vasile blaga

Vasile Blaga, născut la 26 iulie 1956, la Petrileni, este un politician român, președinte al Partidului Democrat Liberal din 30 iunie 2012 până în noiembrie 2014, președinte al Senatului României din 29 noiembrie 2011 până în 3 iulie 2012.

Între 29 decembrie 2004-5 aprilie 2007 a îndeplinit funcția de ministru al Administrației și Internelor în Guvernul Tăriceanu.

Între 22 decembrie 2008-23 decembrie 2009 a fost ministru al dezvoltării regionale în Guvernul Boc 1.

Între 23 decembrie 2009-27 septembrie 2010 a îndeplinit funcția de ministru de interne în Guvernul Boc 2.

În data de 27 septembrie 2010 și-a dat demisia din funcția de ministru de interne.

Din 2012 până în 2016 a fost copreședinte al Partidului Național Liberal (PNL) alături de Alina Gorghiu (2014–2016) în urma fuziunii celor două partide.

PROCURORUL și MILIOANELE. Fața prietenoasă de la Parchet care a CONTRIBUIT la  SCĂPAREA unor RUDE de CONSILIER PREZIDENȚIAL

PROCURORUL și MILIOANELE. Fața prietenoasă de la Parchet care a CONTRIBUIT la SCĂPAREA unor RUDE de CONSILIER PREZIDENȚIAL

Un procuror din Oradea, ajuns, între timp, și în cadrul filialei județene a DNA, țin în spate un bagaj greu de dosare rezolvate cel puțin suspect, iar cu numele său...

Tăriceanu, DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre discuția cu Băsescu, din perioada când era premier! De ce n-a vrut președintele să mute SPP-ul la Guvern

Tăriceanu, DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre discuția cu Băsescu, din perioada când era premier! De ce n-a vrut președintele să mute SPP-ul la Guvern

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri seara, la România Tv că a avut o discuție cu Vasile Blaga și Traian Băsescu, pe vremea când era premier, ca Serviciul de Pază...

ÎNFIORĂTOR: Cum a ACCEPTAT Mihail Sadoveanu CONDAMNAREA LA MOARTE a NUMEROȘI ROMÂNI

ÎNFIORĂTOR: Cum a ACCEPTAT Mihail Sadoveanu CONDAMNAREA LA MOARTE a NUMEROȘI ROMÂNI

Politologul Vladimir Tismăneanu compară, pe Facebook, ”tăcerea demnă” a lui Lucian Blaga (care și-a asumat marginalizarea și umilirea socială, încăpățânându-se să respingă dictatura comunistă), cu ”circul colaboraționist” al unor Mihail...

Pentru cine NU a ÎNŢELES: „Violențele care VOR URMA, trebuie să ducă anarhie, căderea guvernului, haos, cereri de autonomie, secesioniste”

Pentru cine NU a ÎNŢELES: „Violențele care VOR URMA, trebuie să ducă anarhie, căderea guvernului, haos, cereri de autonomie, secesioniste”

Politicianul Gelu Vişan revine cu o nouă postare pentru cei care nu au înţeles mesajul anterior, explicând pe larg despre planul „hştagienilor” pentru sfârşitul lunii ianuarie şi februarie după ce...

Vasile Blaga și-a serbat onomastica la Poiana Brașov împreună cu fostul șef al IGPR, Liviu Popa

Vasile Blaga și-a serbat onomastica la Poiana Brașov împreună cu fostul șef al IGPR, Liviu Popa

Au apărut, pe internet, imagini fabuloase cu fostul Ministru de Interne, Vasile Blaga, care şi-a sărbătorit cu fast onomastica la Poiana Braşov, împreună cu un „coleg” de dosar, fost general...

Cu cine a PETRECUT Vasile Blaga în prima zi din AN. Imaginea care a SURPRINS pe toată lumea - FOTO

Cu cine a PETRECUT Vasile Blaga în prima zi din AN. Imaginea care a SURPRINS pe toată lumea - FOTO

Vasile Blaga, fostul Ministru de Interne, și-a petrecut ziua onomastică la Poiana Brașov alături de Călin Mitică, anchetat de DNA și fostul chestor Liviu Popa. Hotelui de lux deținut de...

Achitări pe bandă rulantă în 2017. An record al dosarelor DNA desfiinţate de Justiție

Achitări pe bandă rulantă în 2017. An record al dosarelor DNA desfiinţate de Justiție

Anul acesta a adus achitări în serie pe dosarele instrumentate de DNA. Chiar dacă debutul lor a reprezentat spectacole de presă, cu celebrele defilări ale cătuşelor şi cu acuzaţii dintre...

Familia lui Blaga, contract de 360.000 de lei în Petroșani

Familia lui Blaga, contract de 360.000 de lei în Petroșani

O firmă deținută de cuscra fostului lider PNL Vasile Blaga a câștigat o licitație organizată de Primăria Petroșani pentru paza bunurilor de pe Domeniul schiabil din masivul Parâng, contractul fiind...

