Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 și a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Belgianul Van Cleemput a venit lângă Halep: „Are nevoie de ajutor”

Belgianul Van Cleemput a venit lângă Halep: „Are nevoie de ajutor”

După ce și-a încheiat socotelile cu compatriotul David Goffin (locul 21 ATP), antrenorul în vârstă de 50 de ani a ajuns, ieri, în România, pentru a începe colaborarea cu Simona....

OFICIAL | Simona Halep a părăsit primul loc în clasamentul WTA. Cum arată Top 10 după Australian Open

OFICIAL | Simona Halep a părăsit primul loc în clasamentul WTA. Cum arată Top 10 după Australian Open

Începând de astăzi, Simona Halep nu mai este lidera WTA. Prima treaptă a podiumului mondial a fost ocupată de japoneza Naomi Osaka, noua campioană de la Australian Open. Așadar, constănbțeanca...

Noul antrenor al Simonei Halep a ajuns la București. PRIMELE DECLARAȚII ale belgianului

Noul antrenor al Simonei Halep a ajuns la București. PRIMELE DECLARAȚII ale belgianului

Thierry Van Cleemput (50 de ani) va colabora cu Simona Halep, ocupanta locului 3 în ierarhia mondială. Ajuns astăzi la București, Van Cleemput a declarat că va colabora pe termen...

S-a aflat salariul noului antrenor al Simonei Halep. Este vorba de o sumă uriașă

S-a aflat salariul noului antrenor al Simonei Halep. Este vorba de o sumă uriașă

Simona Halep şi noul ei antrenor, belgianul Thierry Van Cleemput, au declarat că vor colabora doar la turneele de la Doha şi de la Dubai. Cu toate acestea, în presa...

NEWS ALERT. Se cunosc cele două FINALISTE de la Australian Open. Niciuna dintre ele n-a mai jucat cu trofeul de la Melbourne pe masă

NEWS ALERT. Se cunosc cele două FINALISTE de la Australian Open. Niciuna dintre ele n-a mai jucat cu trofeul de la Melbourne pe masă

Petra Kvitova (Cehia) și Naomi Osaka (Japonia) s-au calificat, joi, în finala turneului Australian Open, după ce le-au eliminat pe Danielle Rose Collins, respectiv Karolina Pliskova. Cehoaica Petra Kvitova a...

Smiley și Simona Halep! Imaginea care SPUNE TOTUL despre ei. Ce reacție va avea Gina Pistol? Fanii sunt deja ÎN DELIR: „Ce pereche minunată”

Smiley și Simona Halep! Imaginea care SPUNE TOTUL despre ei. Ce reacție va avea Gina Pistol? Fanii sunt deja ÎN DELIR: „Ce pereche minunată”

Isterie în spațiul virtual, după ce Smiley a postat o imagine în care apare cu Simona Halep. Cei doi par a fi mai apropiați decât și-a imaginat toată lumea până...

Pentru Somona Halep începe coborârea. Pe ce loc se află acum în clasamentul WTA

Pentru Somona Halep începe coborârea. Pe ce loc se află acum în clasamentul WTA

Pentru Simona Halep perioada de aur pare să fi trecut. După înfrângerea în faţa Serenei Williams şi eliminarea din turneul de la Melbourne, Simona a ajuns acum în situaţia de...

ELIMINARE GREA la Australian Open. Nimeni NU se aștepta la așa CEVA

ELIMINARE GREA la Australian Open. Nimeni NU se aștepta la așa CEVA

după ce a trecut de Simona Halep, Serena Williams a fost eliminată, miercuri dimineața, în sferturile de finală ale Openului Australiei. După ce a trecut de Simona Halep, fosta lideră...

Detronată de Kvitova, Halep ar putea părăsi și Top 3 WTA

Detronată de Kvitova, Halep ar putea părăsi și Top 3 WTA

După ce a ratat șansa de a-și apăra finala de anul trecut, de la Australian Open, inevitabilul s-a produs pentru tenismena din Constanța: a pierdut prima treaptă a podiumului WTA....

BREAKING NEWS. Simona Halep A PIERDUT locul 1 mondial! Cine a devenit noul LIDER WTA

BREAKING NEWS. Simona Halep A PIERDUT locul 1 mondial! Cine a devenit noul LIDER WTA

După cele 64 de săptămâni petrecute în fruntea ierarhiei WTA, Simona Halep a fostdetronată. Noul lider virtual este cehoaica Petra Kvitova. Știre în curs de actualizare.  

