Bulgaria continuă să le dea rușilor bani pentru nefasta centrală Belene
- Iuliu Vlădescu
- 26 august 2023, 11:32
Bulgaria continuă să le dea rușilor bani pentru nefasta centrală Belene. Cabinetul de la Sofia a aprobat reluarea contractului cu Atomstroyexport pentru conservarea echipamentelor livrate.
Bulgaria continuă să le dea rușilor bani pentru nefasta centrală Belene. Nu există o centrală nucleară la Belene și probabil că nu va exista niciodată, dar proiectul nefast continuă să aducă cheltuieli Bulgariei, scrie SEGA.
Bulgaria, nevoită să plătească ce nu folosește, la Belene
În cadrul ședinței sale de miercuri, Guvernul Bulgariei a permis Companiei Naționale de Electricitate (NEK) să semneze un contract cu compania rusă Atomstroyexport, cea care a fabricat reactoarele care stau inactive deja de câțiva ani pe amplasamentul de la Belene.
Nu este clar cât vor costa serviciile companiei ruse. Costurile legate de Centrala Nucleară de la Belene sunt un secret bine păzit de ani de zile, dar se știe că păstrarea și întreținerea componentelor și echipamentelor livrate este costisitoare.
Cunoscutul expert în energie Ivan Hinovski a dat deoparte cortina, explicând că întreținerea echipamentului descărcat în apropierea „bălții” (fostul prim-ministru Boiko Borisov a numit astfel proiectul nuclear într-un moment în care eșecul se profila deja), costă cel puțin 300.000 de leva pe an.
Conservarea reactoarelor de la Belene, costisitoare
Actuala decizie a Consiliului de Miniștri de la Sofia arată că NEK va putea încheia un nou contract cu Atomstroyexport pentru îndrumare tehnică privind reconservarea echipamentelor cu ciclu lung de producție.
Cu alte cuvinte, compania rusă, care este producător al reactoarelor livrate pentru unitățile 1 și 2 ale Centralei Nucleare de la Belene, va continua să îndrume experții de la NEK cu privire la modul de îngrijire a echipamentelor.
Ea a făcut asta și până acum, dar actualul contract expiră la data de 31 decembrie. Guvernul de la Sofia nu spune care este „taxa” pentru „consultarea tehnică”.
Ucraina ar putea cumpăra reactoarele de la Belene
Singura rază de lumină pentru proiectul eșuat este oferta Kievului de a cumpăra reactoarele de la Belene pentru centrala de la Hmelnițki din Ucraina.
Parlamentul a mandatat deja cabinetul să negocieze un astfel de acord, iar în urmă cu câteva zile președintele Volodimir Zelenski a confirmat personal interesul țării sale.
Aceasta ar fi o șansă pentru Bulgaria să-și acopere cel puțin o parte din pierderile uriașe pentru proiectul nuclear eșuat și să nu mai acumuleze costuri pentru protecția echipamentelor „închise în cutii și acoperite cu nylon” (din nou descrierea lui Boiko Borisov). Desigur, conservarea echipamentelor nucleare este o sarcină mult mai complexă decât ambalarea și paza acestora.
Războiul din Ucraina complică lucrurile pentru Bulgaria
„În 2015, le-am primit. Am achiziționat generatoare de abur, o clădire, compensatoare de volum, conducte principale. De opt ani deja plătim pentru depozitare. 300-400.000 de leva pe an a costat paza, depozitarea și întreținerea echipamentelor.
Sunt întreținute la standarde internaționale, pe amplasamentul de la Belene, sunt unse cu lubrifianți speciali, sunt protejate de accesul direct la umiditate și lumină”, a explicat Ivan Hinovski de la Forumul Energetic bulgar într-un interviu pentru Nova TV.
Serviciul de presă al guvernului precizează că miniștrii au aprobat o excepție de la regulamentul european, care introduce măsuri restrictive din cauza agresiunii Rusiei în Ucraina.
UE încă dezbate dacă să înăsprească sancțiunile împotriva regimului lui Putin, incluzând restricții suplimentare pentru energia nucleară.
(Articol de Iuliana Bonceva; Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR)