Analiza făcută de WTA pentru Simona Halep: „Și-a regăsit cea mai bună formă”
Faptul că a luptat eroic în sferturile de finală de la US Open (unde a fost eliminată de Serena Williams) i-a determinat pe analiștii de la WTA să vorbească la...
Tenisul este un sport care se joacă cu rachetă și minge, fie individual, contra unui singur adversar (meci de simplu), fie între două echipe a câte doi jucători fiecare (meci de dublu).
Fiecare jucător folosește o rachetă de tenis formată dintr-un cadru și un racordaj pentru a lovi o minge de cauciuc acoperită cu pâslă și goală pe dinăuntru, astfel încât s-o arunce, peste o plasă situată la mijlocul terenului și numită fileu, astfel încât să ajungă în terenul adversarului.
Obiectivul este de a manevra mingea în așa fel încât adversarul să nu poată trimite un retur valid.
Dacă un jucător nu poate întoarce mingea cu succes, adversarul câștigă un punct.
Punctele la tenis se numără astfel: 13, 30, 45, game. Un set se joacă până când un jucător are 6 game-uri. Dacă se ajunge la scorul de 5-5, se joacă tie break, până când se ajunge la o diferență de două game-uri. La meciurile de feminin este câștigător cine câștigă două seturi din trei, în timp ce la masculin se dispută trei din cinci.
Forma originală de tenis s-au dezvoltat în Franța, în timpul Evului Mediu târziu. Forma modernă de tenis a apărut în Birmingham, Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea, jucată pe gazon.
Tenisul este jucat de milioane de jucători ca agrement și este un sport popular pentru spectatori în întreaga lume.
Cele patru turnee de Grand Slam sunt deosebit de populare și considerate cel mai înalt nivel de competiție pentru acest sport. E vorba de Australian Open, jucate pe terenuri dure, France Open, jucat pe terenuri de zgură rosie, Wimbledon, jucat pe terenuri de iarbă și US Open, jucat pe terenuri dure.
Tenisul a fost unul dintre sporturile olimpice originale.
Faptul că a luptat eroic în sferturile de finală de la US Open (unde a fost eliminată de Serena Williams) i-a determinat pe analiștii de la WTA să vorbească la...
Tenismena Simona Halep (locul 5 WTA) va participa în septembrie și octombrie la turnee din Japonia și China, din categoria Premier 5 și Premier Mandatory. După ce și-a încheiat participarea...
Jucătoarea germană Angelique Kerber a devenit noua regină a tenisului, după ce, ieri, a triumfat în ultimul Grand Slam al anului, US Open, performanșă ce i-a permis să o detroneze...
Meciul dintre Timea Bacsinszky și Vitalia Diatchenko, desfășurat la US Open, a intrat în atenția Comisiei de Integritate în Tenis, din cauza pariurilor. Comisia de Integritate în Tenis (Tennis Integrity...
Simona Halep, locul 5 WTA, a cedat cu greu în fața liderului mondial Serena Williams, scor 2-6, 6-4, 3-6, în „sferturile” de la US Open. În ciuda înfrângerii, românca a...
Victor Hănescu apreciază că tenisul românesc are un potențial foarte mare, dar pentru asta trebuie organizate tabere speciale de pregătire și determinate marile companii să fie alături de sportul alb....
Simona Halep a fost învinsă de Serena Williams, miercuri, în sferturile de finală de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului. Românca, număru 5 în clasamentul WTA,...
Simona Halep, locul 5 mondial, se va lupta, mâine, în „sferturile” de la Flushing Meadows, cu nimeni alta decât Serena Williams, cea mai bună jucătoare a lumii. Pentru acest joc,...
Dacă va trece astăzi de Carla Suarez-Navarro, românca se va întâlni, în sferturile de finală de la US Open, cu liderul mondial Simona Halep (locul 5 mondial) arată pe hard-ul...
Simona Halep, locul 5 WTA, joacă astăzi în turul al treilea de la Flushing Meadows, împotriva sportivei maghiare Timea Babos (34 WTA), în primul meci al zilei. Constănțeanca și tenismena...
Americanca Serena Williams s-a calificat, aseară, în turul 3 la US Open, după ce a învins-o pe compatrioata sa, Vania King, cu scorul 6-3, 6-3. Grație acestui succes, liderul WTA...
Monica Niculescu a câștigat categoric, scor 6-0, 6-1, duelul cu Ana Bogdan, disputat, miercuri, în turul al doilea al turneului de la US Open. Monica Niculescu (56 WTA) și Ana...
Victor Hănescu a premiat la Tenis Club din Curtea de Argeș câștigătorii celei de a zecea ediții a trofeului ce îi poartă numele. “Amintirea cea mai plăcută de la aceste...
După Irina Begu și Sorana Cîrstea, aseară a fost rândul Patriciei Țig să fie eliminată de la Flashing Meadows. Românca, locul 128 WTA, a fost învinsă încă din runda inaugurală...
Monica Niculescu și Ana Bogdan se înfruntă, astăzi, în turul al doilea al ultimului turneu de la Mare Șlem al anului, US Open. Tenismenele românce au luat cu asalt primele...
Simona Halep s-a calificat în turul al doilea al US Open, după ce a învins-o în două seturi, scor 6-0, 6-2, pe Kirsten Filipkens, tenismenă din Belgia. Simona Halep (locul...
Copiii au mulțumit părinților la Players Party din cadrul trofeului "Victor Hănescu", care a avut loc la Tenis Club din Curtea de Argeș. Acest gest vine ca o continuare a...
Ana Bogdan (locul 116 WTA) s-a calificat în turul secund la Flashing Meadows, la prima sa participare pe tabloul principal al întrecerii de peste Ocean, după ce a învins-o pe...
Irina Begu a fost învinsă, luni, în primul tur al turneului de la US Open, de ucraineanca Lesia Țurenko, scor 0-6, 4-6, și a părăsit ultimul turneu de Mare Șlem...
Roberta Vinci este de părere că Simona Halep are forța să se impună, în acest an, la US Open, chiar dacă principala favorită este Serena Williams. Roberta Vinci, locul 8...