temperaturi

Temperatura este o mărime fizică a unui sistem termodinamic care exprimă prin valori numerice diferite proprietatea de mai cald sau mai rece a sistemului respectiv. Astfel, la o temperatură mai ridicată este mai cald, iar la una mai joasă, mai rece.

Temperatura este un parametru care caracterizează viteza medie cu care se mișcă atomii ce alcătuiesc o substanță. În cazul încălzirii unui corp viteza poate crește până la o anumită limită. La o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii și moleculele și-ar înceta mișcarea complet, dar atingerea acestei stări nu este posibilă prin mijloace termodinamice.

Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul (K).

Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință și tehnică.

Cele mai folosite sensuri sunt:

Temperatura aerului, un indicator din meteorologie

Temperatura corpului, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.

Prognoza meteo, 16 aprilie. Primăvara revine spectaculos. Maxima de azi este ieșită din normal

Prognoza meteo, 16 aprilie. Primăvara revine spectaculos. Maxima de azi este ieșită din normal

Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru miercuri, 16 aprilie. Meteorologii anunță o vreme mult mai caldă față de ziua precedentă. Prognoza meteo: O zi frumoasă...

Prognoza meteo, 15 aprilie. Vremea ia o întorsătură neașteptată. Va ploua în mai multe zone ale țării

Prognoza meteo, 15 aprilie. Vremea ia o întorsătură neașteptată. Va ploua în mai multe zone ale țării

Prognoza meteo, 15 aprilie. Vreme care se menține în tiparele acestei perioade a anului, azi, 15 aprilie, după cum au informat specialiștii meteo. Valorile termice se vor menține în jurul...

Vremea în Săptămâna Mare. Zilele în care e imposibil să ieșim din casă

Vremea în Săptămâna Mare. Zilele în care e imposibil să ieșim din casă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că vremea din Săptămâna Mare va fi în general normală pentru această perioadă a anului, cu temperaturi cuprinse între 10 și 28 de grade...

Prognoza meteo, 14 aprilie. Vremea va fi călduroasă, dar va ploua

Prognoza meteo, 14 aprilie. Vremea va fi călduroasă, dar va ploua

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru luni, 14 aprilie. Vremea va fi călduroasă. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua slab local în Banat, Crişana,...

Prognoza meteo, 13 aprilie. Vremea se încălzește în toată țara

Prognoza meteo, 13 aprilie. Vremea se încălzește în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 13 aprilie. Vremea se încălzește în toată țara. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat ploi slabe, ziua...

Cresc temperaturile în Republica Moldova, cer senin în jumătate de țară

Cresc temperaturile în Republica Moldova, cer senin în jumătate de țară

Vremea se mai îmblânzește în Republica Moldova, în prima zi a weekendului. Temperaturile încep să crească, după cum au anunțat meteorologii, maximele vor atinge valori de 7 - 11 grade...

Vremea de Paște. ANM a actualizat prognoza

Vremea de Paște. ANM a actualizat prognoza

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pe patru săptămâni. Vremea se încălzește treptat în toată țara. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în perioada Paștelui....

Prognoza meteo, 11 aprilie. Vremea rămâne capricioasă și oferă multe surprize neplăcute

Prognoza meteo, 11 aprilie. Vremea rămâne capricioasă și oferă multe surprize neplăcute

Prognoza meteo. Vremea rămâne și azi atipică pentru această perioadă a lunii. Va fi rece în aproape toată România. Însă, valorile termice din cursul nopţii vor creşte destul de mult...

Prognoza meteo, 10 aprilie. Încă o zi cu vânt, frig, lapoviță și ninsori. Fenomene extreme în România

Prognoza meteo, 10 aprilie. Încă o zi cu vânt, frig, lapoviță și ninsori. Fenomene extreme în România

Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru joi, 10 aprilie. Meteorologii anunță o vreme rece în majoritatea zonelor țării. Prognoza meteo, 10 aprilie. Unde va ninge...

