vot

Votul reprezintă mijlocul fundamental prin care cetățenii participă la exercitarea suveranității, contribuind la alegerea reprezentanților lor în organele statului sau la adoptarea unor decizii colective.

Este un drept constituțional garantat tuturor cetățenilor majori, liber exprimat, egal și secret.

Tipuri de vot:

După scop:

Vot electoral – exprimarea opțiunii pentru candidați sau partide (ex: alegeri parlamentare, prezidențiale, locale, europene).

Vot consultativ / deliberativ – exprimat în cadrul unor adunări, consilii, organizații, pentru adoptarea unei hotărâri.

Vot la referendum – exprimarea directă a voinței poporului asupra unei probleme de interes național sau local.

După modalitate:

Vot direct – alegătorii își exprimă personal opțiunea.

Vot indirect – alegerea este făcută de reprezentanți (ex: colegii electorale).

Vot secret – opțiunea alegătorului nu este cunoscută de alții (principiul de bază al democrației moderne).

Vot deschis – exprimarea este publică (folosit uneori în adunări sau parlamente).

Principii democratice ale votului:

Universalitate – toți cetățenii majori au drept de vot;

Egalitate – fiecare vot are aceeași valoare;

Libertate – nimeni nu poate fi constrâns să voteze într-un anumit fel;

Secretul votului – exprimarea opțiunii este confidențială.

Etimologie:

Cuvântul provine din latinul votum („promisiune”, „declarație de voință”, „hotărâre solemnă”).

Mitropolia Basarabiei îndeamnă creștinii să-și exercite dreptul la vot: Ca o mărturisire față de viitor

Mitropolia Basarabiei îndeamnă creștinii să-și exercite dreptul la vot: Ca o mărturisire față de viitor

Republica Moldova. Mitropolia Basarabiei se adresează creștinilor în preajma alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie. ÎPS Petru îi îndeamnă pe credincioși să-și exercite dreptul la vot, ca pe...

Prezență-record la votul anticipat din Georgia, SUA

Prezență-record la votul anticipat din Georgia, SUA

Statul american Georgia a raportat o prezență-record la alegeri în prima zi de vot anticipat pentru Casa Albă, în care se înfruntă fostul președinte Donald Trump și actuala vicepreședintă Kamala...

Activitatea centrelor multifucționale ale ASP în ziua alegerilor. Instituția va avea un program special

Activitatea centrelor multifucționale ale ASP în ziua alegerilor. Instituția va avea un program special

Republica Moldova. Centrele multifucționale ale Agenției Servicii Publice (ASP) vor activa conform unui program special de muncă pe 20 octombrie - în ziua alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional....

Marea problemă a candidaților la președinția României: disprețul alegătorilor

Marea problemă a candidaților la președinția României: disprețul alegătorilor

Mă ocup de zona politică, în calitate de ziarist sau consultant politic, din 1992. Am lucrat în numeroase campanii electorale cu oameni politici de calibru, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu...

AEP: Românii nu s-au înghesuit la votul prin corespondență. Câți cetățeni au fost înregistrați

AEP: Românii nu s-au înghesuit la votul prin corespondență. Câți cetățeni au fost înregistrați

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a încheiat procesul de înregistrare pentru votul prin corespondență la alegerile prezidențiale din 2024, destinat românilor din diaspora. 6.916 cetățeni s-au înregistrat pentru votul prin corespondență...

Opt state americane propun să se interzică votul pentru cetățenii străini

Opt state americane propun să se interzică votul pentru cetățenii străini

În cadrul unei inițiative controversate, opt state din SUA, inclusiv Carolina de Nord și Wisconsin, plănuiesc să modifice legislațiile locale pentru a interzice explicit votul cetățenilor străini la alegerile prezidențiale....

Alegerile parlamentare 2024. Toate detaliile despre votul în țară și străinătate

Alegerile parlamentare 2024. Toate detaliile despre votul în țară și străinătate

Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a anunțat detalii importante referitoare la desfășurarea alegerilor parlamentare din 2024, care vor avea loc într-o singură zi, pe 1 decembrie, în țară,...

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, favoriții pentru turul II la alegerile prezidențiale

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, favoriții pentru turul II la alegerile prezidențiale

Un sondaj CURS efectuat la nivel național între 10 și 23 septembrie 2024 indică faptul că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă continuă să ocupe primele două locuri în preferințele alegătorilor...

