SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Alertă mondială! Americanii au ajuns deasupra Ucrainei. Informații de ultimă oră

Alertă mondială! Americanii au ajuns deasupra Ucrainei. Informații de ultimă oră

Celebrul avion de spionaj al SUA, E-8C Joint Surveillance Target Attack Radar System, a fost reperat „pentru prima dată″ deasupra Ucrainei, pe fondul temerilor că Rusia și-ar putea invada vecina...

A murit avocata care a scris istorie: ”A fost primul caz din cariera sa”

A murit avocata care a scris istorie: ”A fost primul caz din cariera sa”

Sarah Weddington, avocata texană care a câștigat în 1973 un proces de referință pentru legalizarea avorturilor în SUA - a murit la vârsta de 76 de ani, în locuința sa...

Conflictul dintre Rusia și Ucraina. Putin joacă dur și are un mesaj tranșant pentru NATO

Conflictul dintre Rusia și Ucraina. Putin joacă dur și are un mesaj tranșant pentru NATO

Tensiunile dintre Rusia și Ucraina cresc, pe măsură ce liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, impune anumite condiții. Preşedintele Vladimir Putin alimentează tensiunile dintre Rusia și Ucraina. Liderul de la...

Lovitură pentru Monica Gabor. Ce a pățit Mr. Pink o va afecta teribil pe fosta ”Scorpie de la Izvorani”. Se alege praful!

Lovitură pentru Monica Gabor. Ce a pățit Mr. Pink o va afecta teribil pe fosta ”Scorpie de la Izvorani”. Se alege praful!

O nouă afacere concepută de Mr. Pink, iubitul Monicăi Gabor, a eșuat. Chinezul a avut ghinion, la fel ca mulți alți antreprenori, loviți din plin de pandemia de coronavirus. Iubitul...

Statele Unite au decis. Sunt pregătite de negocieri cu Rusia

Statele Unite au decis. Sunt pregătite de negocieri cu Rusia

Președintele Vladimir Putin a susținut joi conferința de presă de sfârșit de an. Putin a făcut presiuni asupra Occidentului pentru garanții de securitate în timpul conferinței de patru ore, reiterând...

Boicotul Jocurilor Olimpice de la Beijing continuă. Japonia se alătură celorlalte state

Boicotul Jocurilor Olimpice de la Beijing continuă. Japonia se alătură celorlalte state

Japonia se va alătura boicotului diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă din China, o mișcare care ar putea să-i enerveze pe chinezi, fiind cel mai mare partener comercial al Japoniei....

Putin pune presiune pe Biden. Greșeala majoră făcută de Statele Unite

Putin pune presiune pe Biden. Greșeala majoră făcută de Statele Unite

Vladimir Putin este pregătit să „pună presiune pe administrația Biden” pentru a-și asigura concesii din partea Statelor Unite, exploatând „adevărata slăbiciune” pe care a arătat-o Joe Biden. Slăbiciunea arătată de...

Acuzații dure făcute de ministrul rus al Apărării. Companii militare private din SUA arătate cu degetul pentru că pun paie pe foc

Acuzații dure făcute de ministrul rus al Apărării. Companii militare private din SUA arătate cu degetul pentru că pun paie pe foc

Serghei Shoigu, ministrul rus al Apărării, a făcut declarații furibunde și a arătat cu degetul către companii militare private americane, care au staționat trupe în regiunea Donețk. Serghei Shoigu, ministrul...

Trump atacă China pentru distrugerile provocate în întreaga lume. China răspunde acuzațiilor sale

Trump atacă China pentru distrugerile provocate în întreaga lume. China răspunde acuzațiilor sale

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat într-un interviu la Fox News că președintele chinez, Xi Jinping, este un „ucigaș” care „a distrus lumea” după modul în care...

Rusia își consolidează trupele în Crimeea. Noi fotografii din satelit ridică nivelul de îngrijorare în Occident

Rusia își consolidează trupele în Crimeea. Noi fotografii din satelit ridică nivelul de îngrijorare în Occident

Armata rusească își consolidează forțele din Crimeea și de la granița cu Ucraina, în ciuda declarațiilor oficialilor de la Kremlin, că nu-și doresc războiul. O serie de noi imagini din...

