sibiu

Sibiu este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România, format din localitățile componente Păltiniș și Sibiu (reședința). Stațiunea de iarnă Păltiniș se află la 32 km distanță de centrul municipiului.

Municipiul Sibiu a reprezentat și reprezintă încă unul dintre cele mai importante și înfloritoare orașe din Transilvania (precum și din România, în general), fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor sași stabiliți în zonă din Evul Mediu Clasic (germană Hochmittelalter).

Orașul a fost capitală a Principatului Transilvaniei între anii 1692–1791 și 1849–1865. A cunoscut în ultimii ani o renaștere economică și culturală semnificativă. Sibiul este în prezent unul din orașele cu cel mai mare nivel de investiții străine din România.

În anul 2007, Sibiu a devenit Capitala Culturală Europeană, împreună cu orașul Luxemburg (atunci a doua oară cu acest statut), capitala Marelui Ducat de Luxemburg (zonă din care au provenit, parțial, primele valuri de coloniști sași din Transilvania începând cu jumătatea secolului al XII-lea în timpul domniei regelui maghiar Géza al II-lea).

Kovesi, un nume de milioane de euro. Dosarul „Autostrada Sibiu-Orăștie” a fost înregistrat la DNA în 2013, cu doi ani înainte de surparea lucrării

Kovesi, un nume de milioane de euro. Dosarul „Autostrada Sibiu-Orăștie” a fost înregistrat la DNA în 2013, cu doi ani înainte de surparea lucrării

După publicarea celor două episoade ale anchetei jurnalistice cu privire la implicarea lui Eduard „Bebe” Kovesi, fostul soț al Laurei Codruța Kovesi, în afaceri dubioase din zona construcțiilor de autostrăzi,...

Noi date despre Dosarul „Autostrada Sibiu-Orăștie” de la DNA. Mărturii despre afacerile lui Eduard Kovesi

Noi date despre Dosarul „Autostrada Sibiu-Orăștie” de la DNA. Mărturii despre afacerile lui Eduard Kovesi

În urmă cu două zile am publicat un prim episod al anchetei jurnalistice cu privire la implicarea lui Eduard „Bebe” Kovesi în livrarea de materiale de construcții pentru autostrada Sibiu-Orăștie,...

Minor PRINS BEAT la volan, în municipiul SIBIU

Minor PRINS BEAT la volan, în municipiul SIBIU

Un minor de 16 ani, care avea o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost surprins joi dimineață conducând pe străzile municipiului Sibiu, fără a avea...

Numele lui Kovesi, implicat într-un dosar de corupție: Autostrada Sibiu-Orăștie. Ancheta a fost oprită de DNA

Numele lui Kovesi, implicat într-un dosar de corupție: Autostrada Sibiu-Orăștie. Ancheta a fost oprită de DNA

Despre autostrada Sibiu-Orăștie s-a tot vorbit în ultimul timp. Este autostrada scufundată, cea care s-a stricat la zece luni de la darea în folosință. S-a încercat acreditarea ideii că defecțiunile...

Dezvăluirea care CUTREMURĂ scena politică din România: Iohannis este ȘANTAJAT cu un dosar

Dezvăluirea care CUTREMURĂ scena politică din România: Iohannis este ȘANTAJAT cu un dosar

O dezvăluire făcută de Răzvan Savaliuc ar putea cutremura scena politică din România. Jurnalistul a spus, în direct la Antena 3, că președintele Klaus Iohannis ar avea un dosar la...

Un AVION care venea de la Munchen a ateriziat la Otopeni în loc Sibiu! Pasagerii, duși cu AUTORCARUL acasă

Un AVION care venea de la Munchen a ateriziat la Otopeni în loc Sibiu! Pasagerii, duși cu AUTORCARUL acasă

Un avion aparținând companiei Tarom care mergea pe ruta Munchen- Sibiu a aterizat pe aeroportul Otopeni din București, București. Pasagerii vor fi transportaţi de la Otopeni la Sibiu cu autocarul....

O tânără karateka din Sibiu vrea să doboare un Guinness World Record

O tânără karateka din Sibiu vrea să doboare un Guinness World Record

Sportiva Andreea Pavel legitimată la Puma Club Sibiu este pregătită să doboare un record mondial printr-un porcedeu de arte martiale. La Sibiu se aşteaptă doborârea unui Guinness World Record cu...

Manifestație SPONTANĂ la Sibiu

Manifestație SPONTANĂ la Sibiu

Mai mult de 100 de persoane au ieșit în stradă la Sibiu, protestând împotriva partidelor de guvernământ. Conform AGERPRES, peste 100 de persoane participă la un miting spontan, neautorizat, în...

