SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Marea Britanie susține că cele două conducte Nord Stream au fost atacate cu explozibili detonați de la distanță

Marea Britanie susține că cele două conducte Nord Stream au fost atacate cu explozibili detonați de la distanță

O sursă din cadrul forțelor de apărare britanice a spus că conductele Nord Stream 1 și 2 au fost probabil atacate cu explozibili detonați de la distanță. O sursă anonimă...

Exclusiv. Un fleac, le-au ciuruit! Iată marele câștigător al crizei Nord Stream. „Urmează vasalizarea Europei”. Video

Exclusiv. Un fleac, le-au ciuruit! Iată marele câștigător al crizei Nord Stream. „Urmează vasalizarea Europei”. Video

Odată cu avaria suspectă de la conductele Nord Stream ies la iveală încrengături de interese geostratetice și financiare tot mai vizibile. Pe măsură ce investigația avansează se constată că zona...

Video. O nouă gafa marca Biden: Jackie, ești aici? Unde este Jackie? Jackie murise din august

Video. O nouă gafa marca Biden: Jackie, ești aici? Unde este Jackie? Jackie murise din august

Președintele Biden a căutat-o miercuri în public pe congressmena Jackie Walorski, republicană din Indiana, în timpul unei conferințe la Casa Albă privind eradicarea foametei în lume, uitând, se pare, că...

Viitorul internetului se decide, astăzi, la București, în mare secret. Votul ar putea să schimbe totul, miza este uriașă pentru toată lumea

Viitorul internetului se decide, astăzi, la București, în mare secret. Votul ar putea să schimbe totul, miza este uriașă pentru toată lumea

Peste 190 de țări vor vota, astăzi, în cadrul unor alegeri puțin cunoscute marelui public, dar care ar putea influența viitorul internetului. La mijloc este vorba despre instrumentele folosite pentru...

Noile sancțiuni ale SUA lovesc în apropiații lui Putin. Iubita liderului de la Kremlin, Alina Kabaeva, rămâne fără sponsor

Noile sancțiuni ale SUA lovesc în apropiații lui Putin. Iubita liderului de la Kremlin, Alina Kabaeva, rămâne fără sponsor

Un nou pachet de sancțiuni a fost adoptat de Casa Albă. Acestea vizează o serie de persoane apropiate lui Putin, printre care și un bancher despre care presa a scris...

Războiul, gazele, nucleara

Războiul, gazele, nucleara

Economistul Nouriel Roubini, care a prezis corect criza financiară din 2008, vede o recesiune „lungă și urâtă" în SUA și la nivel global la sfârșitul lui 2022, care ar putea...

Situație îngrijorătoare pe piețele financiare britanice. Analiștii se tem că vor fi consecințe la nivel global

Situație îngrijorătoare pe piețele financiare britanice. Analiștii se tem că vor fi consecințe la nivel global

Problemele cu care se confruntă economia din Marea Britanie provoacă îngrijorare pe piețele financiare la nivel global. Amploarea şi viteza cu care se vând activele britanice sunt urmărite cu atenție,...

Statele Unite încearcă să izoleze Rusia în cadrul ONU, pentru referendumuri

Statele Unite încearcă să izoleze Rusia în cadrul ONU, pentru referendumuri

Statele Unite urmăresc să consolideze frontul comun în comunitatea internațională în fața agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și vor face acest lucru din cauza uneia dintre cele mai grave măsuri luate...

Sabotajul Nord Stream 1 și 2 rămâne în ceață. Cine l-a provocat? Rusia, SUA, Ucraina sau un actor necunoscut. Exclusiv

Sabotajul Nord Stream 1 și 2 rămâne în ceață. Cine l-a provocat? Rusia, SUA, Ucraina sau un actor necunoscut. Exclusiv

Au trecut două zile de la cele două explozii în Marea Baltică care au provocat o ruptură a unor conducte gigantice de gaze naturale din Rusia către Germania. Între timp...

Casa Albă. Joe Biden căuta o membră a Congresului, care a murit în august: „Jackie, ești aici? Unde este Jackie”

Casa Albă. Joe Biden căuta o membră a Congresului, care a murit în august: „Jackie, ești aici? Unde este Jackie”

Președintele Joe Biden a strigat-o din greșeală pe regretata Jackie Walorski - membră a Congresului SUA din partea Partidului Republican, care a murit într-un accident de mașină în august - în...