REACȚIE RASISTĂ la adresa Serenei Williams: „Arată ca maimuțele de la grădina zoologică!”

REACȚIE RASISTĂ la adresa Serenei Williams: „Arată ca maimuțele de la grădina zoologică!”

Jurnalistul Radu Banciu a făcut declarații scandaloase despre Serena Williams (locul 16 WTA), după ce americanca a eliminat-o, ieri, pe Simona Halep (1 WTA),scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de...

Simona Halep, trasă pe linie moartă la Australian Open

Simona Halep, trasă pe linie moartă la Australian Open

„În prima repriză am simțit că am fost lovită de un tren, totul venea prea repede spre mine”, așa și-a început Simona Halep conferința de presă după înfrângerea suferită, ieri,...

HALEP ŞI-A GĂSIT ALESUL! Cine le-a făcut „lipeala”? Veste momentului după eșecul cu Serena

HALEP ŞI-A GĂSIT ALESUL! Cine le-a făcut „lipeala”? Veste momentului după eșecul cu Serena

Belgianul Thierry Van Cleemput, numărul 1 mondial în clasamentul WTA, ar putea fi noul antrenor al Simonei Halep, conform presei belgiene. Thierry Van Cleemput este fostul antrenor al lui David...

Halep, gata de „operațiunea Williams”, partea a II-a

Halep, gata de „operațiunea Williams”, partea a II-a

După victoria categorică reușită în turul al treilea de la Australian Open, cu Venus Williams, scor 6-2, 6-3, lidera WTA va da, astăzi, în „optimi”, peste sora mai mică a...

S-a stabilit ORA PARTIDEI dintre Simona Halep și Serena Williams, cel mai asteptat meci din „optimile” Australian Open

S-a stabilit ORA PARTIDEI dintre Simona Halep și Serena Williams, cel mai asteptat meci din „optimile” Australian Open

Organizatorii turneului de Mare Șlem de la Melbourne au anunțat că duelul dintre Simona Halep, locul unu mondial, şi Serena Williams, locul 16 WTA, va fi primul din sesiunea de...

Halep se bucură! KERBER eliminată DUR la Melbourne

Halep se bucură! KERBER eliminată DUR la Melbourne

Nemțoaica Angelique Kerber, nr. 2 mondial, a fost eliminată în optimile de finală ale Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului Ea a fost învinsă cu 6-0, 6-2,...

Sharapova bătută rău la Australian Open 2019, în optimile de finala.

Sharapova bătută rău la Australian Open 2019, în optimile de finala.

După ce în Turul III a eliminat-o pe campioana de anul trecut, Caroline Wozniacki, rusoaica a fost învinsă de favorita gazdelor, australianca Ashleigh Barty Jucatoarea care, săptamâna trecută, a învins-o...

A fost ELIMINATĂ din COMPETIȚIE. Veste GREA de la Australian Open

A fost ELIMINATĂ din COMPETIȚIE. Veste GREA de la Australian Open

Perechea Irina Bara/Monica Niculescu a fost eliminată, duminică, în turul trei al probei de dublu feminin de a Australian Open. Perechea Irina Bara/Monica Niculescu a fost eliminată, duminică, în turul...

Venus Williams, SFATURI pentru Serena Williams înaintea confruntării cu Simona Halep. „Dacă vrea, voi fi acolo”

Venus Williams, SFATURI pentru Serena Williams înaintea confruntării cu Simona Halep. „Dacă vrea, voi fi acolo”

Venus Williams a lăudat-o pe Simona Halep, după ce lidera WTA a eliminat-o de la Australian Open, și a spus că-și va ajuta sora cu sfaturi. Venus Williams a fost...

Simona Halep, prima reacție după victoria cu Venus. A prefațat și MARELE MECI cu Serena Williams, de la Mebourne

Simona Halep, prima reacție după victoria cu Venus. A prefațat și MARELE MECI cu Serena Williams, de la Mebourne

După victoria spectaculoasă reușită, astăzi, în fața lui Venus Williams (scor 6-2, 6-3), Simona Halep a mărturisit că a jucat cel mai bun tenis din acest început de sezon. Totodată,...