Donald Trump revine în forță! Armata de avocați a lovit la cel mai înalt nivel

Donald Trump revine în forță! Armata de avocați a lovit la cel mai înalt nivel

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, încearcă să blocheze accesul unei comisii parlamentare la documente legate de evenimentele din 6 ianuarie, când susținătorii lui au atacat clădirea Capitoliului. Prin intermediul...

Surpriza din soclul statuii. Descoperirea istoricilor americani după 130 de ani

Surpriza din soclul statuii. Descoperirea istoricilor americani după 130 de ani

Moment emoționant în orașul american Richmond, unde autoritățile au deschis o capsulă a timpului găsită în soclul unei statui. În cutie au fost descoperite artefacte din perioada Războiului Civil american....

O invazie a Iranului ar fi mult prea periculoasă. Care sunt instrumentele de care s-ar folosi Statele Unite

O invazie a Iranului ar fi mult prea periculoasă. Care sunt instrumentele de care s-ar folosi Statele Unite

Unul dintre cele mai mari adevăruri este că războaiele terestre din Asia sunt zadarnice. Acest argument este valabil și pentru Iran, care la o populație de un sfert din cea...

Alexandru Rafila a găsit soluția pentru ieșirea din pandemie. O vor folosi și americanii

Alexandru Rafila a găsit soluția pentru ieșirea din pandemie. O vor folosi și americanii

La puțin timp după ce reprezentanții Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA au autorizat folosirea Paxlovid, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a inițiat joi demersurile pentru livrarea acestui medicament...

Ucraina are nevoie de ajutor. Statele Unite caută soluții pentru apărarea Ucrainei

Ucraina are nevoie de ajutor. Statele Unite caută soluții pentru apărarea Ucrainei

O echipă de la Departamentul de Apărare al Statelor Unite s-a întors din Ucraina după ce a evaluat apărarea antiaeriană ucraineană. Secretarul adjunct al Apărării pentru Afaceri Publice, John Kirby,...

Statele Unite au declarat că sunt pregătite de dialog cu Rusia. Va reuși diplomația să salveze criza din Ucraina ?

Statele Unite au declarat că sunt pregătite de dialog cu Rusia. Va reuși diplomația să salveze criza din Ucraina ?

Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al președintelui Joe Biden, a susținut vineri, în cadrul unei discuții, că Statele Unite sunt „pregătite pentru dialog” cu Rusia în legătură cu criza...

„Dacă Putin încearcă să ne sperie, reușește”: Amenințări nebune din partea Rusiei. Ce spune un fost ambasador SUA din teritoriu

„Dacă Putin încearcă să ne sperie, reușește”: Amenințări nebune din partea Rusiei. Ce spune un fost ambasador SUA din teritoriu

Fostul ambasador al SUA în Rusia, Michael McFaul, a declarat marți că retorica tot mai ostilă a președintelui rus față de Ucraina îl sperie și are un „ton neliniștitor”. Poziția...

Programul nuclear al Iran: SUA și Israel au bătut palma. Ce se va întâmpla cu armele nucleare?

Programul nuclear al Iran: SUA și Israel au bătut palma. Ce se va întâmpla cu armele nucleare?

Statele Unite ale Americii (SUA) și Israel caută teren comun în confruntarea cu Iranul. Consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, și omologul său israelian au discutat miercuri, 22...

Conflictul din Ucraina aduce Rusia și SUA la accesași masă. Când încep negocierile

Conflictul din Ucraina aduce Rusia și SUA la accesași masă. Când încep negocierile

Ministrul de externe de la Kremlin, Serghei Lavrov a declarat miercuri că Rusia va intra discuții cu Statele Unite în ce privește garanțiile de securitate pe care le-a cerut din...

Iran contra SUA! Avertisment teribil în Orientul Mijlociu: „Atacuri asupra tuturor bazelor.″

Iran contra SUA! Avertisment teribil în Orientul Mijlociu: „Atacuri asupra tuturor bazelor.″

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a organizat marți exerciții militare ample în sudul țării, context în care Gholam Ali Rashid, şeful Comandamentului central al armatei iraniene, a avertizat că SUA trebuie...