Liderii ţărilor baltice vor cere preşedintelui american Donald Trump să le trimită mai mulţi soldaţi şi să întărească apărarea antiaeriană a flancului estic al NATO, la întâlnirea prevăzută astăzi. Preşedintele lituanian, omologii săi din Estonia, Kersti Kaljulaid şi cel din Letonia, Raimonds Vejonis, s-au deplasat la Casa Albă în momentul în care Washingtonul pare să înăsprească poziţia sa în privinţa Rusiei.
Limbajul mai ferm adoptat recent de Trump faţă de Kremlin a mai calmat neliniştile apărute în regiunea lor, şi care au fost suscitate de primele declaraţii conciliante ale preşedintelui american către Rusia imediat după accederea la putere. Un înalt responsabil lituanian, care a preferat să rămână în anonimat, a indicat că ţările baltice cer Statelor Unite să le trimită mai multe baterii de sisteme antirachetă Patriot pentru exerciţii militare. Ei vor, de asemenea, să facă parte din scutul antirachetă al NATO în Europa, notează AFP.
Trump, care a atacat foarte des ''pasagerii fără bilet'' ai NATO, va trebui să felicite cele trei ţări baltice pentru respectarea regulilor alianţei de a atribui 2% din PIB pentru apărarea lor. ''Preşedintele vrea să arate că aceste ţări şi-au făcut datoria de aliaţi ai noştri în ce priveşte cheltuielile pentru apărare'', a spus ambasadoarea americană în Lituania, Anne Hall.
Summitul americano-baltic cuprinde şi un forum economic unde Lituania vrea să semneze contracte în vederea măririi importurilor de gaz natural lichefiat american pentru a reduce dependenţa de grupul rus Gazprom.
Riscul unui război comercial între UE şi SUA ar putea de asemenea fi discutat la Washington. Aceste trei ţări, unde populaţia luată în ansamblu se cifrează la 6 milioane de persoane, au fost ocupate şi anexate de URSS în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Ele şi-au căpătat independenţa în 1991 şi fac parte din UE şi NATO din 2004.