rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Declaraţii ŞOC despre Revoluţia din Octombrie ale ambasadorului RUS

Declaraţii ŞOC despre Revoluţia din Octombrie ale ambasadorului RUS

Ambasadorul rus în România, Valeri Kuzmin, a susţinut că Revoluţia din Octombrie 1917 a umanizat capitalismul şi a fost la baza înfrâmgerii fascismului "Revoluţia rusă din 1917 a influenţat întreaga...

Rusia îşi extinde influenţa în Africa. Compania rusă de stat Rosatom va construi două centrale nucleare în Nigeria

Rusia îşi extinde influenţa în Africa. Compania rusă de stat Rosatom va construi două centrale nucleare în Nigeria

Rusia a semnat un acord pentru construirea a două centrale nucleare în Nigeria: cea mai mare economie africană încearcă, astfel ca aceasta,să pună capăt crizei cronice de energie electrică.  ...

El CONTROLEAZĂ total R. MOLDOVA şi colaborează în SECRET cu RUŞII

El CONTROLEAZĂ total R. MOLDOVA şi colaborează în SECRET cu RUŞII

Vladimir Plahotniuc este acuzat de Mihail Saakaşvili, fostul preşedinte al Georgiei, că şi-a impus controlul total asupra Republicii Moldova şi că, în secret, colaborează cu ruşii . Mihail Saakaşvili, care...

DODON a găsit motivul pentru care ROMÂNIA nu se poate reîntregi cu Republica MOLDOVA

DODON a găsit motivul pentru care ROMÂNIA nu se poate reîntregi cu Republica MOLDOVA

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a dat din nou în stambă, susţinând pentru agenţia oficială de presă din Rusia, TASS, că România nu are bani pentru a susţine unirea cu...

Intrigă și agitație cu parfum de femeie în campania electorală prezidențială a lui Putin. Pulsul planetei

Intrigă și agitație cu parfum de femeie în campania electorală prezidențială a lui Putin. Pulsul planetei

Un calm plat și foarte puțină agitație în perspectiva alegerilor prezidențiale din Rusia, la 18 martie 2018 (ziua proclamării anexării, cu 4 ani în urmă, în 2014, a Crimeii de...

Facebook confirmă: În 2016 au fost 80 de mii de postări, văzute de 126 de milioane de americani care le-au influenţat votul

Facebook confirmă: În 2016 au fost 80 de mii de postări, văzute de 126 de milioane de americani care le-au influenţat votul

Suspiciunile se confirmă, astăzi, reprezentanţii Facebook au recunoscut la audierile în faţa Comitelului Juridic al Senatului SUA că au existat aprocimativ 80 de mii de postări cu scopul de-a influenţa...

O nouă VICTIMĂ a RUSIEI. Tony Podesta a DEMISIONAT de la conducerea firmei sale

O nouă VICTIMĂ a RUSIEI. Tony Podesta a DEMISIONAT de la conducerea firmei sale

Tony Podesta demisionează de la conducerea Podesta Group ca urmare a investigaţiei privind implicarea Rusiei în campania prezidențială americană din 2016. Firma sa a fost printre cele plătite să lucreze...

PUTIN este îngrijorat că AMERICANII achiziţionează material BIOLOGIC de la RUŞI

PUTIN este îngrijorat că AMERICANII achiziţionează material BIOLOGIC de la RUŞI

Forţe străine colectează material biologic de la ruşii de pe întreg teritoriul Federaţiei Ruse, a declarat, luni, Vladimir Putin, în reuniunea Consiliului pentru drepturile omului (SPC), potrivit Sputnik. "Suntem un...

Primele acuzații și rețineri ale Marelui Juriu în cazul ingerinței Rusiei în alegerea lui Trump. Pulsul planetei

Primele acuzații și rețineri ale Marelui Juriu în cazul ingerinței Rusiei în alegerea lui Trump. Pulsul planetei

Luni urma să se efectueze primele rețineri în acuzațiile aprobate de Marele Juriu, înființat la solicitarea lui Robert Muller, anchetator special în cazul ingerințelor Federației Ruse în alegerea lui Donald...

Surpriză pentru Putin! O JURNALISTĂ candidează la prezidențialele din Rusia

Surpriză pentru Putin! O JURNALISTĂ candidează la prezidențialele din Rusia

Până la anunțul lui Vladimir Putin în privința unei noi candidaturi la alegerile prezidențiale din Rusia, o femeie și-a anunțat prezența pe lista candidaților. Femeia, care este de profesie jurnalist,...