Vestea momentului pentru românii din Italia. Ce se întâmplă cu cetățenia

Vestea momentului pentru românii din Italia. Ce se întâmplă cu cetățenia

În urma referendumului pentru cetățenie, pentru care au fost strânse în ultimele zile la 500.000 de semnături, cetățenia italiană se va putea obține mult mai ușor. Mobilizare impresionantă în Italia...

Florin Roman: Proiectul PNL de creștere a bonificațiilor pentru firmele corecte, votat

Florin Roman: Proiectul PNL de creștere a bonificațiilor pentru firmele corecte, votat

Florin Roman anunță că bonificațiile pentru firmele care își plătesc taxele la timp vor crește de la 3% la 5% . Proiectul marca PNL a fost depus în septembrie. PNL...

Exclusiv. Geoană, despre scorul la alegerile parlamentare. Turul doi e foarte important

Exclusiv. Geoană, despre scorul la alegerile parlamentare. Turul doi e foarte important

Exclusiv. Candidatul la prezidenţiale Mircea Geoană a consideră că scorul la alegerile parlamentare va depinde de cei care intră în turul doi la alegerile prezidenţiale. El este de părere că...

UE și-a regăsit curajul: Edmundo Gonzalez Urrutia, președinte legitim în Venezuela

UE și-a regăsit curajul: Edmundo Gonzalez Urrutia, președinte legitim în Venezuela

Parlamentul European îl recunoaște pe Edmundo Gonzalez Urrutia drept președinte legitim Venezuelei. Acesta a câștigat alegerile din luna iulie. Totodată, recunoașterea sa a fost acceptată inclusiv de extrema-dreaptă, Patrioții pentru...

Alegerile parlamentare. Au fost stabilite regulile pentru votul cu urna specială

Alegerile parlamentare. Au fost stabilite regulile pentru votul cu urna specială

Românii care vor vota la alegerile parlamentare cu urna specială trebuie să respecte câteva reguli, potrivit deciziei emise luni de Biroul Electoral Central (BEC). Cererile pentru urna specială se depun...

CEC va verifica înregistrările prealabile pentru vot. Suspiciuni de interferență a Rusiei

CEC va verifica înregistrările prealabile pentru vot. Suspiciuni de interferență a Rusiei

Comisia Electorală Centrală (CEC) va verifica înregistrările prealabile ale cetățenilor moldoveni din străinătate pentru alegerile din toamnă, din cauza unor suspiciuni privind acordarea de stimulente financiare în Rusia. CEC are...

Amendă mare pentru alegătorii care primesc mită electorală

Amendă mare pentru alegătorii care primesc mită electorală

Amendă mare, de până la 37.500 de lei (aproape 2.000 de euro, adică de peste trei ori salariul mediu), vor primi alegătorii care iau mită în timpul campaniei electorale, cu...

George Simion face scandal: Să nu vă treziţi că mă vedeţi în cătuşe! Ce s-a întâmplat

George Simion face scandal: Să nu vă treziţi că mă vedeţi în cătuşe! Ce s-a întâmplat

România. George Simion a declarat că sute de membri AUR au fost chemaţi ca martori într-un dosar care ar viza promisiunea sa conform căreia românii vor putea beneficia de apartamente...

Revoluția votului întârzie să apară! Ion Cristoiu, analiză la rece despre atmosfera politică din România și UE. Video

Revoluția votului întârzie să apară! Ion Cristoiu, analiză la rece despre atmosfera politică din România și UE. Video

România. La începutul acestei veri au avut loc alegerile europarlamentare în întregul bloc comunitar de state de pe continent. Iar analiștii spun că se observă o ușoară schimbare în tendința...

Ursula von der Leyen, un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Ursula von der Leyen, un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Fosta președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a câștigat un nou mandat în fruntea executivului european. Von der Leyen a convins peste 400 de eurodeputați Ursula von der...

Diana Șoșoacă, circ în Parlamentul European. A speriat-o pe Roberta Metsola

Diana Șoșoacă, circ în Parlamentul European. A speriat-o pe Roberta Metsola

Belgia. Diana Șoșoacă se confruntă cu noi probleme în Parlamentul European. După ce a fost marginalizată de grupurile de la Bruxelles, eurodeputata a fost reușit să atragă atenția tuturor colegilor...

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European pentru următorii doi ani și jumătate

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European pentru următorii doi ani și jumătate

Eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a Partidului Popular European, a fost aleasă marţi preşedintă a Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate. Ea a fost aleasă cu cu 562...