senat

Senat este una dintre camerele Parlamentului, care reprezintă puterea legislativă într-un stat democratic organizat pe principii bicamerale. În România, Parlamentul este format din Senat și Camera Deputaților, iar împreună acestea adoptă legi, controlează activitatea Guvernului și exprimă voința politică a poporului.

Senatul are rolul de a dezbate și vota legile, de a aproba tratate internaționale, de a numi sau valida funcționari publici de rang înalt, precum și de a exercita funcția de control parlamentar asupra executivului.

Senatorii sunt aleși prin vot universal, direct și secret, pentru un mandat de 4 ani, fiecare reprezentând un județ, municipiul București sau diaspora.

Senatul este o instituție legislativă superioară care participă, alături de Camera Deputaților, la formarea voinței legale a statului și la garantarea echilibrului democratic între puterile acestuia.

Modificările privind statutul parlamentarilor au fost AMÂNATE

Modificările privind statutul parlamentarilor au fost AMÂNATE

Modificările privind statutul parlamentarilor au fost amânate, miercuri, urmând ca ele să fie dezbătute în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului la o dată ulterioară. "Dacă cineva v-a spus...

Senatul a lăsat în aer sesizarea în cazul Șova

Senatul a lăsat în aer sesizarea în cazul Șova

Cererile primite din partea Justiției vor fi aprobate sau respinse cu votul secret al majorității senatorilor prezenți. Decizia a fost luată după ce ultimul vot a fost contestat la CCR....

„Codul” lui Șerban Nicolae afectează anchetele anticorupție

„Codul” lui Șerban Nicolae afectează anchetele anticorupție

Propunerile de modificare a Codului de procedură penală, aflate în dezbatere la Senat, ar putea afecta eficienţa investigaţiilor în dosarele de corupţie, a anunțat ieri DNA.  Este vorba de propunerea...

Niciun pas înainte pe revizuirea Constituției

Niciun pas înainte pe revizuirea Constituției

Deși Comisia de revizuire a Constituției a avut mai multe ședințe, nici de această dată nu au fost înregistrate progrese.  Președintele Comisiei, Ioan Chelaru, a prezentat membrilor o sinteză a...

DNA a refuzat să încheie acordul cu Vâlcov

DNA a refuzat să încheie acordul cu Vâlcov

Fostul ministru al Finanțelor, senatorul Darius Vâlcov (PSD), cercetat pentru fapte de corupție, a cerut ieri procurorilor DNA încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, dar procurorul de caz a...

Regulamentul Senatului, modificat în comisie, în acord cu prevederile Constituţiei

Regulamentul Senatului, modificat în comisie, în acord cu prevederile Constituţiei

Comisia de Regulament a Senatului a modificat, astăzi, articolul 173 din Regulament, stabilind că "Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi" şi înlocuind astfel prevederea potrivit...

Veşti proaste pentru Darius Vâlcov: Senatorii jurişti au dat aviz FAVORABIL celei de a doua cerere de arestare

Veşti proaste pentru Darius Vâlcov: Senatorii jurişti au dat aviz FAVORABIL celei de a doua cerere de arestare

Comisia Juridică a Senatului a dat avizat favorabil atât cererea privind continuarea urmăririi penale, cât şi pe cea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul fostului ministru de Finanţe,...

VIDEO. Dedicație pentru PARLAMENTARII PENALI: ”Duba, duba, duba”

VIDEO. Dedicație pentru PARLAMENTARII PENALI: ”Duba, duba, duba”

Ofensiva procurorilor DNA asupra corupților din clasa politică stârnește dezbateri aprinse în rețele sociale. Momentele în care șmecherii din politică blochează anchete, cum a fost în cazul Șova, aprind și...

Traian Băsescu s-a mutat, provizoriu, la Scroviștea

Traian Băsescu s-a mutat, provizoriu, la Scroviștea

Fostul șef al statului a precizat că va părăsi locuința când RA-APPS va termina reparațiile la casa din strada Gogol 2 și că „nu beneficiază nici de păduri, nici de...

