SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Traian Băsescu sună mobilizarea în PMP

Traian Băsescu sună mobilizarea în PMP

Fostul șef al statului a fost văzut la sediul PMP și vineri, și ieri. Traian Băsescu crede că „partidul are o șansă bună”. Fostul președinte este tot mai implicat în...

Moartea lui Boris Nemțov a împietrit opoziția rusă

Moartea lui Boris Nemțov a împietrit opoziția rusă

Eliminarea fostului disident înseamnă sfârșitul proiectului de înlăturare a lui Vladimir Putin pe cale pașnică, avertizează opozanții rămași în viață. Asasinarea lui Boris Nemțov îngroapă speranțele unei tranziții pașnice de...

Deputatul PNL Ludovic Orban va face parte din grupul Pro-America din Parlament

Deputatul PNL Ludovic Orban va face parte din grupul Pro-America din Parlament

Parlamentarii au decis, miercuri, modificarea componenţei grupului Pro-America, astfel încât deputatul PNL Ludovic Orban îl va înlocui pe George Scutaru, care a devenit consilier prezidenţial, scrie mediafax.ro. Din grupul Pro-America...

„Sistemele ANTIRACHETĂ din ROMÂNIA încalcă Tratatul Forțelor Nucleare”

„Sistemele ANTIRACHETĂ din ROMÂNIA încalcă Tratatul Forțelor Nucleare”

Sistemele antirachetă care urmează să fie instalate în România şi Polonia reprezintă încălcări ale prevederilor Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF), acuză Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe. Toată lumea...

Fost lider de la Tbilisi: America e decisă 99 la sută să livreze armament defensiv Ucrainei

Fost lider de la Tbilisi: America e decisă 99 la sută să livreze armament defensiv Ucrainei

Decizia SUA în privinţa livrării de arme Ucrainei este pregătită în proporţie de 99%, a declarat fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, numit recent consilier al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko pe...

Netanyahu îl SFIDEAZĂ grav pe Obama. TENSIUNE fără precedent între America și Israel!

Netanyahu îl SFIDEAZĂ grav pe Obama. TENSIUNE fără precedent între America și Israel!

Vizita în Statele Unite a Prim-Ministrului israelian, sfidând orice protocol, a iritat serios administrația americană și a creat tensiune în relația dintre cele două țări. În ajunul vizitei extrem de...

SUA. Un bărbat fără adăpost, ucis după o altercație cu polițiștii la LOS ANGELES

SUA. Un bărbat fără adăpost, ucis după o altercație cu polițiștii la LOS ANGELES

Poliţişti din Los Angeles au ucis, ieri, o persoană fără adăpost, un incident care a fost filmat, înregistrarea fiind postată pe internet, au anunţat media locale. În înregistrarea video, apărută...

Coreea de Nord a lansat două rachete, ca ripostă la exerciţiile militare desfăşurate în comun de SUA şi Coreea de Sud

Coreea de Nord a lansat două rachete, ca ripostă la exerciţiile militare desfăşurate în comun de SUA şi Coreea de Sud

Coreea de Nord a lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune în Marea Japoniei, a anunţat luni un oficial din cadrul Ministerului sud-coreean al Apărării, ca ripostă faţă de...

FENOMEN meteo BIZAR. Cum arată valurile oceanului ÎNGHEȚATE | FOTO

FENOMEN meteo BIZAR. Cum arată valurile oceanului ÎNGHEȚATE | FOTO

Regiunea New England, din SUA, s-a confruntat cu una dintre cele mai aprige ierni din ultimii ani. Zăpadă, ploaie înghețată, temperaturi mult sub zero grade și vânturi siberiene. De toate...

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi: Oferta de guvernare a PNL, un cadru pentru reformele solicitate de românii din Diaspora – votul prin corespondenta, cresterea protectiei, sprijinirea educatiei copiilor si pastrarea coeziunii comunitare

În contextul prezentării programului de guvernare al PNL, deputatul liberal Ovidiu Raeţchi a afirmat că propunerile formulate pentru românii de pretutindeni reprezintă o bază solidă pentru a pune în practică...

