rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Fostul secretar al Energiei din SUA. Eforturile UE de a menține costurile mici la curent sunt o „schemă Ponzi”

Fostul secretar al Energiei din SUA. Eforturile UE de a menține costurile mici la curent sunt o „schemă Ponzi”

Dan Brouillette, care a ocupat funcția de secretar pentru energie sub administrația Trump, a precizat că eforturile UE pentru a menține costurile la energie electrică sunt ca o „schemă Ponzi”...

Ucraina a reușit să paralizeze artileria rusă. Rachetele de mare precizie i-au forțat pe ruși să se retragă

Ucraina a reușit să paralizeze artileria rusă. Rachetele de mare precizie i-au forțat pe ruși să se retragă

Rusia cumpără milioane de obuze din Coreea de Nord, au dezvăluit serviciile de informații americane. O manevră a Kremlinului care arată probleme profunde în ceea ce privește calitatea obuzelor și...

Putin e disperat! Rusia cumpără milioane de obuze din Coreea de Nord. Raport al serviciilor de informații americane

Putin e disperat! Rusia cumpără milioane de obuze din Coreea de Nord. Raport al serviciilor de informații americane

Rusia cumpără milioane de proiectile de artilerie și rachete din Coreea de Nord, potrivit unor informații americane recent declasificate. Un semn că sancțiunile globale au restricționat grav lanțurile sale de...

Ucraina ar putea bombarda bazele rușilor din Crimeea în orice moment: „Pregătiți adăposturile antiaeriene”

Ucraina ar putea bombarda bazele rușilor din Crimeea în orice moment: „Pregătiți adăposturile antiaeriene”

Ucraina i-a rugat pe locuitorii din Peninsula Crimeea, anexată de Rusia, să pregătească adăposturile antiaeriene și să se aprovizioneze. Armata lui Zelenski ar putea să bombardeze bazele rușilor din regiune...

Războiul Rusiei împotriva presei independente continuă. A fost ridicată licența de tipărire a ziarului Novaya Gazeta

Războiul Rusiei împotriva presei independente continuă. A fost ridicată licența de tipărire a ziarului Novaya Gazeta

Războiul împotriva presei din Rusia continuă, după ce un tribunal din Moscova a decis revocarea licenței ziarului independent Novaya Gazeta. Redactorul-șef, care a primit Premiul Nobel pentru Pace, a susținut...

Vladimir Putin se crede invincibil. „Țara Soarelui Răsare este Rusia”, nu Japonia

Vladimir Putin se crede invincibil. „Țara Soarelui Răsare este Rusia”, nu Japonia

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia este adevărata „Țară a Soarelui Răsare”. Liderul de la Kremlin consideră că țara lui deține puterea, nu Japonia. Președintele rus Vladimir Putin...

Rusia, atac suburban la noul premier din Marea Britanie, Liz Truss. „Prostia a triumfat”

Rusia, atac suburban la noul premier din Marea Britanie, Liz Truss. „Prostia a triumfat”

Televiziunea din Rusia este împotriva noului premier din Marea Britanie. Jurnaliștii de la Kremlin consideră că Liz Truss încurajează prostia și că va aduce sfârșitul lumii, în special după ce...

Cunoscuții actori Ben Stiller și Sean Penn pe lista de sancțiuni „permanente” a Rusiei

Cunoscuții actori Ben Stiller și Sean Penn pe lista de sancțiuni „permanente” a Rusiei

Rusia a emis o nouă listă de sancțiuni, îndreptată de data aceasta împotriva a 25 de oficiali americani și „personalități culturale”. Printre aceștia se află și cunoscuții actori Ben Stiller...

Elevii din Rusia vor avea o materie nouă pro-război. „Copiii nu sunt audiența potrivită pentru a discuta despre politică”

Elevii din Rusia vor avea o materie nouă pro-război. „Copiii nu sunt audiența potrivită pentru a discuta despre politică”

Elevii ruși au în programa școlară ceea ce e descris ca fiind o discuție importantă. Materia este menită să le dezvolte latura patriotică. Subiectele abordate se învârt în jurul propagandei...

Bursele europene, pierderi semnificative din cauza închiderii Nord Stream 1. Occidentul ia în calcul plafonarea preţului la gaz

Bursele europene, pierderi semnificative din cauza închiderii Nord Stream 1. Occidentul ia în calcul plafonarea preţului la gaz

După ce Rusia a decis să oprească livrările de gaze prin Nord Stream 1, invocând probleme de natură tehnică, Bursele europene și-au început ședința de tranzacționare cu pierderi în cursul...

