temperaturi

Temperatura este o mărime fizică a unui sistem termodinamic care exprimă prin valori numerice diferite proprietatea de mai cald sau mai rece a sistemului respectiv. Astfel, la o temperatură mai ridicată este mai cald, iar la una mai joasă, mai rece.

Temperatura este un parametru care caracterizează viteza medie cu care se mișcă atomii ce alcătuiesc o substanță. În cazul încălzirii unui corp viteza poate crește până la o anumită limită. La o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii și moleculele și-ar înceta mișcarea complet, dar atingerea acestei stări nu este posibilă prin mijloace termodinamice.

Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul (K).

Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință și tehnică.

Cele mai folosite sensuri sunt:

Temperatura aerului, un indicator din meteorologie

Temperatura corpului, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.

Vreme calmă în Republica Moldova, temperaturi scăzute la început de săptămână

Vreme calmă în Republica Moldova, temperaturi scăzute la început de săptămână

În Republica Moldova, săptămâna începe cu vreme specifică pentru această perioadă a anului. Cu valori maxime cuprinse între 0 și 2 grade Celsius și o minimă ce va ajunge la...

Prognoza meteo, 17 februarie. Ninsorile continuă să paralizeze întreaga țară. Cât timp mai cad precipitații

Prognoza meteo, 17 februarie. Ninsorile continuă să paralizeze întreaga țară. Cât timp mai cad precipitații

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru luni, 17 februarie. Vremea va fi foarte rece și întunecată. Cerul va avea înnorări în vestul și nordul țării. Va ninge...

Cinci orașe în care e un Infern să trăiești. Frigul paralizează tot ce-i iese în cale

Cinci orașe în care e un Infern să trăiești. Frigul paralizează tot ce-i iese în cale

5 orașe în care e un Infern să trăiești. Siberia nu este singurul loc în care este foarte frig. Există mai multe orașe cu temperaturi extrem de scăzute și puține...

Codul galben de ninsori s-a prelungit. Se complică situația în multe zone ale României

Codul galben de ninsori s-a prelungit. Se complică situația în multe zone ale României

Codul galben de ninsori s-a prelungit. Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a extins avertizările de vreme rea, anunțând că stratul de zăpadă va ajunge până la 20 de centimetri în sudul...

Regulă pentru toți cei ce au centrală termică. Ce spun specialiștii

Regulă pentru toți cei ce au centrală termică. Ce spun specialiștii

Regula pe care trebuie să o respecte cei cu centrală termică. Specialiștii în domeniul energiei susțin că toți cei care au centrală termică trebuie să respecte o regulă importantă când...

Va fi iarnă grea în martie, cu ger neobișnuit. Primăvara, mai încolo

Va fi iarnă grea în martie, cu ger neobișnuit. Primăvara, mai încolo

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă a anului. Sunt șanse de ploaie la...

Cresc temperaturile în Republica Moldova, cerul va fi dominat de nori amenințători

Cresc temperaturile în Republica Moldova, cerul va fi dominat de nori amenințători

Procesul de încălzire, început zilele trecute, în Republica Moldova, o să continue și vineri, 14 ianuarie, conform veștilor date de meteorologi. Urcă mercurul în termometre, astfel că astăzi vor fi...

Vremea se încălzește de Ziua Îndrăgostiților. Vor fi temperaturi la care nimeni nu se aștepta

Vremea se încălzește de Ziua Îndrăgostiților. Vor fi temperaturi la care nimeni nu se aștepta

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a anunțat că vremea se încălzește pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților. Valorile termice diurne vor crește în cea mai mare parte a țării. Cerul va...

Se încălzește ușor în Republica Moldova, vreme frumoasă în toată țara

Se încălzește ușor în Republica Moldova, vreme frumoasă în toată țara

Cresc temperaturile, în Republica Moldova, începând de astăzi, cu valori peste limita înghețului, în timpul zilei, după cum au anunțat meteorologii. Maximele vor ajunge la valorile de 3 - 5...

