traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Traian Băsescu: "Pentru a salva credibilitatea Guvernului, Cioloş trebuie să scape de doi impostori"

Traian Băsescu: "Pentru a salva credibilitatea Guvernului, Cioloş trebuie să scape de doi impostori"

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, susţine că premierul Dacian Cioloş trebuie să "scape de doi impostori", făcând referire la ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, şi ministru de Interne, Petre Tobă. "Impostura se manifestă...

DECLARAŢIA ANULUI pentru Traian Băsescu: “M-AU TRĂDAT.” Poveste SENZAŢIONALĂ cu suspans şi SERVICII SECRETE implicate

DECLARAŢIA ANULUI pentru Traian Băsescu: “M-AU TRĂDAT.” Poveste SENZAŢIONALĂ cu suspans şi SERVICII SECRETE implicate

Invitat la Naşul TV, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a făcut o declaraţie care, prin gravitatea celor afirmate, are şanse foarte mari să fie declaraţia anului, deşi suntem de...

RISC MAJOR DE CATASTROFĂ. Traian Băsescu preconizează că RUSIA POATE ACŢIONA în Moldova şi aminteşte de un DOCUMENT STRATEGIC de la Cotroceni

RISC MAJOR DE CATASTROFĂ. Traian Băsescu preconizează că RUSIA POATE ACŢIONA în Moldova şi aminteşte de un DOCUMENT STRATEGIC de la Cotroceni

Într-o postare pe Facebook, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi-a exprima îngrijorările cu privire la poziţia recentă a Rusiei faţă de situaţia agitată din Republica Moldova. “Moscova – Bucureşti...

Paznicul care a spart locuința Elenei Băsescu, condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare

Paznicul care a spart locuința Elenei Băsescu, condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare

Paul Macarenco, bărbatul care a spart apartamentul Elenei Băsescu, în august 2015, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel București la trei ani și șase luni închisoare cu...

Băsescu, despre propunerea PNL privind alegerile primarilor: "Hellvig şi Iohannis nu-l pot face primar pe Buşoi nici în două tururi"

Băsescu, despre propunerea PNL privind alegerile primarilor: "Hellvig şi Iohannis nu-l pot face primar pe Buşoi nici în două tururi"

Traian Băsescu a comentat într-un mesaj pe Facebook schimbarea cerută de PNL pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Fostul președinte susține că această revenire asupra subiectului a liberalilor,...

Gândul lui Cristoiu: PNL îi cere lui Dacian Cioloș să se sinucidă de trei ori!

Gândul lui Cristoiu: PNL îi cere lui Dacian Cioloș să se sinucidă de trei ori!

Conducerea PNL, reunită luni, 18 ianuarie 2016, după viscolul în timpul căruia Guvernul lui Dacian Cioloş a fost plecat din ţară, nu înainte de a o închide cu cheia, a...

Ce a PĂȚIT Traian Băsescu din cauza viscolului

Ce a PĂȚIT Traian Băsescu din cauza viscolului

Fostul președinte Traian Băsescu a postat pe Facebook o fotografie cu un brad de la el din curte, care a fost pus la pământ de vântul puternic de azi-noapte. Îmi...

PLANURILE lui Traian Băsescu pentru ALEGERI şi traseul alianţelor politice. CANDIDEAZĂ Elena Băsescu la parlamentare?

PLANURILE lui Traian Băsescu pentru ALEGERI şi traseul alianţelor politice. CANDIDEAZĂ Elena Băsescu la parlamentare?

Traian Băsescu a participat la o emisiune de la România TV şi a dezvăluit care sunt planurile sale politice. Totodată, acesta a abordat şi subiectul revenirii fiicei sale, Elena Băsescu,...

Declarația de la Bălțătești. Deputatul MP Ștefan Burlacu:„ România a avut și are parte numai de combinații electorale. Tot ce a prezis Traian Băsescu s-a adeverit”

Declarația de la Bălțătești. Deputatul MP Ștefan Burlacu:„ România a avut și are parte numai de combinații electorale. Tot ce a prezis Traian Băsescu s-a adeverit”

Secretarul general adjunct al Mișcării Populare la nivel național și deputat de Ilfov, Ștefan Burlacu va candida pe listele formațiunii politice la Consiliul Județean Neamț. Declarația a fost făcută joi...

Traian Băsescu, nevoit să se întoarcă la școală pentru reînnoirea  brevetului de comandant de navă

Traian Băsescu, nevoit să se întoarcă la școală pentru reînnoirea brevetului de comandant de navă

Căpitanul de cursă lungă Traian Băsescu este obligat, de lege, să-și reînnoiască toate documentele în baza cărora se poate îmbarca pe o navă. Organizația Maritimă Internațională (IMO), conform Conveției de...

