"Nu am avut impresia că la Guvern s-au mişcat foarte rapid. Discuţia pe care am avut-o în Consiliu a fost una foarte tehnică. Nu s-a discutat unde va merge o agenţie sau alta", a afirmat Iohannis la finalul reuniunii Consiliului European, citat de Agerpres.

Decizia UE de a amâna pentru noiembrie o hotărâre privind mutarea celor două agenții, EMA și EBA a fost luată pentru a le oferi suficient timp liderilor să discute subiectul, conform unui document obținut de Politico

Decizia finală privind agențiile va fi luată prin vot, "în marja Consiliului de Afaceri General din noiembrie", în baza unei versiuni a criteriilor de mutare care a fost pusă în circulație printre oficiali la summitul UE de joi și care a fost aprobată, ulterior, de liderii UE.

Candidați din întreg blocul comunitar sunt în cursă pentru a găzdui EMA și EBA, iar țările est-europene, inclusiv România, insistă că este rândul lor să găzduiască o agenție. Și Franța și Germania vor să atragă, la rândul lor, cele două agenții și s-ar părea, potrivit unor surse apropiate discuțiilor, că au cele mai mari șanse.

Pe de altă parte, criteriile aprobate la discuțiile de joi stabilesc că EMA și EBA nu vor fi găzduite de același stat.

În documentul de 23 de pagini, care fixează cerințele pentru găzduirea agențiilor UE, datat din 22 iunie, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și președintele Consiliului European, Donald Tusk, au modificat procesul decizional, astfel încât țările cu infrastructură bună – o clădire adecvată, o agenție națională a medicamentului care funcționează bine și un aeroport bun – o șansă mai bună.

Acest criteriu ar putea fi împotriva unor țări precum România, Bulgaria, Croația, Cipru sau Slovacia, care nu au deocamdată nicio agenție UE și care și-au exprimat interesul în EMA sau EBA.

Versiunea finală a documentului stipulează și că mutarea celor două agenții europene, din cauza Brexit, reprezintă o circumstanță extraordinară și constituie "un precedent pentru amplasarea agențiilor în viitor".