Prognoza meteo, 13 februarie. O zi de stat în casă. România, copleșită de un fenomen neplăcut

Prognoza meteo, 13 februarie. O zi de stat în casă. România, copleșită de un fenomen neplăcut

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 13 februarie. Vremea va fi mai friguroasă decât e normal pentru această perioadă. Meteorologii anunță ger fi ger în Transilvania,...

Câte zile geroase vor mai fi. Ultima prognoză meteo

Câte zile geroase vor mai fi. Ultima prognoză meteo

Vremea în București și în întreaga țară va fi rece, cu temperaturi geroase dimineața și seara, în perioada 12-19 februarie. De asemenea, există posibilitatea unor ninsori ușoare și intensificări ale...

Prognoza meteo, 12 februarie. Temperaturi greu de suportat. Zonele cele mai friguroase

Prognoza meteo, 12 februarie. Temperaturi greu de suportat. Zonele cele mai friguroase

Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru miercuri, 12 februarie. Meteorologii anunță o zi geroasă, cu temperaturi extrem de scăzute. Prognoza meteo: Încă o zi geroasă...

Când vine primăvara în 2025. Prognoza la care nimeni nu se aștepta

Când vine primăvara în 2025. Prognoza la care nimeni nu se aștepta

Deși primăvara ar fi trebuit să își facă simțită prezența, valul de frig persistă în toată țara. Potrivit prognozei Accuweather, temperaturile vor fi scăzute inclusiv în luna aprilie, când sunt așteptate...

Iarnă în toată regula. Vreme tot mai severă în România, fenomene greu de suportat

Iarnă în toată regula. Vreme tot mai severă în România, fenomene greu de suportat

Vremea se menține rece în ultima lună de iarnă. Potrivit meteorologilor, valorile termice vor fi mai scăzute față de cele specifice acestei perioade din an. Acestea ar urma să crească începând...

Ger uscat în Republica Moldova, zăpezile de altădată rămân o amintire

Ger uscat în Republica Moldova, zăpezile de altădată rămân o amintire

O altă zi tipică de iarnă, în Republica Moldova, dar doar pe jumătate. Temperaturile sunt normale pentru această perioadă, cu maxime cuprinse între valorile de -1 spre +1 grad Celsius...

Prognoza meteo, 11 februarie. Ger năprasnic în toată România, temperaturile se prăbușesc mult sub 0 grade

Prognoza meteo, 11 februarie. Ger năprasnic în toată România, temperaturile se prăbușesc mult sub 0 grade

Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru marți, 11 februarie. Meteorologii anunță o zi geroasă cu temperaturi chiar și de -18 grade. Prognoza meteo: Încă o...

Prognoza meteo pentru fiecare regiune. Vremea continuă să fie greu de îndurat

Prognoza meteo pentru fiecare regiune. Vremea continuă să fie greu de îndurat

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 10 - 23 februarie, pentru fiecare regiune. Vremea va fi rece până pe 20 februarie. Apoi, temperaturile vor începe să...

Temperaturi sub limita înghețului, la început de săptămână, în Republica Moldova

Temperaturi sub limita înghețului, la început de săptămână, în Republica Moldova

Vremea se menține rece, la început de săptămână, în Republica Moldova, valorile termice vor fi chiar ușor mai scăzute față de ziua precedentă. După cum au anunțat specialiștii meteo, maximele...

Soare, dar temperaturi la limita înghețului, în Republica Moldova, în weekend

Soare, dar temperaturi la limita înghețului, în Republica Moldova, în weekend

Vreme rece, azi, în ultima zi a weekendului, în Republica Moldova, cu temperaturi ce sunt normale pentru această perioadă a anului, după cum au informat meteorologii. Va fi Soare în...

Prognoza meteo, 9 februarie. Valul de frig persistă în România

Prognoza meteo, 9 februarie. Valul de frig persistă în România

Valul de frig a pus stăpânire pe majoritatea județelor, iar temperaturile vor fi la fel de scăzute și în următoarele ore. Meteorologii au emis prognoza meteo pentru ziua de 9 februarie....