Fostul președinte Traian Băsescu îl susține pe președintele moldovean, Nicolae Timofti

Fostul președinte Traian Băsescu îl susține pe președintele moldovean, Nicolae Timofti

Într-o postare pe Facebook, fostul președinte al României își exprimă solidaritatea cu omologul său moldovean: Este ultima şansă! La Chişinău, preşedintele Nicolae Timofti a câştigat bătălia politică împotriva oligarhului tupeist...

Extraordinarul caz al unui ACTIVIST PCR care s-a înfrăţit cu DOMNII DEMOCRAŢI şi acum este FAVORIT LA PRIMĂRIE. Lovitura politică a anului?

Extraordinarul caz al unui ACTIVIST PCR care s-a înfrăţit cu DOMNII DEMOCRAŢI şi acum este FAVORIT LA PRIMĂRIE. Lovitura politică a anului?

Ilie Păducel este numele unui personaj care are şcoala de partid în el şi care se pregăteşte să dea lovitura politică a anului. Păducel poate deveni studiu de caz despre...

Sorin Roșca Stănescu, audiat la DNA în cazul CREDITELOR ILEGALE de MILIOANE DE EURO. „Acest sistem este controlat în continuare de Traian Băsescu

Sorin Roșca Stănescu, audiat la DNA în cazul CREDITELOR ILEGALE de MILIOANE DE EURO. „Acest sistem este controlat în continuare de Traian Băsescu

Sorin Roșca Stănescu a ajuns, joi, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) unde este audiat în cazul creditelor ilegale obținute de la Banca Română de Dezvoltare (BRD). În această anchetă, declanșată...

A treia carte din pușcărie a lui Mitrea: „Candidații nu ar trebui musai să fie și lideri de partid!”

A treia carte din pușcărie a lui Mitrea: „Candidații nu ar trebui musai să fie și lideri de partid!”

„Campanii electorale 1996 - 2014” este titlul celei de-a treia cărți scrise de fostul ministru al Transporturilor în Penitenciarul de la Poarta Albă. O lucrare mult mai interesantă decât ale...

Ciutacu l-a zdroit pe Gâdea. Ediţia de seară peste Sinteza zilei

Ciutacu l-a zdroit pe Gâdea. Ediţia de seară peste Sinteza zilei

Declaraţiile lui Traian Băsescu au adus România TV pe primul loc în topul televiziunilor de ştiri Cu Traian Băsescu invitat, "Ediţia de seară", emisiunea postului România TV moderată de Victor...

Elena Udrea: Singurul nume care nu i-a facut rău lui Traian Băsescu este al meu

Elena Udrea: Singurul nume care nu i-a facut rău lui Traian Băsescu este al meu

Tribunalul Constanţa a pronunţat sentinţa de 4 ani cu executare pentru Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, în dosarul Bercea. Elena Udrea a comentat vineri decizia instanţei...

Traian Băsescu, despre incidentele de la Koln: “Cultura IMIGRANȚILOR manifestă DISPREȚ față de femei. România NU trebuie să ACCEPTE cotele obligatorii”

Traian Băsescu, despre incidentele de la Koln: “Cultura IMIGRANȚILOR manifestă DISPREȚ față de femei. România NU trebuie să ACCEPTE cotele obligatorii”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a vorbit despre ultimele incidente provocate de imigranții din Germania, acolo unde mai multe femei ai fost violate și jefuite chiar în noaptea de...

L-a pus Klaus Iohannis pe Dan Mihalache să-l înjure pe Traian Băsescu sau a fost invers? | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

L-a pus Klaus Iohannis pe Dan Mihalache să-l înjure pe Traian Băsescu sau a fost invers? | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Dan Mihalache, publicitat drept Șeful Cancelariei Prezidențiale și alintat de Radu Tudor drept sfătuitorul politic nr. 1 al lui Klaus Iohannis, a fost duminică, 3 ianuarie 2016, invitatul emisiunii Punctul...

De ce nu este merge Klaus Iohannis la şedinţa CSM

De ce nu este merge Klaus Iohannis la şedinţa CSM

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se reuneşte miercuri pentru a-şi alege noua conducere. Pentru funcţia de preşedinte candidând judecătorul Mircea Aron, iar pentru vicepreşedinte - procurorul Luminiţa Palade. Totodată,...

Traian Băsescu, despre absenţa preşedintelui Iohannis la bilanţul CSM: "E o chestiune de respect"

Traian Băsescu, despre absenţa preşedintelui Iohannis la bilanţul CSM: "E o chestiune de respect"

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se reuneşte miercuri pentru a-şi alege noua conducere. Invitat la şedinţă, preşedintele Klaus Iohannis a refuzat invitaţia, acesta aflându-se încă în vacanţă în Florida. Fostul...