Atentat sinucigaș la ambadasa Rusiei de la Kabul. Doi diplomați ruși au fost uciși. Video

Atentat sinucigaș la ambadasa Rusiei de la Kabul. Doi diplomați ruși au fost uciși. Video

Doi diplomați ruși au murit în explozia unei bombe sinucigașe în capitala statului Afganistan, Kabul. Atacul s-a produs în apropierea Ambasadei Rusiei din capitala afgană. Pe lângă cei doi diplomați...

Prețurile la gaze au explodat. Majorare de 30% după ce Rusia a oprit livrările prin gazoductul Nord Stream 1

Prețurile la gaze au explodat. Majorare de 30% după ce Rusia a oprit livrările prin gazoductul Nord Stream 1

Prețurile pentru contractele futures la gaze naturale au crescut luni cu 30%. Majorarea vine după ce Rusia a anunțat că suspendă pe termen nelimitat livrările de gaze către Europa prin...

Ezotericii din Rusia văd sfârșitul războiului din Ucraina. Ghicitoarele în tarot, oamenii de bază ai lui Putin

Ezotericii din Rusia văd sfârșitul războiului din Ucraina. Ghicitoarele în tarot, oamenii de bază ai lui Putin

Oamenii au multe întrebări referitoare la războiul din Ucraina. Acestea încep de la cât va dura agresiunea până la cum se va termina conflictul. Totuși, ei pot găsi răspunsuri la...

Patriarhul Kiril, despre bogații din Rusia care nu împart averea cu oamenii săraci: „Vor ajunge în Iad”

Patriarhul Kiril, despre bogații din Rusia care nu împart averea cu oamenii săraci: „Vor ajunge în Iad”

Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse a transmis un îndemn adresat rușilor bogați, sugerându-le acestora să ofere din avuția lor și celor nevoiași, altfel calea spre Iad este deschisă pentru aceia care...

Război în Ucraina, ziua 194. Forțele armate ucrainene au reușit eliberarea unei localități din regiunea Herson. Noi bombardamente în zona Donețk

Război în Ucraina, ziua 194. Forțele armate ucrainene au reușit eliberarea unei localități din regiunea Herson. Noi bombardamente în zona Donețk

Șeful biroului președintelui Ucrainei, Kirilo Timoșenko, a anunțat că armata ucraineană a reușit să elibereze localitatea Vîsokopillea din regiunea Herson. În replică, armata rusă a lansat noi bombardamente în regiunea...

Ion Țiriac are de gând să părăsească România: „Aș vrea să fug de tot”

Ion Țiriac are de gând să părăsească România: „Aș vrea să fug de tot”

Implicat în numeroase proiecte imobiliare și mai tot timpul plecat, Ion Țiriac a vorbit despre țara unde ar vrea să se retragă în curând. Ion Țiriac a declarat pentru Antena...

Vladimir Putin, contestat inclusiv în sânul familiei sale. Ce se întâmplă cu cei care îi întorc spatele

Vladimir Putin, contestat inclusiv în sânul familiei sale. Ce se întâmplă cu cei care îi întorc spatele

Decizia de a invada Ucraina l-a transformat pe Vladimir Putin în cel mai urât om de pe planetă. Până și persoanele importante din familia sa, care au avut curajul să-l...

Fostul consilier al lui Gorbaciov: „Moartea lui îl jenează pe Putin”

Fostul consilier al lui Gorbaciov: „Moartea lui îl jenează pe Putin”

Andreï Gratchev își amintește de tatăl Perestroikăi și de cele mai delicate momente trăite alături de el. Astăzi, politicianul și jurnalistul locuiește la Paris „A fost un exemplu al felului...

Europa în genunchi

Europa în genunchi

Tradiționala lamentaţie despre lipsa noastră de influență în concertul european a fost atenuată săptămâna aceasta la Berlin. Pedro Sánchez s-a dus acolo la cererea cancelarului german Scholz, iar premierului german...

Ministerul rus al Justiției i-a declarat agenți străini pe Andrei Makarevici, Katerina Gordeeva, Mihail Şaţ și Dmitri Gordon

Ministerul rus al Justiției i-a declarat agenți străini pe Andrei Makarevici, Katerina Gordeeva, Mihail Şaţ și Dmitri Gordon

Potrivit unei surse din cadrul Ministerul Justiției al Federației Ruse, muzicianul Andrei Makarevici, jurnalista, scriitoarea și autoarea de filme documentare Ekaterina Gordeeva, prezentatorul TV, muzicianul, artistul, actorul de teatru și...