Motivul FABULOS pentru care LENIN ar fi fost un MAESTRU al rețelelor de SOCIALIZARE

Motivul FABULOS pentru care LENIN ar fi fost un MAESTRU al rețelelor de SOCIALIZARE

Liderul bolșevic Vladimir Ilici Lenin, dacă trăia în zilele noastre, ar fi fost un maestru neîntrecut în folosirea internetului ca mijloc de propagandă, susține Victor Sebastyen, unul dintre biografii săi....

A muncit până a MURIT pe PODIUM. Avea doar 14 ani, cauzele  decesului sunt INCREDIBILE

A muncit până a MURIT pe PODIUM. Avea doar 14 ani, cauzele decesului sunt INCREDIBILE

Este vorba despre o copilă de doar 14 ani din Rusia, Vlada Dziuba, care s-a prăbușit pe podium în timpului unei prezentări de modă din China care a durat peste...

Primele acuzaţii OFICIALE privind implicarea Rusiei în alegerile din America  s-au EMIS. De mâine pot începe ARESTĂRILE

Primele acuzaţii OFICIALE privind implicarea Rusiei în alegerile din America s-au EMIS. De mâine pot începe ARESTĂRILE

De mâine dimineaţă încep emoţiile deoarece un tribunal federal din Washington a emis primele acuzaţii oficiale în ancheta privind presupusa implicare a Rusiei în alegerile din Statele Unite. Potrivit CNN,...

ISTORIA SE SCRIE ACUM! Rusia a lansat 4 RACHETE NUCLEARE, la ordinul lui Putin! BREAKING NEWS internaţional! Apocalipsa?

ISTORIA SE SCRIE ACUM! Rusia a lansat 4 RACHETE NUCLEARE, la ordinul lui Putin! BREAKING NEWS internaţional! Apocalipsa?

Show-uri uriașe de aviație, de performanță și de putere în Rusia, acolo unde s-au efectuat mai multe teste cu rachete într-un spectacol masiv de forță condus de Vladimir Putin, în...

ORA de IARNĂ vine la NOAPTE. Ce facem cu CEASURILE

ORA de IARNĂ vine la NOAPTE. Ce facem cu CEASURILE

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 octombrie. Astfel, ora 04:00 dimineaţa va deveni ora 03:00. Ora va fi modificată din nou,...

Preafericitul Kiril al Rusiei, POVEȚE de NEUITAT la București. Cum privește Biserica Ortodoxă lumea VIRTUALĂ

Preafericitul Kiril al Rusiei, POVEȚE de NEUITAT la București. Cum privește Biserica Ortodoxă lumea VIRTUALĂ

Preafericitul Patriah Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii a aterizat joi, în jurul orei 16:45, la București. Liderul celei mai mari Biserici Ortodoxe din lume a fost întâmpinat de...

Ziarul rusesc Novaya Gazeta vrea să îşi ÎNARMEZE jurnaliştii, după ATACUL de la radio

Ziarul rusesc Novaya Gazeta vrea să îşi ÎNARMEZE jurnaliştii, după ATACUL de la radio

Conducerea ziarului independent rusesc Novaya Gazeta a declarat joi că vrea să îşi înarmeze jurnaliştii pentru a le asigura siguranţa, după agresiunea suferită de o prezentatoare a postului de radio...

Trump acuză Rusia că nu-i susține lupta cu Coreea de Nord

Trump acuză Rusia că nu-i susține lupta cu Coreea de Nord

Președintele Donald trump a declarat, ieri, că Rusia prejudiciază eforturile SUA de a „curăța” Coreea de Nord de arme nucleare, în timp ce China a fost de ajutor. Într-un interviu...

Donald Trump, stânjenit de Rusia în problema  nord-coreeană. Cel mai puternic om al planetei, MESAJ DUR

Donald Trump, stânjenit de Rusia în problema nord-coreeană. Cel mai puternic om al planetei, MESAJ DUR

Declaraţie dură a preşedintelui american. Mai exact, Donald Trump a declarat că Rusia stânjeneşte eforturile Statelor Unite de a soluţiona problema programului nuclear al Phenianului, în timp ce China este...

Jocul de-a războiul cu Rusia în Marea Neagră

Jocul de-a războiul cu Rusia în Marea Neagră

O declarație care a pus pe jar lumea politică a venit din partea ministrului Apărării. Unor politicieni li s-a părut a fi un semn de defetism exagerat, altora li s-a...