Anunț IMPORTANT despre CONSTRUCȚIA autostrăzii Sibiu-Pitești

Anunț IMPORTANT despre CONSTRUCȚIA autostrăzii Sibiu-Pitești

CNAIR a finalizat și transmis documentarea de atribuire a contractelor pentru execuția a două loturi din autostrada Sibiu-Pitești. Astfel, CNAIR anunță finalizarea și transmiterea documentației de atribuire pentru secțiunile 1...

Autostrada Sibiu-Piteşti e gat ape hârtie. Urmează validarea la ANAP

Autostrada Sibiu-Piteşti e gat ape hârtie. Urmează validarea la ANAP

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), spre validare, documentaţiile de atribuire aferente secţiunilor 1 şi 5 ale viitoarei autostrăzi...

BĂUT și FĂRĂ permis, un bărbat a fugit de la locul ACCIDENTULUI

BĂUT și FĂRĂ permis, un bărbat a fugit de la locul ACCIDENTULUI

Un bărbat din Sibiu a provocat un accident rutier și a fugit de la locul accidentului și de poliție, acesta fiind băut și fără permis de conducere. Accidentul a fost...

Autostrada surpată ar putea înghiți șoferi

Autostrada surpată ar putea înghiți șoferi

Reprezentanți ai Asociației Construim România afirmă că dealul Bucium continuă să alunece spre autostrada A1 Orăștie-Sibiu, lotul 3. Concluzia rezultă din înregistrări video făcute cu o dronă, prezentate de asociație....

România, țara VIOLENȚELOR domestice. O femeie din Sibiu a fost înjunghiată în plină stradă

România, țara VIOLENȚELOR domestice. O femeie din Sibiu a fost înjunghiată în plină stradă

O femeie a fost atacată și înjunghiată, joi după-amiază, într-o zonă foarte aglomerată din municipiul Sibiu, în urma unui conflict spontan cu altă femeie. Victima este conştientă şi primeşte îngrijiri...

Un milion de euro pentru verificarea asfaltului de pe autostrada Sibiu-Orăştie

Un milion de euro pentru verificarea asfaltului de pe autostrada Sibiu-Orăştie

Documentația pentru realizarea expertizei tehnice pentru lotul 3 al Autostrăzii Orăştie-Sibiu a fost transmisă la ANAP în vederea validării, au declarat şefii Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Compania Națională...

Un bucureştean a condus cu 4 kilometri mai repede ca un Boeing la decolare

Un bucureştean a condus cu 4 kilometri mai repede ca un Boeing la decolare

Un şofer a depăşit un record pe autostrada Sibiu-Deva. Bărbatul de 37 de ani din Bucureşti mergea spre Sibiu cu 254 de kilometri pe oră Conducatorul auto a fost amendat...

Cel mai vechi FESTIVAL de JAZZ din România are loc la SIBIU

Cel mai vechi FESTIVAL de JAZZ din România are loc la SIBIU

Sute de oameni veniţi din toată ţara se află la Sibiu pentru cel mai vechi festival de Jazz din Romania. Oamenii pot asculta muzica în fiecare seară, gratuit, in Piata...

Ce poți face de Noaptea Muzeelor. Activități intense în toată țara. Ce poți face sâmbătă seara

Ce poți face de Noaptea Muzeelor. Activități intense în toată țara. Ce poți face sâmbătă seara

Instituţiile muzeale din ţară îşi deschid porţile pentru public, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cadrul ediţiei de anul acesta a evenimentului "Noaptea Muzeelor", întâmpinându-l cu expoziţii, ateliere recreative,...

Doi poliţişti au fost răniţi după ce au intervenit într-un scandal cu bâte, furci și topoare

Doi poliţişti au fost răniţi după ce au intervenit într-un scandal cu bâte, furci și topoare

Doi poliţişti şi un civil au fost răniţi în urma unui scandal izbucnit între două familii de romi din localitatea Ighişu Nou, din Sibiu, conform unor surse judiciare. ”În scandal...

Cod galben de vreme rea în judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov şi Dâmboviţa

Cod galben de vreme rea în judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov şi Dâmboviţa

Meteorologii au emis duminică seara noi atenţionări nowcasting Cod galben de vreme rea în judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov şi Dâmboviţa, valabile până la ora 20:00. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie...

Vechea gardă, din nou cu mâna pe PNL: Cum au încercat să-i execute Gorghiu și Blaga pe Bușoi și Predoiu

Vechea gardă, din nou cu mâna pe PNL: Cum au încercat să-i execute Gorghiu și Blaga pe Bușoi și Predoiu

Dupa ce întâi a fost dat ca retras din cursa internă din PNL, Cătălin Predoiu, a venit rândul lui Cristian Bușoi să fie dat pe surse ca având intenția de...