USR

USR este un partid politic din România care a fost fondat în 2016. Susține democrația, reformele administrației publice, combaterea corupției, transparența și modernizarea țării. În primul rând, USR a fost lansat ca o mișcare civică de către Uniunea Salvați Bucureștiul (USB), o organizație politică locală care a fost înființată pentru a combate corupția și ineficiența administrativă a orașului București. USB s-a transformat într-un partid național, USR, după alegerile locale din 2016, pentru a susține aceleași obiective la nivel național.

1. Transparență și anticorupție: USR a militat împotriva corupției și pentru un sistem de justiție independent, susținând implementarea unor măsuri de prevenire a abuzurilor și îmbunătățirea transparenței în administrația publică.

2. Modernizare și digitalizare: Partidul susține modernizarea administrației publice prin digitalizarea și eficientizarea procedurilor, reducând birocrația.

3. Educație și sănătate: USR a propus reforme pentru îmbunătățirea sistemelor de educație și sănătate, considerându-le o prioritate pentru dezvoltarea economică și socială a României.

4. Sustenabilitate și ecologie: De-a lungul timpului, USR a susținut politici de protecție a mediului, susținând proiecte și legi care reduc poluarea și protejează resursele naturale.

Poziția politică a USR este de centru-dreapta, pro-europenă și susținătoare a statului de drept. Este un partid pro-democratic, iar membrii săi au servit adesea ca vocea opoziției față de politici considerate neclare sau corupte.

Deși a întâmpinat provocări și neînțelegeri interne pe parcursul existenței sale, USR continuă să fie o forță importantă în politica românească, promovând reforme și măsuri pentru o guvernare eficientă și corectă.

Dreapta unită. Proiectul care va schimba fața județului Mureș: PNL Mureș și USR-PLUS au stabilit detaliile

Dreapta unită. Proiectul care va schimba fața județului Mureș: PNL Mureș și USR-PLUS au stabilit detaliile

Județul Mureș va arăta cu totul altfel în următorii ani: investiții, locuri de muncă bine plătite, acces la educație și sănătate, la cultură și un mediu înconjurător curat și sănătos....

Bombă în politică! Va pierde alegerile? Un partid a scăzut fulgerător în sondaje

Bombă în politică! Va pierde alegerile? Un partid a scăzut fulgerător în sondaje

Unul dintre partidele din România se află pe un trend de scădere cu puține zile înainte de alegerile locale, a dezvăluit sociologul Mirel Palada la emisiunea lui Alecu Racoviceanu. După...

Bomba politică a toamnei! USR aplică manevra Băsescu. Cum vrea Barna să zdrobească PSD

Bomba politică a toamnei! USR aplică manevra Băsescu. Cum vrea Barna să zdrobească PSD

La un an și jumătate de când se află la închisoare, numele lui Liviu Dragnea continuă să fie folosit în campania electorală de USR. Mai mult, formațiunea condusă de Dan...

Scandal în administrație: s-au pus panseluțe în valoare de 300 de milioane de euro. Date oficiale

Scandal în administrație: s-au pus panseluțe în valoare de 300 de milioane de euro. Date oficiale

Bătălia pentru funcția de primar la Sectorul 1 devine tot mai „sângeroasă”.Acuzațiile, scandalurile și dezinformările curg gârlă în sectorul cu cei mai mulți candidați din București. Candidata USR PLUS în...

PSD, pus la zid pentru votul privind mărirea pensiilor. Ce ar urmări, de fapt, pesediștii

PSD, pus la zid pentru votul privind mărirea pensiilor. Ce ar urmări, de fapt, pesediștii

Claudiu Năsui, unul dintre deputații USR, a lansat un atac devastator asupra social-democraților. Claudiu Năsui susține că votul PSD din parlament în urma căruia se vor majora pensiile cu 40%...

„Scheleții” din dulapul lui Clotilde Armand. Acuzată că face parte din serviciile secrete

„Scheleții” din dulapul lui Clotilde Armand. Acuzată că face parte din serviciile secrete

Apar tot mai multe informații de interes public despre candidata la postul de primar al Sectorului 1, franțuzoaica Clotilde Armand, devenită cetățean român cu câteva luni înainte de a-și depune...

Ciprian Ciucu este un „fake news”. Cine se consideră adevăratul candidat USR

Ciprian Ciucu este un „fake news”. Cine se consideră adevăratul candidat USR

Ce se petrece la primăria Capitalei, legat de candidatura lui Nicușor Dan, care este un independent sprijinit de fortele de dreapta politice, se regăseşte oarecum și la primăria Sectorului 6...

Candidata lui Cioloș la Sector 4 apăra în instanță firme căpușă, dar acum strigă „Jos mafia!”

Candidata lui Cioloș la Sector 4 apăra în instanță firme căpușă, dar acum strigă „Jos mafia!”

Simona Elena Spătaru candidează din partea alianței USR-Plus-PNL la funcția de primar al sectorului 4. Radiografia activității acestei aspirante la administrarea banului public arată ca în zicala „una facem, alta...

