Conflictul din Ucraina aduce Rusia și SUA la accesași masă. Când încep negocierile

Conflictul din Ucraina aduce Rusia și SUA la accesași masă. Când încep negocierile Sursa: arhiva EVZ

Ministrul de externe de la Kremlin, Serghei Lavrov a declarat miercuri că Rusia va intra discuții cu Statele Unite în ce privește garanțiile de securitate pe care le-a cerut din partea NATO și Occidentului la începutul anului viitor.

„Am stabilit că la începutul anului să începem contactele bilaterale între negociatorii noștri și cei americani la prima rundă de discuții”, a spus Lavrov. El a mai precizat că Rusia a prezentat oficialilor americani un document care se referă la relațiile SUA-Rusia.

Miercuri, șefii armatelor americană și rusă au discutat telefonic, cu privire la principalele „probleme de securitate regională”.

„Această conversație este o continuare a comunicației dintre cei doi lideri, pentru a asigura dezescaladarea și reducerea riscurilor. Pe baza practicilor anterioare, ambii s-au pus de acord să păstreze privat conținutul conversației”, a precizat armata SUA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ucraina și Occidentul acuză Rusia că are planuri de invazie și intenționează să lanseze un atac chiar de luna viitoare. Rusia neagă, însă, în ciuda faptului că a desfășurat zeci de mii de trupe în apropierea graniței sale cu Ucraina.

Marți, Putin a spus că Rusia nu mai are unde să se retragă în confruntarea cu SUA și NATO și că va fi forțat să meargă pe un răspuns dur împotriva Occidentului, dacă acesta nu renunță la „atitudinea agresivă”, scrie Digi24.

Conflictul dintre Rusia și Ucraina pe tapet

Pe de altă parte, Rusia propune să se renunţe la „orice activitate militară pe teritoriul Ucrainei, precum și în alte state din Europa de Est, din Transcaucazia și din Asia Centrală”. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că Statele Unite au văzut propunerile Rusiei pentru negocieri privind așa-numitele „garanții de securitate”, însă a subliniat că nu vor exista negocieri fără aliații și partenerii europeni.

Alianţa Nord-Atlantică, la rândul său, a comunicat propriile condiţii pentru iniţierea unui dialog, afirmând că acesta ar trebui să țină cont de preocupările NATO cu privire la acțiunile Rusiei, să se bazeze pe principii și documente cheie ale securității europene și să se desfăşoare în consultare cu partenerii europeni ai Alianţei, inclusiv cu Ucraina.