Vremea se schimbă radical în România. Ce ne așteaptă de Florii

Vremea se schimbă radical în România. Ce ne așteaptă de Florii

După valul de frig, vremea va intra într-un proces de încălzire. Meteorologii ANM au actualizat prognoza meteo pentru următoarele zile și au anunțat că temperaturile vor rămâne scăzute până vineri....

Episodul de iarnă mai durează, apoi se încălzește puțin, după care iarăși frig. Prognoza meteo pe patru săptămâni

Episodul de iarnă mai durează, apoi se încălzește puțin, după care iarăși frig. Prognoza meteo pe patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. În prima parte a intervalului, vremea va fi mai rece decât este normal pentru această perioadă a...

Frigul se menține, ploile nu contenesc. Prognoza meteo pe două săptămâni

Frigul se menține, ploile nu contenesc. Prognoza meteo pe două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Temperaturile vor fi extrem de scăzute la începutul intervalului. Vremea se va încălzi treptat. Sunt șanse mari...

Prognoza meteo, 7 aprilie. Zi de iarnă, în plină primăvară. Probleme mari în agricultură

Prognoza meteo, 7 aprilie. Zi de iarnă, în plină primăvară. Probleme mari în agricultură

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că luni, 7 aprilie, vremea va fi rece, neobișnuită pentru această dată din calendar, cu temperaturi mult sub cele specifice lunii aprilie. Deși primăvara...

Prognoză specială ANM pentru București. Cât de mare va fi stratul de zăpadă

Prognoză specială ANM pentru București. Cât de mare va fi stratul de zăpadă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru Capitală, avertizând că vremea se va răci semnificativ, iar temperaturile vor fi sub cele normale pentru începutul lunii aprilie....

Revin ploile în Republica Moldova, temperaturile scad brusc

Revin ploile în Republica Moldova, temperaturile scad brusc

Vreme în schimbare totală, azi, în Republica Moldova. Sunt anunțate precipitații în majoritatea regiunilor țării, valorile termice vor fi în scădere și nu vor depăși valorile de 5 - 8...

Cod galben de schimbare bruscă a vremii. Temperaturile vor scădea cu 10 grade Celsius în Republica Moldova

Cod galben de schimbare bruscă a vremii. Temperaturile vor scădea cu 10 grade Celsius în Republica Moldova

Republica Moldova.  Meteorologii au emis Cod galben de schimbare bruscă a vremii. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), avertizarea intră în vigoare sâmbătă, 5 aprilie, și va fi valabilă până...

Prognoza meteo, 5 aprilie. Vremea se schimbă radical în rău. Weekend compromis în toată România

Prognoza meteo, 5 aprilie. Vremea se schimbă radical în rău. Weekend compromis în toată România

Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru sâmbătă, 5 aprilie. Meteorologii anunță o vreme rece cu lapovițe și ninsoare. Prognoza meteo, 5 aprilie. Temperaturi mai scăzute...

Ninsoare și viscol, apoi, în sfârșit, primăvară. De când se va mai încălzi

Ninsoare și viscol, apoi, în sfârșit, primăvară. De când se va mai încălzi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se va schimba de la o zi la alta. Meteorologii au anunțat și ce temperaturi vor...

Prognoza meteo, 4 aprilie. Ultima zvâcnire a primăverii, înainte de ninsoarea din weekend

Prognoza meteo, 4 aprilie. Ultima zvâcnire a primăverii, înainte de ninsoarea din weekend

Vremea va fi predominant închisă pe parcursul zilei de 4 aprilie, cu temperaturi ce se mențin în limitele normale pentru această perioadă. Ploile locale, unele sub formă de aversă, vor...

Șanse de precipitații și azi în Republica Moldova. Temperaturile sunt surprinzătoare

Șanse de precipitații și azi în Republica Moldova. Temperaturile sunt surprinzătoare

Vreme închisă, cer acoperit de nori în toată Republica Moldova și șanse de precipitații, azi, 3 aprilie, după cum au anunțat specialiștii meteo. Valorile termice rămân în zona tiparelor pentru...