uniunea europeana

Uniunea Europeană (UE) este o organizație internațională formată din 27 de state membre situate în Europa. Scopul UE este de a promova pacea, securitatea și bunăstarea în Europa prin cooperare economică și politică, precum și prin crearea unei părți comune a pieței și a unei monede unice, euro. UE are, de asemenea, un rol în protejarea drepturilor cetățenilor săi și în promovarea valorilor democratice și a statului de drept. UE are o serie de instituții, inclusiv Consiliul European, Comisia Europeană, Parlamentul European și Curtea Europeană de Justiție, care lucrează împreună pentru a lua decizii și a implementa politica și legislația UE.

Uniunea Europeană a apărut prin Tratatul de la Maastricht din 1993. Acest tratat a înființat Uniunea Europeană și a stabilit un set de obiective pentru cooperarea politică și economică între statele membre. Acest tratat a adus împreună Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Otelului (1951), Comunitatea Economică Europeană (1957) și Uniunea Europeană a Monedei (1969) într-o singură organizație.

Cu toate acestea, ideea unei uniuni europene a început mult mai devreme decât acest tratat, încă din anii 1940, când liderii europeni au început să vadă nevoia unei cooperări mai strânse între statele lor pentru a preveni conflictele care au dus la cele două războaie mondiale. Prima etapă importantă a acestei cooperări a fost crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Otelului în 1951.

Italia, în pragul COLAPSULUI: 13.500 de IMIGRANȚI au debarcat în ultimele 2 ZILE. Guvernul și UE nu MIȘCĂ un DEGET

Italia, în pragul COLAPSULUI: 13.500 de IMIGRANȚI au debarcat în ultimele 2 ZILE. Guvernul și UE nu MIȘCĂ un DEGET

Centrele de primire din Italia sunt depășite de fluxul de imigranți care traversează Mediterana din Nordul Africii, profitând de vremea caldă. Marți, 8500 de imigranți africani au ajuns pe țărmul...

UE – Amendă CO-LO-SA-LĂ pentru Google

UE – Amendă CO-LO-SA-LĂ pentru Google

Comisia Europeană a amendat Google cu 2,42 de miliarde de euro pentru că a încălcat regulile concurenței în favoarea propriului motor de căutare. După șapte ani de anchetă, Comisia a...

Partidul socialistului EDI RAMA în ALEGERILE legislative se confirmă. Care este obiectivul premierului

Partidul socialistului EDI RAMA în ALEGERILE legislative se confirmă. Care este obiectivul premierului

Victoria amplă a premierului socialist Edi Rama asupra dreptei în alegerile legislative din Albania a fost confirmată azi, la două zile după scrutin, potrivit rezultatelor parțiale. Aflat la putere din...

Brexit pe GRATIS: Marea Britanie poate IEȘI din UE fără să PLĂTEASCĂ un penny

Brexit pe GRATIS: Marea Britanie poate IEȘI din UE fără să PLĂTEASCĂ un penny

Theresa May are și varianta unui Brexit fără fără să achite nimic, dacă Bruxelles-ul nu îi oferă un acord corect de ieșire din Uniune. Institute for Economic Affairs (IEA) cu...

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis: „Ieșirea din Uniunea Europeană nu este, nici de departe, fi nalul relației noastre bilaterale” | EVZ EXCLUSIV

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis: „Ieșirea din Uniunea Europeană nu este, nici de departe, fi nalul relației noastre bilaterale” | EVZ EXCLUSIV

Săptămâna trecută am avut prima întâlnire cu Michel Barnier, pentru a începe negocierile privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Am spus foarte clar că prioritatea noastră este să oferim...

Timpul alegerilor fundamentale strategice. Unde a ajuns Apărarea Europeană | PULSUL PLANETEI

Timpul alegerilor fundamentale strategice. Unde a ajuns Apărarea Europeană | PULSUL PLANETEI

În timp ce în România agenda este ocupată de schimbarea de guvern și luptele politice intra-partinice fratricide, iată că ultimul Consiliul European a mai făcut un pas pe direcția lansării...

Văduva lui Helmut Kohl  NU VREA să audă de funeralii oficiale în Germania!

Văduva lui Helmut Kohl NU VREA să audă de funeralii oficiale în Germania!

Uniunea Europeană vrea una, familia defunctului alta, liderii germani sunt şi ei în derivă. Cu alte cuvinte nimeni nu mai înţelege nimic. Reamintim faptul că trupul lui Helmut Kohl se...

UE mai primește o lovitură! Elveția, pregătită de REFERENDUM

UE mai primește o lovitură! Elveția, pregătită de REFERENDUM

Partidul Popular Elveţian (SVP, de dreapta - n.r.) a decis sâmbătă să lanseze un referendum pentru a pune capăt acordului cu UE privind libera circulaţie a persoanelor, cu scopul de...