SUA ar putea DEPORTA sute de bosniaci, pentru CRIME de război

SUA ar putea DEPORTA sute de bosniaci, pentru CRIME de război

Oficiali americani din domeniul imigrației ar putea să deporteze 150 de bosniaci care trăiesc în Statele Unite, pentru că ar fi luat parte la crimele de război și la „curățirea...

China se IMPLICĂ în conflictul din Ucraina: Sare în APĂRAREA lui Rusiei și AMENINȚĂ America!

China se IMPLICĂ în conflictul din Ucraina: Sare în APĂRAREA lui Rusiei și AMENINȚĂ America!

China, care până acum s-a păstrat rezervată față de războiul din Ucraina, și-a anunțat sprijinul față de Rusia și a avertizat Statele Unite că nu-și vor mai putea menține mult...

O noua privire, dar dură, depre Diaspora. Să priceapă și ei - cei cu discernământ - cum sunt văzuți

O noua privire, dar dură, depre Diaspora. Să priceapă și ei - cei cu discernământ - cum sunt văzuți

Românașii noștri, stabiliți din motive 100% economice în Occident, se întrec în a-și remarca succesele profesionale și sociale, din autoexilul lor. Fie că e vorba de țări din UE sau...

Rusia acuză America de atitudine "DISTRUCTIVĂ" și amenință cu riposte "DUREROASE"

Rusia acuză America de atitudine "DISTRUCTIVĂ" și amenință cu riposte "DUREROASE"

Ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov, a avertizat Statele Unite că Moscova va trimite administrației de la Washington riposte "dureroase", pentru atitudinea "distructivă" în relațiile bilaterale. Oficialul rus a...

Ce face Verdi pentru Prima Doamnă

Ce face Verdi pentru Prima Doamnă

La începuturi, Prima Doamnă, a Statelor Unite Michelle Obama a adoptat o vestimentație modestă, combinând rochii ale unor tineri creatori cu accesorii simple, spre mulțumirea americanilor, care o consideră ”fashion...

Fostul șef al TSD Bacău și un fost deputat italian pledează nevinovați în fața judecătorilor americani. Acuzațiile FBI: Vindeau lansatoare de rachete teroriștilor columbieni

Fostul șef al TSD Bacău și un fost deputat italian pledează nevinovați în fața judecătorilor americani. Acuzațiile FBI: Vindeau lansatoare de rachete teroriștilor columbieni

Doi români şi un italian, arestaţi în decembrie în Muntenegru şi acuzaţi că au conspirat în Europa pentru a vinde arme unor informatori care au pretins că vor să doboare...

Panică în UCRAINA. Serviciile secrete americane prezic o înrăutăţire a situaţiei din Donbas

Panică în UCRAINA. Serviciile secrete americane prezic o înrăutăţire a situaţiei din Donbas

Serviciile secrete americane estimează că luptele din estul separatist al Ucrainei vor continua pe durata întregului an 2015, după cum a declarat joi directorul serviciilor de informaţii ale SUA (DNI),...

Americanii vor trupe la sol împotriva Statului Islamic

Americanii vor trupe la sol împotriva Statului Islamic

Tot mai mulţi americani susţin trimiterea de militari pentru lupte terestre în Irak şi Siria împotriva grupării Statul Islamic (SI), potrivit unui sondaj realizat de Institutul Pew şi publicat marţi,...

Vocile Diasporei românești. „O privire fix prin bască asupra diasporei”

Vocile Diasporei românești. „O privire fix prin bască asupra diasporei”

Fosta noastră colegă Magdalena Manea, a publicat pe blogul său „Foaie de drum lung” o replică la articolul referitor la Diaspora, publicat sâmbătă pe site-ul evz.ro. Magdalena Manea a fost...

Paradoxul celei mai grave crize de securitate din Europa ultimilor 25 de ani: 27 de țări NATO cheltuiesc tot mai puțin pentru apărare

Paradoxul celei mai grave crize de securitate din Europa ultimilor 25 de ani: 27 de țări NATO cheltuiesc tot mai puțin pentru apărare

Țările membre NATO - cu excepţia SUA, care reprezintă 75% din bugetul militar al Alianței - cheltuiesc tot mai puţin în materie de apărare, în ciuda promisiunilor de a creşte...