Senatorii, generoși cu vacanțele lor

Senatorii, generoși cu vacanțele lor

Ca să nu se supere nimeni și să nu se ia o hotărâre în funcție de religie, senatorii și-au luat vacanță și de Paștele catolic și de cel ortodox. Deputații...

EDITORIALUL EVZ. Ultima găselniță a corului penalilor cu sistem de operare USL 2.0 din Senatul României

EDITORIALUL EVZ. Ultima găselniță a corului penalilor cu sistem de operare USL 2.0 din Senatul României

Corul penalilor cu sistem de operare USL 2.0 caută cu disperare să justifice cazul Șova, pentru a dilua culpa flagrantă în care se află.  Senatorii rușinii naționale, care au votat...

Biroul Gabrielei Firea a fost spart

Biroul Gabrielei Firea a fost spart

Senatoarea PSD Gabriela Firea și-a găsit ușa de la intrarea în biroul de la Senat fără geam. Ea susține că, vineri dimineața, pe la ora 6.00, femeia de serviciu a...

Senatul: Marți se discută despre modificarea articolului 173 din regulament, la comisia de resort

Senatul: Marți se discută despre modificarea articolului 173 din regulament, la comisia de resort

Comisia pentru regulament a Senatului va fi convocată, marţi, începând cu ora 12,00, pentru a lua în discuţie propunerea avansată de liderul grupului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, privind modificarea articolului...

Senat: Alimentarea cu apă nu poate fi oprită, din cauza restanțierilor, celor care-și achită facturile

Senat: Alimentarea cu apă nu poate fi oprită, din cauza restanțierilor, celor care-și achită facturile

Utilizatorii care îşi plătesc facturile de apă şi canalizare nu pot fi debranşaţi, din cauza restanţierilor, de la reţelele publice de distribuţie a apei, a decis, luni, plenul Senatului prin...

Senat: Soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate până la 55 de ani

Senat: Soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate până la 55 de ani

Limita maximă de vârstă până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate se stabileşte prin ordin al ministrului apărării naţionale, dar nu poate depăşi 55 de...

Senat: Propunerea lui Cernea privind introducerea, în învăţământul preuniversitar, a orei de 'Etică şi cultură civică', respinsă

Senat: Propunerea lui Cernea privind introducerea, în învăţământul preuniversitar, a orei de 'Etică şi cultură civică', respinsă

Senatul a respins, azi, în calitate de Cameră decizională, propunerea de lege a deputatului independent Remus Cernea privind introducerea, în învăţământul preuniversitar, a orei de 'Etică şi cultură civică', informează...

Gabriela Firea spune că i s-a spart biroul de la Senat

Gabriela Firea spune că i s-a spart biroul de la Senat

Senatorea PSD Gabriela Firea susține că i s-a spart biroul de la Senat în noaptea de joi spre vineri. Se așteaptă imaginile de pe camera de luat vederi pentru ca...

Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu: Senatorii lucrează în circumscripţii în 6-14 aprilie; recuperarea restanţelor, după Paşte

Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu: Senatorii lucrează în circumscripţii în 6-14 aprilie; recuperarea restanţelor, după Paşte

Biroul permanent al Senatului a decis luni ca membrii acestei Camere să lucreze în circumscripţiile electorale în perioada 6-14 aprilie, urmând ca şedinţele de plen să fie recuperate după Paşte,...

Călin Popescu Tăriceanu: Parlamentul nu va primi indicaţii politice

Călin Popescu Tăriceanu: Parlamentul nu va primi indicaţii politice

Călin Popescu Tăriceanu consideră că procedura în cazul votului din Senat pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova a fost îndeplinită, astfel că reluarea votului nu este...

Ponta: Nu-i normal ca preşedintele şi premierul să câştige sub un angajat din instituţie militarizată

Ponta: Nu-i normal ca preşedintele şi premierul să câştige sub un angajat din instituţie militarizată

Scara normală a valorilor din sistemul de salarizare bugetară trebuie rearanjată, deoarece nu este normal ca preşedintele ţării, prim-ministrul, preşedinţii Camerelor parlamentare să câştige mai puţin decât un angajat dintr-o...