Avertisment dur pentru Republica Moldova. Livrările de arme nu sunt pe placul Moscovei

Avertisment dur pentru Republica Moldova. Livrările de arme nu sunt pe placul MoscoveiMaria Zaharova / Sursa: Arhiva EVZ

Rusia avertizează Republica Moldova să nu se implice prea mult în procesul de ”susținere” a Kievului. Astfel de acțiuni, mai consideră Moscova, pun în pericol securitatea în regiune.

Avertisment dur pentru Republica Moldova. Ministerul de Externe de la Moscova a avertizat direct regimul de al Chișinău, să nu mai susțină Ucraina. În caz contrar, securitatea din regiune ar urma să fie pusă în pericol.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova acuză regimul de la Chișinău că poate deveni complice la crimele de război.

”Aș dori să avertizez Chișinăul, oficial, să nu se implice prea mult în procesul de susținere a Ucrainei, deoarece acest lucru nu numai că va pune în pericol stabilitatea și securitatea în regiune, dar va face de fapt din Republica Moldova un complice la crimele de război ale regimului de la Kiev”, a declarat oficialul.

Regimul condus de Maia Sandu, acuzat de Rusia cîă ajută prea mult Ucraina.

Regimul condus de Maia Sandu, acuzat de Rusia cîă ajută prea mult Ucraina. Sursa foto: Arhiva EVZ

Zaharova a mai subliniat că, în pofida statutului de neutralitate consacrat în Constituția Republicii Moldova, Occidentul ”continuă să antreneze activ” țara în conflictul ucrainean.

”Am avertizat în repetate rânduri Chișinăul oficial despre consecințele dezastruoase ale unor astfel de pași. Toți politicienii moldoveni rezonabili cărora le pasă de viitorul statului lor trag literalmente un semnal de alarmă în această privință. Cu toate acestea, autoritățile moldovenești continuă să tragă țara în abis, acolo unde se află deja Ucraina vecină”, a mai spus purtătoarea de cuvânt.

Republica Moldova acuzată că ajută Ucraina

Oficialul de la Moscova a mai spus, de asemenea, că Rusia observă transformarea treptată a Republicii Moldova într-un ”apendice logistic al regimului de la Kiev”.

Imediat după începerea operațiunii militare speciale, Chișinăul a început livrări pe scară largă către Ucraina de diverse bunuri. Printre acestea, combustibil, medicamente sau alimente alimente.

Rusia consideră că problema livrărilor de arme către Ucraina, prin teritoriul Republicii Moldova nu pot decât să provoace îngrijorare.

Ministerul de Externe de la Moscova a mai anunțat că este la curent cu lucrările făcute de Republica Moldova. Este vorba despre reabilitarea unei magistrale feroviare dar și consolidarea pistei de la Aeroportul din Chișinău.

”Nu este o coincidență faptul că astăzi, sub supravegherea SUA și a UE, și pe cheltuiala lor, se lucrează activ la îmbunătățirea infrastructurii feroviare și rutiere critice a Moldovei. Cu o frecvență impresionantă, inspectorii americani evaluează fezabilitatea primirii aeronavelor de mare tonaj pe aeroportul din Chișinău”, a subliniat Zaharova.

Interzicerea libertății de exprimare. Avertisment dur pentru Republica Moldova

În plus, diplomatul a mai atras atenția asupra faptului că Republica Moldova este la egalitate cu Ucraina "în problema distrugerii libertății de exprimare".

Rusia susține că autoritpățile locale duc o luptă împotriva opozanților politici ai regimului. Moldova a avut ideea de a crea un alt instrument de suprimare a disidenței în spațiul public.

”La 18 august, a intrat în vigoare legea privind Centrul de comunicare strategică și lupta împotriva dezinformării. În același timp, Chișinăul nu ascunde că activitatea noii structuri va avea ca scop contracararea "propagandei rusești", a declarat Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt a anuțat că autoritățile moldovenești, încălcă flagrant toate obligațiile lor internaționale în domeniul asigurării libertății presei. Informațiile care ajung la oameni sunt filtrate, presa rusă fiind aproape interzisă.

”În același timp, activitățile presei pro-occidentale și ucrainene din Moldova, care manipulează liber opinia publică și impun narațiuni vădit antirusești fără nicio restricție, nu sunt restricționate în niciun fel și este puțin probabil să primească evaluări critice din partea centrului în curs de înființare”, a conchis diplomatul.