Cine va câștiga alegerile din București - ce spun cotele la pariuri

Cine va câștiga alegerile din București - ce spun cotele la pariuri

Dacă te întrebi cine va câștiga alegerile din București, trebuie spus că operatorii de jocuri de noroc au un favorit clar. Candidatul dreptei la alegerile din București, Nicușor Dan, este...

Radu Mihaiu, candidatul dreptei la Primăria Sectorului: Corupția ține Sectorul 2 în praf și în gunoaie. E timpul unei reformării a administrației locale pentru o salubrizare de secol 21

Radu Mihaiu, candidatul dreptei la Primăria Sectorului: Corupția ține Sectorul 2 în praf și în gunoaie. E timpul unei reformării a administrației locale pentru o salubrizare de secol 21

Sectorul 2 este cel mai murdar, prăfuit, poluat și plin de gunoaie sector din București. Radu Mihaiu, candidatul dreptei la Primăria Sectorului 2, alături de întreaga echipă de candidați USRPLUS...

Primarul Nicolae Robu a cedat nervos. Alegătorii nemulțumiți, trimiși la USR

Primarul Nicolae Robu a cedat nervos. Alegătorii nemulțumiți, trimiși la USR

Nicolae Robu, primarul liberal al Timișoarei s-a arătat deosebit de iritat de întrebările unei locuitoare a orașului chiar în timpul unei vizite electorale. El a răbufnit sub tirul întrebărilor, trimițând...

La referendumuri da, la alegeri ba! Senatul nu vrea vot în două zile la locale

La referendumuri da, la alegeri ba! Senatul nu vrea vot în două zile la locale

Proiectul senatorului USR Florina Presadă a fost respins de Senat. Acesta prevedea două zile pentru exprimarea votului de către alegători. Senatorul USR Florina Presadă a înaint un proiect de lege...

Ciolacu ciocnește frontal: „Trebuiau să moară oameni, domnule Iohannis?!”

Ciolacu ciocnește frontal: „Trebuiau să moară oameni, domnule Iohannis?!”

PSD și USR au cerut lămuriri în legătură cu gravul accident produs de mașina ministrului Transpoturilor, Lucian Bode.   Acesta a încercat să scape de cozile intermidabile de pe drumul...

Cum a scos USR-istul Stelian Ion 10.000 de euro de la un dezvoltator imobiliar. Ce secret ascunde deputatul

Cum a scos USR-istul Stelian Ion 10.000 de euro de la un dezvoltator imobiliar. Ce secret ascunde deputatul

Deputatul USR Stelian Ion a primit 10.000 de euro de la un dezvoltator imobiliar din Constanța ca să accepte ca acesta să construiască un bloc în fața ferestrelor locuinței sale....

Europarlamentarul PLUS care vrea ca Poliția Locală să fie desființată, pus la zid

Europarlamentarul PLUS care vrea ca Poliția Locală să fie desființată, pus la zid

Europarlamentarul PLUS Dragoș Tudorache (foto) a afirmat că Poliția Locală trebuie desființată, însă acesta a fost imediat „taxat” de un jurnalist. „Ne angajăm să desființăm Poliția Locală. Avem în acest...

Decizie-bombă la Consiliul Politic Naţional al PSD! De ce nu se mai dezbate în Parlament moţiunea

Decizie-bombă la Consiliul Politic Naţional al PSD! De ce nu se mai dezbate în Parlament moţiunea

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marţi, să nu se mai dezbată moţiunea de cenzură în Parlament înainte de o decizie a Curţii Constituţionale.  Decizie de ultimă oră:  Legat...

Scandal uriaş la Cluj! Noua Dreaptă către USR: „Sataniştilor! Boc vă dă 7-0”

Scandal uriaş la Cluj! Noua Dreaptă către USR: „Sataniştilor! Boc vă dă 7-0”

Scandal incredibil la Cluj unde s-a lăsat cu vorbe grele la adresa membrilor USR. Cei de la Noua Dreaptă Cluj au strigat celor de la USR: ”Pedofililor, sataniștilor! Boc vă...

Decizii naționale, blocate de USR-PLUS cu reclamații: fără tablete și măști pentru copii!

Decizii naționale, blocate de USR-PLUS cu reclamații: fără tablete și măști pentru copii!

După debutul pandemiei de coronavirus și implementarea obligației ca toți oamenii, cu vârsta de peste 6 ani, să poarte mască de protecție în spații închise sau aglomerate, Comandamentul Municipal pentru...

USR, în anchetă. Poliția a deschis dosar de cercetare penală pentru instigare la fals

USR, în anchetă. Poliția a deschis dosar de cercetare penală pentru instigare la fals

Activiștii USR, în frunte cu oficialii acestei formațiuni politice, au promova un mesaj mincinos, luna trecută. Aceștia au încurajat alegătorii să dea declarații în fals, asigurându-i că „totul e perfect...

Dezvăluiri din culisele alegerilor locale. Ce se pregătește în Capitală

Dezvăluiri din culisele alegerilor locale. Ce se pregătește în Capitală

Președintele PMP , Eugen Tomac, afirmă că alegerile locale din București nu vor fi corecte. Președintele PMP, Eugen Tomac, trage un semnal de alarmă în privința corectitudinii alegerilor locale care...