us open

Campionatul de tenis US Open, numit în mod obișnuit US Open, este un turneu de tenis pe teren dur organizat anual de Asociația de Tenis a Statelor Unite în Queens, New York City. Este cronologic al patrulea și ultimul dintre cele patru evenimente de Grand Slam din tenis, desfășurate după Australian Open, French Open și Wimbledon.

US Open începe în ultima luni din august și continuă timp de două săptămâni, weekendul de la mijloc coincidând cu sărbătoarea Zilei Muncii în Statele Unite. Toți jucătorii participanți trebuie să aibă cel puțin paisprezece ani. De la începutul erei Open a tenisului în 1968, evenimentul a fost deschis atât jucătorilor amatori, cât și celor profesioniști.

Turneul este unul dintre cele mai vechi campionate de tenis din lume, cunoscut inițial sub numele de Campionatele Naționale ale SUA, pentru care probele de simplu masculin și dublu masculin s-au jucat pentru prima dată în august 1881. Turneul a avut loc inițial în Newport, Rhode Island, de la începuturile sale până în 1914. Este singurul Grand Slam care nu a fost afectat de anulare din cauza Primului și celui de-al Doilea Război Mondial și nici întrerupt de pandemia de COVID-19 din 2020.

Gluma lui Halep i-a făcut pe americani să râdă în hohote. Ce s-a întâmplat la conferința de presă, de la US Open

Gluma lui Halep i-a făcut pe americani să râdă în hohote. Ce s-a întâmplat la conferința de presă, de la US Open

Simona Halep (locul 2 WTA) a avut o replică amuzată în timpul conferinței de presă dinaintea duelului cu Maria Șarapova, moment în care toți ziariștii aflați în sală au început...

O româncă s-a calificat, în premieră, pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șelm. Împotriva cui va debuta

O româncă s-a calificat, în premieră, pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șelm. Împotriva cui va debuta

Clasată pe locul 133 WTA, Mihaela Buzărnescu a trecut cu brio de calificările de la US Open și a acces, în premieră, pe tabloul principal într-un turneu de Mare Şlem....

Simona Halep joacă cu Maria Șarapova în primul tur la US Open. Românca nu are nicio victorie în fața rusoaicei.

Simona Halep joacă cu Maria Șarapova în primul tur la US Open. Românca nu are nicio victorie în fața rusoaicei.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep o va întâlni pe rusoaica Maria Şarapova în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, care va debuta luni...

NEWS ALERT. Simona Halep a avut GHINION la tragerea la sorți. Românca dă peste Maria Șarapova, în primul tur, la US OPEN

NEWS ALERT. Simona Halep a avut GHINION la tragerea la sorți. Românca dă peste Maria Șarapova, în primul tur, la US OPEN

Simona Halep va evolua, în primul tur al turneului de la US Open, împotriva Mariei Sharapova, conform tragerii la sorți ce a avut loc vineri după-amiaza. Simona Halep a avut...

Șansă pentru Halep. Una dintre cele mai cunoscute jucătoare S-A RETRAS de la US Open

Șansă pentru Halep. Una dintre cele mai cunoscute jucătoare S-A RETRAS de la US Open

Victoria Azarenka, fost lider mondial, a anunțat că nu va mai participa în această ediție a Grand Slam-ului de la Flushing Meadows (28 august - 10 septembrie). Victoria Azarenka (28...

Iată cum arată echipamentul Simonei Halep pentru US Open

Iată cum arată echipamentul Simonei Halep pentru US Open

Simona Halep (locul 2 mondial) va debuta în curând pe cimentul turneelor din SUA. Pentru US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, Adidas, sponsorul tehnic al româncei, i-a...

Probleme pentru Novak Djokovici. Sârbul ar putea rata US Open

Probleme pentru Novak Djokovici. Sârbul ar putea rata US Open

Fostul număr 1 mondial Novak Djokovici ar putea lipsi de la ultimul turneu de Mare Șlem al anului, US Open (28 august - 10 septembrie), din cauza unei accidentări. Presa...

Ion Țiriac: „Halep poate să ajungă numărul 1 mondial, dar e cale lungă până la câştigarea US Open sau Wimbledon”

Ion Țiriac: „Halep poate să ajungă numărul 1 mondial, dar e cale lungă până la câştigarea US Open sau Wimbledon”

Ion Țiriac este de părere că Simona Halep va ajunge lider WTA în viitorul apropiat, dar o critică pentru faptul că nu are constanță în turneele mari. Miliardarul român a...

