SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Cum au câştigat hackerii ucraineni 100 de milioane de dolari la Bursa din New York

Cum au câştigat hackerii ucraineni 100 de milioane de dolari la Bursa din New York

O grupare internaţională a fost arestată după ce a penetrat reţeaua de calculatoare a companiilor care distribuie comunicatele de presă şi a reuşit să câştige fraudulos peste 100 milioane de...

Pacienții trebuie să-i poată finanța pe medici. Legal

Pacienții trebuie să-i poată finanța pe medici. Legal

În Statele Unite ale Americii, dacă vrei să-ți arăți recunoștința față de niște medici care ți-au salvat viața, poți face o donație spitalului în care ai fost tratat.  Suma pe...

Un an fără Robin Williams. Regretatul actor a scris mai multe mesaje cutremurătoare cu puţin timp înainte de moarte

Un an fără Robin Williams. Regretatul actor a scris mai multe mesaje cutremurătoare cu puţin timp înainte de moarte

S-a împlinit un an de la dispariţia şocantă a unuia din cei mai mari actori de comedie din toate timpurile. Robin Williams a hotărât anul trecut, pe 11 august, la...

O consilieră de la Casa Albă, arestată după ce şi-a agresat partenerul

O consilieră de la Casa Albă, arestată după ce şi-a agresat partenerul

O consilieră de rang înalt de la Casa Albă este acuzată de comiterea unei agresiuni într-o suburbie a Washingtonului. Aceasta şi-a ameninţat prietenul, deschizând focul asupra bărbatului, ofiţer în cadrul...

Parc de distracţii INVADAT de ALIGATORI

Parc de distracţii INVADAT de ALIGATORI

În urma uraganului Katrina, un parc de distracţii din America a ajuns o ruină. La o lună după uraganul din 2005, parcul a fost abandonat, iar furtuna a adus aligatori...

Un alt bărbat de culoare a fost împuşcat de poliţie în SUA. La Ferguson a fost decretată starea de urgenţă

Un alt bărbat de culoare a fost împuşcat de poliţie în SUA. La Ferguson a fost decretată starea de urgenţă

În orăşelul american Ferguson a fost instituită starea de urgenţă după ce manifestările prilejuite de comemorarea morţii tânărului de culoare Michael Brown au degenerat în confruntări violente cu forţele de...

Victor Ponta: Nu demisionez. Am vorbit cu liderii Coaliției

Victor Ponta: Nu demisionez. Am vorbit cu liderii Coaliției

Premierul nu pleacă din fruntea Guvernului. Victor Ponta a susținut că o firmă privată din America a fost angajată de un site de știri pentru a-l urmări în vacanță Premierul...

Turcia, ținta unor atacuri teroriste concertate

Turcia, ținta unor atacuri teroriste concertate

Cel puțin 10 oameni au fost uciși, ieri, într-o serie de atentate ce au avut loc în Turcia, în contextul tensiunilor dintre guvern și militanți kurzi În provincia Sirnak, patru...

Stare de urgență în SUA

Stare de urgență în SUA

S-a decretat stare de urgență, luni, în comitatul Saint Louis, după ce un adolescent a fost rănit duminică, la sfârșitul unei manifestații la Ferguson (centrul Statelor Unite). Acesta este acuzat...

Ponta: M-a supravegheat o agenție privată din America. Un site din România a plătit nişte oameni acolo, care au stat după noi.

Ponta: M-a supravegheat o agenție privată din America. Un site din România a plătit nişte oameni acolo, care au stat după noi.

Premierul Victor Ponta a declarat în această seară la România TV că nu pleacă din fruntea Guvernului. El a precizat că înainte să plece în concediu a avut o discuție...

Planul SECRET ruso-american pentru Orientul Mijlociu

Planul SECRET ruso-american pentru Orientul Mijlociu

Washingtonul și Moscova par să fi căzut de acord cum să stingă incendiul din Orient, însă puzzle-ul este foarte complicat. Folosindu-se de bazele puse de acordul de la Viena privind...

Super-vulcanul din Parcul Yellowstone “fiebre” şi poate erupe în orice moment. Iarna vulcanică va pune stăpânire pe numeroase zone de pe glob VIDEO

Super-vulcanul din Parcul Yellowstone “fiebre” şi poate erupe în orice moment. Iarna vulcanică va pune stăpânire pe numeroase zone de pe glob VIDEO

Dacă super-vulcanul aflat în Parcul Naţional Yellowstone ar erupe, întreaga planetă va suferi schimbări fără precedent. O erupție masivă la Yellowstone ar însemna că aproape totul pe o rază de...

Rusia vrea ofensivă TERESTRĂ împotriva ISIS

Rusia vrea ofensivă TERESTRĂ împotriva ISIS

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Statele Unite ar trebui să coopereze cu președintele sirian Bashar Al-Assad pentru a combate ISIS și că pentru distrugerea teroriștilor este...

„UMBRA MĂRILOR” a ŞOCAT o lume întreagă. Cum arată nava americană INVIZIBILĂ care a SIDERAT Rusia | GALERIE FOTO

„UMBRA MĂRILOR” a ŞOCAT o lume întreagă. Cum arată nava americană INVIZIBILĂ care a SIDERAT Rusia | GALERIE FOTO

La începutul anilor ’80, tensiunile din timpul Războiului Rece au atins cele mai înalte cote de după Criza Rachetelor din SUA, iar americanii căutau obţinerea unui avantaj strategic asupra adversarilor....

Putin distruge PIERSICILE europene cu BULDOZERUL

Putin distruge PIERSICILE europene cu BULDOZERUL

Rusia a răspuns cu propriul embargo la sancțiunile economice europene. Cine pierde mai mult din această încleștare? Tone de piersici și de nectarine zdrobite sub roțile tractoarelor, sute de roți...

Atac cu arme de foc la consulatul SUA din Istanbul

Atac cu arme de foc la consulatul SUA din Istanbul

Doi indivizi au deschis focul luni asupra clădirii consulatului SUA din Istanbul, cel mai mare oraș din Turcia. Aceştia au fugit imediat după ce poliția a ripostat, a informat canalul...

Secretele lui Einstein

Secretele lui Einstein

Albert Einstein a privit și a studiat Universul. Unele din tainele acestuia le-a redus la științe umane. A dezvăluit lumii secretul luminii. Dar secretele lui? Albert Einstein a păstrat, în...

Prin poziția lui Liviu Dragnea față de Codul fiscal, PSD a mai făcut un pas spre debarcarea Guvernului Victor Ponta

Prin poziția lui Liviu Dragnea față de Codul fiscal, PSD a mai făcut un pas spre debarcarea Guvernului Victor Ponta

Gabriel Oprea a intervenit în Scandalul Codului Fiscal propunînd, în replică la controversele de pe scena politică, un dialog între toate forțele parlamentare, pentru a se ajunge la un compromis....

Teatre de Operațiuni. Chiloții Califatului ISIS s-a născut într-un lagăr american, chiar sub nasul gardienilor | Serial EVZ

Teatre de Operațiuni. Chiloții Califatului ISIS s-a născut într-un lagăr american, chiar sub nasul gardienilor | Serial EVZ

La un an de la crearea Statului Islamic, surprinde în continuare lipsa unei reacții viguroase a Occidentului, și mai ales a Statelor Unite. Să fie vorba de un complex de...

„Meciurile prieteniei” au pătat fotbalul

„Meciurile prieteniei” au pătat fotbalul

„Sportul Rege” a fost și este marcat de blaturi. În prezent, miza o reprezintă banii din pariuri; în trecut, obiectivul sportiv era singurul pe care se fundamentau jocurile de culise...