Blaga, așteptat să REVINĂ în PNL. Mesajul lui Orban este EVIDENT

Blaga, așteptat să REVINĂ în PNL. Mesajul lui Orban este EVIDENT

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a dezvăluit că foştii preşedinţi ai partidului sunt membri ai Biroului Politic Naţional (BPN). Orban a făcut și o nominalizare și a afirmat că dacă Vasile...

Avem proba! Vasile Blaga, detronat din fruntea PNL cu o făcătură judiciară

Avem proba! Vasile Blaga, detronat din fruntea PNL cu o făcătură judiciară

Evenimentul Zilei vă prezintă declarațiile fostului premier Emil Boc, dar și ale lui Adriean Videanu, date în dosarul penal în care Vasile Blaga, fost ministru de Interne și președinte al...

Achitarea lui Blaga asmute PNL împotriva „lagărului” DNA

Achitarea lui Blaga asmute PNL împotriva „lagărului” DNA

Deputatul PNL Adriana Săftoiu, fost consilier prezidențial, atrage atenția că România riscă să se transforme într-un „lagăr" creat de DNA și că procurorii anticorupție trebuie să răspundă în situații precum...

Vasile Blaga, achitat în dosarul care i-a încheiat cariera politică

Vasile Blaga, achitat în dosarul care i-a încheiat cariera politică

Fostul copreşedinte al PNL, Vasile Blaga, a fost achitat ieri de Tribunalul Bucureşti în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă în perioada 2011-2012, pe când era Secretar...

Vasile Blaga așteaptă sentința în dosarul în care a fost turnat de Pinalti

Vasile Blaga așteaptă sentința în dosarul în care a fost turnat de Pinalti

Magistrații de la Tribunalul Bucureşti ar putea ar putea să se pronunțe astăzi, în primă instanţă, în dosarul în care Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, a fost judecat...

Un fost LIDER important din PDL a RUPT TĂCEREA! Boc și Videanu audiați în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale

Un fost LIDER important din PDL a RUPT TĂCEREA! Boc și Videanu audiați în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, şi fostul ministru Adriean Videanu sunt audiaţi, vineri, la Tribunalul Bucureşti, în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale a PDL, în care Vasile Blaga este...

Elena Udrea, denunță MAFIA din ministere în fața magistraților: „Nu primeam solicitări să promovez o lege, ci să angajez neamuri, rude”

Elena Udrea, denunță MAFIA din ministere în fața magistraților: „Nu primeam solicitări să promovez o lege, ci să angajez neamuri, rude”

Elena Udrea face declarații uimitoare despre mafia din ministere în fața magistraților. Fostul ministru susține că nu i s-a cerut niciodată să promoveze legi, ci să angajeze oameni pe pile....

Elena Udrea va fi audiată în dosarul lui Vasile Blaga

Elena Udrea va fi audiată în dosarul lui Vasile Blaga

Fostul parlamentar Elena Udrea a fost citată pentru astăzi, ca martor, de judecătorii Tribunalului București, în dosarul în care este judecat fostul lider al PD, Vasile Blaga. Acesta a fost...

DECIZIE CRUCIALĂ pentru Vasile Blaga. Magistrații Curții de Apel au decis ASTĂZI. ESTE DEFINITIV!

DECIZIE CRUCIALĂ pentru Vasile Blaga. Magistrații Curții de Apel au decis ASTĂZI. ESTE DEFINITIV!

Vasile Blaga scapă definitiv de controlul judiciar, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins joi contestaţia procurorilor anticorupţie împotriva deciziei prin care i-a fost revocată măsura. „În baza...

Udrea, PRIMA REACȚIE după ce „Pinalti” i-a turnat pe liderii PDL

Udrea, PRIMA REACȚIE după ce „Pinalti” i-a turnat pe liderii PDL

Elena Udrea a comentat pe marginea declarațiilor făcute de Gheorghe Ștefan, zis și „Pinalti”, în fața magistraților de la Tribunalul București, martor în dosarul în care fostul lider PDL, Vasile...

Vasile Blaga, făcut K.O. de Gheorghe Ștefan. Declarații INCENDIARE făcute în fața INSTANȚEI

Vasile Blaga, făcut K.O. de Gheorghe Ștefan. Declarații INCENDIARE făcute în fața INSTANȚEI

Lovitură cruntă primită de Vasile Blaga din partea lui Gheorghe Ștefan în dosarul în care fostul secretar general al PDL este acuzat de trafic de influență. Martor în dosarul lui...

A început procesul lui Blaga. Reacția fostului LIDER PDL: Acuzațiile sunt construcții S.F.

A început procesul lui Blaga. Reacția fostului LIDER PDL: Acuzațiile sunt construcții S.F.

Procesul pe fond în care Vasile Blaga este judecat pentru trafic de influenţă în dosarul finanţării ilegale a PDL în perioada 2011-2012 a început la Tribunalul București. Blaga este acuzat...