Alertă în SUA. Nave chinezești și rusești au fost surprinse pe lângă o insulă din Alaska

Alertă în SUA. Nave chinezești și rusești au fost surprinse pe lângă o insulă din AlaskaSursa: Twitter

O navă a Gărzii de Coastă a SUA aflată în patrulare de rutină în Marea Bering, situată lângă Alaska, a surprins trei nave chinezești și patru rusești. Printre acestea se afla un crucișător cu rachete ghidate din China și un distrugător rus.

Nava Gărzii de Coastă americană, denumită Kimball a observat crucișătorul chinezesc la 138 kilometri nord de insula Kiska din Alaska. În apropierea ei se aflau alte două nave militare chinezești și patru nave militare rusești, inclusiv un distrugător.

Nave chinezești și rusești, surprinse în regiunea Arctică

Kimball, cu o lungime de 127 de metri și ce își are sediul în Honolulu, a observat cum navele au rupt formația și s-au împrăștiat.

„În timp ce formația a operat în conformitate cu regulile și normele internaționale, ne vom întâlni pentru a ne asigura că nu există nicio perturbare a intereselor SUA în mediul marin din jurul Alaska”, a spus contraamiralul Nathan Moore, comandantul celui de-al șaptesprezecelea district al Gărzii de Coastă.

Paza de Coastă a declarat că liniile directoare ale Operațiunii Frontier Sentinel cer să se răspundă la „prezență cu prezență” atunci când concurenții strategici operează în apele americane și în jurul acestora. Așadar, nava Kimbell va continua să monitorizeze zona.

China și-a arătat interesul ridicat pentru regiunea Arctică

Navele au fost observate la doar o lună după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a avertizat cu privire la interesul Chinei pentru regiunea arctică și la dezvoltarea armatei ruse în zonă.

El a spus că Rusia a înființat un nou comandament arctic și a deschis sute de locații militare arctice noi și din fosta eră sovietică, inclusiv porturi de mare adâncime și aerodromuri.

La rândul ei, China s-a arătat interesată de Arctica și internționează, mai spune secretarul general al NATO, să construiască cel mai mare spărgător de gheață din lume.

„Beijingul și Moscova s-au angajat, de asemenea, să intensifice cooperarea practică în Arctica. Acest lucru face parte dintr-un parteneriat strategic tot mai profund, care sfidează valorile și interesele noastre”, a declarat Stoltenberg în cadrul unei vizite în nordul Canadei, potrivit New York Post.

Rusia, exerciții militare în apropiere de Alaska

Săptămânile trecute Moscova a realizat un program de exerciții militare ample, în apropiere de coastele din Alaska. Submarinele rusești au tras rachete de croazieră ce au lovit o țintă la 400 de kilometri depărtare.

Moscova își testează gradul de pregătire pentru un eventual conflict în apele sale nordice înghețate printr-un program de exerciții militare ample. La exercițiile militare au luat parte 30 de nave de război în mările Barents și Laptev, zonă unde Rusia are mai multe mijloace militare.

Ne puteți urmări și pe Google News