Cel mai mare uragan din 1931. De ce este Ian cel mai periculos ciclon care a atins vreodată Florida

Cel mai mare uragan din 1931. De ce este Ian cel mai periculos ciclon care a atins vreodată Florida

Uraganul Ian va fi o furtună istorică pentru Florida (SUA). Acesta va lăsa „un semn de neșters” pe teritoriu, a declarat miercuri guvernatorul statului, Ron DeSantis, chiar înainte ca acesta...

Trădarea lui Erdogan. Băncile din Turcia renunță la sistemul de plăți Mir al Rusiei

Trădarea lui Erdogan. Băncile din Turcia renunță la sistemul de plăți Mir al Rusiei

Trei bănci de stat din Turcia intenționează să părăsească sistemul rusesc de plăți Mir, pe fondul avertismentelor și presiunilor SUA ca țările care folosesc acest serviciu să renunțe la el,...

Exclusiv. Ion Cristoiu, despre sabotajul asupra Nord Stream. „Vor tăcea mâlc, pentru a nu porni un Război Mondial”

Exclusiv. Ion Cristoiu, despre sabotajul asupra Nord Stream. „Vor tăcea mâlc, pentru a nu porni un Război Mondial”

Ion Cristoiu a afirmat că serviciile secrete știu cine a produs sabotajul din Marea Baltică - atacul la Nord Stream - dar totul este ținut sub secret pentru a evita...

Acțiunile au început să crească pe măsură ce lira sterlină s-a stabilizat. Mari mișcări pe piețele financiare

Acțiunile au început să crească pe măsură ce lira sterlină s-a stabilizat. Mari mișcări pe piețele financiare

Acțiunile americane au crescut deoarece randamentul lirei sterline și al trezoreriei americane arată unele semne de stabilizare în urma schimbărilor din ultimele zile. Lira sterlină, care a atins cel mai...

Alertă în SUA. Nave chinezești și rusești au fost surprinse pe lângă o insulă din Alaska

Alertă în SUA. Nave chinezești și rusești au fost surprinse pe lângă o insulă din Alaska

O navă a Gărzii de Coastă a SUA aflată în patrulare de rutină în Marea Bering, situată lângă Alaska, a surprins trei nave chinezești și patru rusești. Printre acestea se...

Cea mai modernă navă de război americană a ajuns în Asia de Est. USS Zumwalt stârnește îngrijorare la Beijing

Cea mai modernă navă de război americană a ajuns în Asia de Est. USS Zumwalt stârnește îngrijorare la Beijing

Statele Unite își trimit cea mai modernă navă de război în Asia de Est, într-o misiune care ar putea pregăti terenul pentru o eventuală desfășurare a rachetelor hipersonice americane în...

Război în Ucraina, ziua 216. SUA, avertisment dur pentru Rusia. Imagini cu luptele pentru eliberarea unei localități din Harkov. Video

Război în Ucraina, ziua 216. SUA, avertisment dur pentru Rusia. Imagini cu luptele pentru eliberarea unei localități din Harkov. Video

Război în Ucraina, ziua 216. Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a declarat pentru NBC că „dacă Rusia trece de această linie, vor exista consecințe catastrofale. Statele Unite vor...

Coreea de Nord acuză SUA că incită la conflict în Peninsulă în vederea „răsturnării” regimului de la Pyongyang.

Coreea de Nord acuză SUA că incită la conflict în Peninsulă în vederea „răsturnării” regimului de la Pyongyang.

Diplomatul Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC), Kim Song, a acuzat luni Washingtonul că impune în mod abuziv „valorile occidentale” unor state suverane precum Coreea de Nord, cu scopul de a...

Vladimir Putin i-a acordat cetățenia rusă lui Edward Snowden. SUA anunță că fostul agent CIA va fi trimis în tranșeele din Ucraina

Vladimir Putin i-a acordat cetățenia rusă lui Edward Snowden. SUA anunță că fostul agent CIA va fi trimis în tranșeele din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin i-a acordat luni cetățenia rusă fostului angajat al Agenției Centrale de Informații a Statelor Unite Edward Snowden, potrivit documentului publicat pe portalul oficial de internet de...

Kremlinul recunoaște că Rusia are contacte la „un nivel adecvat” cu SUA. Marele subiect: armele nucleare

Kremlinul recunoaște că Rusia are contacte la „un nivel adecvat” cu SUA. Marele subiect: armele nucleare

Kremlinul a anunţat luni că are contacte la „un nivel adecvat” dar „sporadice” cu SUA în chestiuni legate de armele nucleare, la câteva zile după ce preşedintele rus Vladimir Putin...