România va avea patru tenismene pe tabloul principal de la US Open

România va avea patru tenismene pe tabloul principal de la US Open

US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului se va desfășura în perioada 28 august - 10 septembrie. La Flushing Meadows, patru jucătoare „tricolore” vor juca direct pe tabloul...

Halep s-ar putea umple de bani dacă va lua titlul la US Open. PREMII COLOSALE oferite la Grand Slam-ului de peste Ocean

Halep s-ar putea umple de bani dacă va lua titlul la US Open. PREMII COLOSALE oferite la Grand Slam-ului de peste Ocean

Ediția din acest an a turneului de Mare Șlem de la US Open va avea fondul de premiere mărit cu 9% față de cel de anul trecut. Competiția va avea...

Halep a revenit în țară, după „sfertul” pierdut la Wimbledon. REACȚIA tenismenei

Halep a revenit în țară, după „sfertul” pierdut la Wimbledon. REACȚIA tenismenei

Simona Halep (locul 2 WTA) s-a întors în România după parcursul de la All England Club, acolo unde a fost eliminată în sferturile de finală. Românca a afirmat că înfrângerea...

S-a stabilit ora la care Simona Halep va evolua împotriva Victoriei Azarenka. Miza este CALIFICAREA în „SFERTURILE” de la Wimbledon

S-a stabilit ora la care Simona Halep va evolua împotriva Victoriei Azarenka. Miza este CALIFICAREA în „SFERTURILE” de la Wimbledon

Simona Halep va juca, luni, împotriva Victoriei Azarenka, după ora 15.00, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon. Simona Halep (locul 2 WTA) va ataca, mânie, calificarea în...

Simona Haep este văzută printre FAVORITELE la câștigarea Roland Garros. „Își va reveni după această accidentare”

Simona Haep este văzută printre FAVORITELE la câștigarea Roland Garros. „Își va reveni după această accidentare”

Americanca Lindsay Davenport, triplă câștigătoare a turneelor de Mare Șlem, consideră că Simona Halep are mari șanse să se impună la Roland Garros, în acest an. Lindsay Davenport, fostă mare...

Halep, așteptată să explodeze în 2017

Halep, așteptată să explodeze în 2017

Specialiștii WTA spun că cea mai bună tenismenă din România poate să dea lovituri importante anul viitor Simona Halep a avut un an 2016 fluctuant, marcat de accidentări, dar și...

Halep a regresat și financiar

Halep a regresat și financiar

Românca nu a sclipit în acest sezon, iar acest lucru i-a adus și o scădere a venitului total cumulat din turneele în care a participat, în comparație cu cele din...

Serena Williams nu mai pune umărul la bătaie

Serena Williams nu mai pune umărul la bătaie

Din cauza unei accidentări, americanca a decis să nu participe în această ediție a Turneului Campioanelor, din Singapore Serena Williams (locul 2 mondial) și-a anunțat, ieri, retragerea din cea mai...

Analiza făcută de WTA pentru Simona Halep: „Și-a regăsit cea mai bună formă”

Analiza făcută de WTA pentru Simona Halep: „Și-a regăsit cea mai bună formă”

Faptul că a luptat eroic în sferturile de finală de la US Open (unde a fost eliminată de Serena Williams) i-a determinat pe analiștii de la WTA să vorbească la...

Wawrinka l-a pus din nou la respect pe liderul Djokovici

Wawrinka l-a pus din nou la respect pe liderul Djokovici

După ce anul trecut a triumfat la Paris, elvețianul l-a învins pe „Nole” și la US Open Stanislas Wawrinka (31 de ani/3 mondial) a reușit performanța de a câștiga din...

Simona Halep a anunțat ce program va avea în următoarele săptămâni. Turneele la care va participa cea mai bună tenismenă din România

Simona Halep a anunțat ce program va avea în următoarele săptămâni. Turneele la care va participa cea mai bună tenismenă din România

Tenismena Simona Halep (locul 5 WTA) va participa în septembrie și octombrie la turnee din Japonia și China, din categoria Premier 5 și Premier Mandatory. După ce și-a încheiat participarea...

„Stan”, rege la New York. Elvețianul Wawrinka a triumfat la US Open, în fața liderului ATP: „Înainte de meci i-am spus antrenorului că e bizar, dar aveam sentimentul că sunt favorit”

„Stan”, rege la New York. Elvețianul Wawrinka a triumfat la US Open, în fața liderului ATP: „Înainte de meci i-am spus antrenorului că e bizar, dar aveam sentimentul că sunt favorit”

Elvețianul Stanislas „Stan” Wawrinka este noul câștigător al turneului de la Mare Șlem de la US Open, după ce l-a învins, noaptea trecută, pe sârbul Novak Djokovici, liderul ATP, cu...