Martin Schulz DEZLĂNŢUIT: Trump, Putin, Erdogan se comportă ca nişte TIRANI

Martin Schulz DEZLĂNŢUIT: Trump, Putin, Erdogan se comportă ca nişte TIRANI

Candidatul la funcţia de cancelar al Germaniei, a declarat, astăzi, că preşedinţii Trump, Putin şi Erdogan se comportă ca nişte lideri autocraţi. Aşa cum ştim, termenul de atrocaţie este atribuit...

Iohannis TRAGE un SEMNAL de ALARMĂ asupra unei decizii a UE care VA AFECTA România

Iohannis TRAGE un SEMNAL de ALARMĂ asupra unei decizii a UE care VA AFECTA România

Președintele Klaus Iohannis a spus, vineri, la finalul reuniunii Consiliului European că guvern român nu s-a mișcat foarte repede privind agenția Europeană pentru Medicamente. Declarația șefului statului vine în contextu...

UE devine MERKRON – „Binomul” Merkel - Macron se PROCLAMĂ oficial LIDERII Europei

UE devine MERKRON – „Binomul” Merkel - Macron se PROCLAMĂ oficial LIDERII Europei

Emmanuel Macron a explicat cât se poate de limpede că Franța și Germania intenționează să preia frâiele Uniunii Europene. Cu ocazia primei sale conferințe de presă după summit-ul european, Emmanuel...

Ce înseamnă Brexit HARD și Brexit SOFT?

Ce înseamnă Brexit HARD și Brexit SOFT?

Un Brexit „hard” ar presupune independență totală de Bruxelles; unul „soft” ar viza păstrarea avantajelor pieței unice cu unele compromisuri privind circulația. Pe 23 iunie 2016, britanicii au refuzat prin...

Unde își dă UE cu stângu-n dreptul

Unde își dă UE cu stângu-n dreptul

Acordul între statele membre ale Uniunii Europene, UE, privind cotele obligatorii de migranţi trebuie să respecte spiritul originar al blocului comunitar, a declarat vineri la postul public de radio purtătorul...

Theresa May ASIGURĂ: TOȚI cetățenii din UE vor putea RĂMÂNE în Marea Britanie după BREXIT

Theresa May ASIGURĂ: TOȚI cetățenii din UE vor putea RĂMÂNE în Marea Britanie după BREXIT

Cetăţenii din UE vor putea rămâne în Marea Britanie după Brexit, a dat asigurări joi, la summitul european de la Bruxelles, premierul britanic. "Nu i se va cere niciunui cetăţean...

Iohannis face ANUNȚUL. Ce se va întâmpla cu colaborarea cu NATO

Iohannis face ANUNȚUL. Ce se va întâmpla cu colaborarea cu NATO

Președintele Klaus Iohannis a afirmat joi, în cadrul reuniunii Consiliului European, că nu vrea apariția unui paralelism cu NATO. Șeful statului a precizat că încurajează dezvoltarea unor structuri care satisfac...

Klaus Iohannis se va întâlni cu Emmanuel Macron. Ce SUBIECTE vor discuta

Klaus Iohannis se va întâlni cu Emmanuel Macron. Ce SUBIECTE vor discuta

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 22 - 23 iunie, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, urmând să aibă și o întâlnire bilaterală cu omologul său francez, Emmanuel...

Este oficial: Emmanuel Macron, Merkel şi Bill Clinton vor fi PARTICIPA la ceremonia europeană în memoria lui Helmut Kohl

Este oficial: Emmanuel Macron, Merkel şi Bill Clinton vor fi PARTICIPA la ceremonia europeană în memoria lui Helmut Kohl

În comunicatul Parlamentului European se arată că Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi fostul preşedinte american Bill Clinton vor participa la ceremonia care va fi ţinută în...

Turcia a primit 1 MILIARD de euro de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea DEMOCRAȚIEI

Turcia a primit 1 MILIARD de euro de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea DEMOCRAȚIEI

În calitate de aspirantă la calitatea de membru al UE, Turcia a fost finanțată cu sume uriașe de către Bruxelles, potrivit unor recente dezvăluiri. Un purtător de cuvânt al Uniunii...

Wall Street Journal: Liderii se SINUCID împreună cu Europa cu ȘTREANGUL „Diversității”

Wall Street Journal: Liderii se SINUCID împreună cu Europa cu ȘTREANGUL „Diversității”

Liderii europeni insistă că politicile migratorii vor funcționa și că soluția pentru toate crizele continentului este o societate „multiculturală”. Douglas Murray publică un editorial devastator la adresa politicilor pro-imigrație în...

Important! Folosirea tehnologiilor de CRIPTARE  backdoor, interzise prin lege în Uniunea Europeană

Important! Folosirea tehnologiilor de CRIPTARE backdoor, interzise prin lege în Uniunea Europeană

Cetăţenii Uniunii Europene ar putea beneficia curând de noi legi menite să garanteze securitatea şi confidenţialitatea comunicaţiilor desfăşurate online. Viața privată nu înseamnă doar că nu ai nimic de ascuns,...