SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Comportamentul incredibil al americanilor: „Nu am văzut niciodată așa ceva”

Comportamentul incredibil al americanilor: „Nu am văzut niciodată așa ceva”

În vreme ce, în alte țări, are loc un abandon masiv al animalelor de companie, în Statele Unite se înregistrează un adevărat boom al adopțiilor. În plină pandemie, adăposturile pentru...

Ofertă de nerefuzat pentru hackeri. Salariile ajung la 50.000 de euro

Ofertă de nerefuzat pentru hackeri. Salariile ajung la 50.000 de euro

În Statele Unite, autoritățile nu glumesc cu securitatea națională, cu atât mai puțin cu cea a forțelor armate.  De regulă, totul este ținut strict secret pentru a se evita operațiuni...

Next Generation Interceptor sau supremația americană. Cererea Pentagonului

Next Generation Interceptor sau supremația americană. Cererea Pentagonului

Lupta pentru construcția viitorului interceptor american de rachete a început oficial. Missile Defense Agency (MDA) a lansat  o cere de propuneri pentru interceptorul de rachete de nouă generație, NGI. MDA...

Secretul pandemiei. Rusia și OMS, mână-n mână?! Ce i-a dat de gol?

Secretul pandemiei. Rusia și OMS, mână-n mână?! Ce i-a dat de gol?

Un oficial rus vine în apărarea OMS, care a fost supusă unor critici foarte dure din partea președintelui american Donald Trump. „Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) îşi face treaba în...

Trump, sfat aproape fatal pentru cetățeni. Mulți au ajuns de urgență la spital

Trump, sfat aproape fatal pentru cetățeni. Mulți au ajuns de urgență la spital

Un centru medical din Maryland a declarat că primește zilnic sute de apeluri de la oameni care au băut soluții dezinfectante la îndemnul președintelui SUA, Donald Trump. Peste o sută...

Cum a scăpat Brad Pitt de pumnii lui Mike Tyson: „M-a implorat să nu-l lovesc!”

Cum a scăpat Brad Pitt de pumnii lui Mike Tyson: „M-a implorat să nu-l lovesc!”

Fostul mare pugilist american Mike Tyson (53 de ani) a rememorat un episod în care l-a întâlnit pe actorul Brad Pitt, într-o circumstanță surprinzătoare. Mike Tyson și Brad Pitt s-au...

Încă o săgeată a SUA. China ar fi știut din noiembrie de coronavirus

Încă o săgeată a SUA. China ar fi știut din noiembrie de coronavirus

Statele Unite, care acuză China că a întârziat să prevină restul lumii de apariția noului coronavirus, au sugerat, joi, că Beijingul a constatat probabil primele cazuri de contaminare încă din...

Strâmtoarea Taiwan, traversată de o navă americană. Tensiuni cu China

Strâmtoarea Taiwan, traversată de o navă americană. Tensiuni cu China

O navă de război americană, USS Barry, a traversat strîmtoarea Taiwan pentru a doua oară într-o lună, pe fondul tensiunilor dintre Taipei și Beijing și după ce un portavion chinez...

Sondaj exploziv din America. Cine se mută deja la Casa Albă! Trump este la podea, numărat!

Sondaj exploziv din America. Cine se mută deja la Casa Albă! Trump este la podea, numărat!

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden are un avans considerabil asupra actualului preşedinte Donald Trump în statul Pennsylvania, conform unui sondaj realizat de Fox News. Analiștii se grăbesc să afirme că...

Viața bate Hollywood-ul. Visul american cu un prinț și o Miss World…din România

Viața bate Hollywood-ul. Visul american cu un prinț și o Miss World…din România

Lavinia Postolache, fosta Miss World România, poate să spună că trăiește o viață ca în povești, după ce s-a căsătorit în SUA, cu unul dintre cei mai bogați oameni ai...

Ca în România pe vremea lui Ceaușescu... În SUA, carnea de porc va deveni o raritate!

Ca în România pe vremea lui Ceaușescu... În SUA, carnea de porc va deveni o raritate!

Expertul Dennis Smith, de la Archer Financial Services, avertizează că în două săptămâni criza cărnii de porc se va simâi în magazine. „Până în prima săptămână a lunii mai, anumite...

Nu mai este niciun dubiu! Raportul care cutremură întreaga lume. Rușii au făcut-o

Nu mai este niciun dubiu! Raportul care cutremură întreaga lume. Rușii au făcut-o

Concluzia agenţiilor de informaţii americane potrivit căreia Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016 pentru a sprijini campania republicanului Donald Trump în defavoarea celei a democratei Hillary Clinton s-a...

Turismul global, la pământ!

Turismul global, la pământ!

Este cea mai cruntă lovitură primită de industria Turismului  după atentatele de la 11 septembrie şi Marea Recesiune. Din cauza coronavirusului, oamenii din întreaga lume și-au anulat planurile de călătorie....

Trump a dat ordinul pe Twitter! Marina SUA va distruge navele Iranului

Trump a dat ordinul pe Twitter! Marina SUA va distruge navele Iranului

Președintele Donald Trump a informat pe Twitter că a ordonat Marinei SUA să „doboare și să distrugă toate bărcile cu arme iraniene” care hărțuiesc navele americane. "Am instruit Flota SUA...

Filmare-explozivă de la Casa Albă! În SUA se ştia despre molimă din 2005...

Filmare-explozivă de la Casa Albă! În SUA se ştia despre molimă din 2005...

Pandemia de coronavirus a paralizat lumea atât în plan social, cât şi economic. Temutul virus apărut în China a generat panica şi odată cu ea numeroase teorii ale conspiraţiei. Una...

Pentagonul se teme de o criză nucleară! Moartea lui Kim Jong Un, cel mai negru scenariu

Pentagonul se teme de o criză nucleară! Moartea lui Kim Jong Un, cel mai negru scenariu

De aceeași părere pare să fie și generalul sud-coreean în retragere Chun In-Bum, fostul șef al forțelor special. Acesta crede că problema succesiunii va împărți regimul din Coreea de Nord...

Pandemia a făcut peste 180.000 de morți la nivel mondial

Pandemia a făcut peste 180.000 de morți la nivel mondial

Peste 180.000 de persoane și-au pierdut viața până miercuri seara, în timpul pandemiei provocate de noul coronavirus. Pandemia de coronavirus a ucis peste 182.000 de oameni în întreaga lume, de...

Șeful laboratorului din Wuhan răspunde acuzațiilor americane

Șeful laboratorului din Wuhan răspunde acuzațiilor americane

Ei nu au vreo dovadă sau alte date, este în întregime bazat pe speculații. O parte a scopului lor este să inducă oamenii în eroare, să se amestece în activitatea...

Averea lui Ion Țiriac a intrat în atenția americanilor: „Surprinși să-i vedeți numele atât de sus pe listă?”

Averea lui Ion Țiriac a intrat în atenția americanilor: „Surprinși să-i vedeți numele atât de sus pe listă?”

Ion Țiriac (80 de ani) a fost menționat în presa americană, în contextul schimbărilor survenite în topul Forbes al milionarilor planetei. Până de curând, Ion Țiriac era cel mai bogat...

SUA. Al doilea val ar putea fi mai rău decât primul

SUA. Al doilea val ar putea fi mai rău decât primul

Al doilea val epidemic cu noul coronavirus în Statele Unite ar putea fi mai rău decât primul pentru că el ar coincide cu debutul gripei sezoniere, a avertizat un înalt...