A fost ca la „Surprize, Surprize“, numai că fără vreo rudă venită din străinătate. A devenit în secunda aceea varianta autohtonă a votantului cu nume, scos în faţă de candidat, soluţie ce a făcut furori în Statele Unite: „Joe Instalatorul“ este acum una dintre vedetele cursei pentru Casa Albă.

Microbuzul s-a întors în Moara Vlăsiei, iar Elena Ene a ajuns acasă. A trecut ziua de sâmbătă, iar ieri, de dimineaţă, bătrâna a fost la biserică. „Cum ne adunăm noi, femeile... Au fost care au întrebat de ce a zis de mine domnul Tăriceanu. Ele sunt curioase, da’ eu nu sunt curioasă“, spune femeia.   „Vreau cuponul de la CAP“

Vorbele ei se întorc întruna la pământ şi la pensie. Fie că întrebi ce a fost şi ce o să fie, fie că întrebi despre nemulţumiri şi despre lucrurile pe care trebuie să le facă candidatul pentru viitorul parlament. Spune că a muncit la CAP în paralel cu serviciul la Electrica, ca să-şi poată creşte fetele şi să le poată ţine la Bucureşti, la şcoală. Soţul i-a murit în ’75 şi de atunci a ţinut-o aşa, într-un chin: „N-a stat nimeni zece ani la aprozar, ca mine. Am făcut reumatism, că trebuia să pun mâna pe peşte congelat şi pe murături“.

Nu mai ştie bine ce-a zis Tăriceanu la Chiajna. Dar e bine dacă face tot ce-a promis: „Cu răbdare, cu bani şi bunăvoinţă. Şi la noi în gospodărie, dacă n-ai bunăvoinţă, nu faci nimic. Eu vreau să-mi dea doar cuponul de la CAP“. Acum are pensie cumulată cu pensia de la stat - 613 lei în total -, iar ea ar vrea ca pensia pentru cei 25 de ani de CAP s-o primească separat. „Femeile, cum mai ieşim noi la stradă, îmi zic că ele iau. Şi mi-e ciudă, aşa, că mă înfruntă uneori. Da’ eu zic să fiu sănătoasă, să pot să muncesc.“

De muncit are unde: e casa asta frumoasă din Moara Vlăsiei, aproape de gară, în care stă de 38 de ani, o îngrijeşte cu una dintre fete. Are apoi o grădină, roşii pentru bulion, are pomi, viţă-devie şi două pogoane de pământ pe care ţine orz, pentru care ai ei umblă după „subvenţie de la UE“.

Lui Tăriceanu, şi tuturor care mai candidează, tot sănătate le doreşte: „Să facă şi pentru tineret, şi pentru vârstnici. I-aş mai pune să facă o lege, să oblige lumea să-şi muncească terenul, că pământul e numai scaieţi“. Chiar dacă acum patru ani, pe vremea când era în spital, la Bucureşti, a ales România Mare şi pe „domnu’ Vadim“, ea cu Tăriceanu o să voteze la sfârşitul lunii. I se pare „cumsecade, nu ştiu ce zic alte persoane“. Din Moara Vlăsiei, aproape de gară, Elena Ene le doreşte „sănătate la toţi“. PRECEDENTUL 2007

Alexandra din Iaşi, „instalatorul“ lui Băsescu Modelul alegătorului scos din mulţime şi transformat în dezbatere de campanie a făcut în ultimele săptămâni înconjurul Statelor Unite ale Americii sub numele „instalatorul Joe“. Personajul în jurul căruia republicanul John McCain şi democratul Barack Obama se contrează pe viitoarea politică fiscală a SUA este Joe Wurzelbacher, un mic întreprinză tor apărut recent şi la unul dintre mitingurile lui McCain.

În România, tehnica a fost exploatată prima dată electoral de Traian Băsescu. Primul „instalator Joe“ autohton a fost o elevă de liceu din Iaşi, pe care preşedintele a făcut-o vedetă în campania pentru referendumul din 2007. Scenarii similare, aceeaşi ţintă

La ultimul miting electoral de amploare din ţară, cel de pe 13 mai 2007, de la Iaşi, Băsescu le-a cerut celor câteva zeci de mii de oameni adunaţi în Piaţa Unirii să păstreze liniştea câteva momente. Odată încetate ovaţiile, a întrebat dacă printre manifestanţi se află fata care i-a trimis săptămânal mesaje de sprijin. „Ştiu că este o fată de 16 ani, de liceu. Nu va vota, dar este alături de mine. Mi-a promis că va veni la miting să mă susţină. Eşti aici, Alexandra? Alexandra mi-a promis că va fi în piaţă astăzi împreună cu clasa ei. Te iubesc pe tine şi pe clasa ta“, a chemat-o el pe scenă pe Alexandra Cojocaru, o elevă de clasa a IX-a. Dacă iniţial nu a răspuns apelului lui Băsescu, adolescenta şi-a făcut după câteva zeci de minute apariţia pe scenă, cu fular portocaliu la gât. Ea a povestit ulterior că i-ar fi scris mailuri săptămânale lui Băsescu după suspendare, iar el i-ar fi răspuns la fiecare mesaj.

Pe un scenariu similar, John McCain l-a strigat zilele trecute pe „instalatorul Joe“, devenit celebru după ce l-a abordat pe Obama într-una dintre plimbările sale electorale prin Ohio întrebându- l dacă planul lui privind taxele nu vine în contradicţie cu „visul american“. Naumovici: beneficiul e apropierea de oameni

Efectul aşteptat al acestei tehnici este proba apropierii de oameni, crede Bogdan Naumovici, directorul de creaţie de la Leo Burnett, implicat anterior şi în campanii electorale. În cazul premierului Tăriceanu, apropierea de electorat este o demonstraţie cu atât mai importantă în campanie cu cât guvernul este, în general, perceput ca distant faţă de oameni.

Naumovici este însă sceptic în privinţa impactului pe care modelul american al „instalatorului Joe“ l-ar putea avea în România. „În SUA, alegătorii vibrează, interesul este mult mai mare. La noi, cred că doar la PNL ar putea să prindă o astfel de tehnică, dar să o facă repetat şi în feluri noi de fiecare dată. Dacă vor să funcţioneze, trebuie să investească în ea constant şi bani, şi energie“, spune el. (Anca Simina)

13 MAI 2007. Alexandra, modelul susţinătorului scos din mulţime de Băsescu (Foto: Agerpres)

ECHIPA PREMIERULUI

Finkelstein, american ca şi Joe

Echipa de strategi care lucrează de aproape doi ani la imaginea lui Călin Popescu-Tăriceanu îl are la vârf pe americanul Arthur Finkelstein, adus în ianuarie anul trecut de Dan Andronic şi partenerii săi israelieni, Tal Silberstein şi Gil Birger. Înainte de a ajunge şi în România, pentru un contract de câteva milioane de dolari, susţin surse din piaţă, Finkelstein a lucrat pentru presedinţii SUA Richard Nixon, Ronald Reagan, George Bush, precum şi pentru premierii israelieni Benjamin Netanyahu şi Ariel Sharon. (Anca Simina) "La noi, cred că doar la PNL ar putea să prindă această tehnică a «instalatorului Joe», dar trebuie să o facă repetat şi în feluri noi de fiecare dată." - Bogdan Naumovici creative director, Leo Burnett

Citiţi şi: Candidaţii se vând cu stereotipii şi idei plagiate „Joe instalatorul“ nu e instalator şi nici Joe SILVIU SERGIU: Iarna aceasta, alegerile se câştigă pe uliţă