rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Drona americană prăbușită în Marea Neagră a fost găsită. Este în aproprierea unei baze militare ruse din Sevastopol

Drona americană prăbușită în Marea Neagră a fost găsită. Este în aproprierea unei baze militare ruse din Sevastopol

Specialiștii din interiorul armatei ruse au transmis că drona americană, care s-a prăbușit în Marea Neagră, a fost localizată. Aparatul de zbor s-ar afla în aproprierea bazei militare ruse din...

Potrivit declarațiilor unui ministru, Polonia a reușit să anihileze o rețea rusească de spionaj

Potrivit declarațiilor unui ministru, Polonia a reușit să anihileze o rețea rusească de spionaj

Joi, ministrul (polonez) de interne a declarat că Polonia a anihilat o rețea rusească de spionaj care opera în această țară și a reținut nouă persoane care, potrivit declarațiilor sale,...

Război în Ucraina - ziua 387. O dronă chinezească folosită de armata rusă a fost doborâtă în Ucraina

Război în Ucraina - ziua 387. O dronă chinezească folosită de armata rusă a fost doborâtă în Ucraina

Pentru prima dată de la începerea războiului există dovadă ca aliatul Rusiei, din Asia, China a furnizat echipamente militare care acum sunt folosite pe front. După Iran și Coreea de...

Nave rusești reperate în Marea Neagră pe fondul eforturilor de recuperare a dronelor americane

Nave rusești reperate în Marea Neagră pe fondul eforturilor de recuperare a dronelor americane

Între Rusia și Statele Unite a început cursa pentru recuperarea rămășițelor unei drone de supraveghere americane care a fost doborâtă în Marea Neagră după o întâlnire cu avioane de luptă...

Rețea de spioni ruși anihilată în Polonia. Aveau misiunea de a sabota transporturile de ajutoare pentru Ucraina

Rețea de spioni ruși anihilată în Polonia. Aveau misiunea de a sabota transporturile de ajutoare pentru Ucraina

Polonia a destructurat o rețea de spionaj rusesc care opera în țară și a reținut nouă persoane care sunt acuzate că pregăteau acte de sabotaj. Misiunea rețelei de spioni era de...

Rusia ar plănui asasinarea ministrului italian al Apărării. Mercenarii Wagner trebuie să realizeze operațiunea

Rusia ar plănui asasinarea ministrului italian al Apărării. Mercenarii Wagner trebuie să realizeze operațiunea

Mai multe ziare din Italia au anunțat informația că serviciile secrete ale țării au informat despre un plan de asasinat al ministrului Apărării, Guido Crosetto. Serviciile secrete italiene au avertizat că Rusia...

Dmitri Peskov susține că autoritățile de la Chișinău au fost infectate cu „o bacterie rusofobă”. „Rusia caută relaţii bazate pe respect”

Dmitri Peskov susține că autoritățile de la Chișinău au fost infectate cu „o bacterie rusofobă”. „Rusia caută relaţii bazate pe respect”

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a spus că Rusia și-a dorit mereu să aibă o relație strânsă cu țările vecine. Dmitri Peskov a declarat că autroitățile de la...

Românii se tem că Putin ar putea ataca Republica Moldova și chiar România! Și de un război nuclear în Ucraina. Video

Românii se tem că Putin ar putea ataca Republica Moldova și chiar România! Și de un război nuclear în Ucraina. Video

Cele mai mari temeri ale românilor cu privire la războiul din Ucraina sunt legate de posibilitatea ca Vladimir Putin să decidă să atace și alte țări, mai ales Republica Moldova,...

Sociologul Marius Pieleanu aduce cifrele momentului! România lui Cristache

Sociologul Marius Pieleanu aduce cifrele momentului! România lui Cristache

La mai bine de 1 an de la debutul Războiului din Ucraina spaimele unei conflagrații mondiale s-au întins peste lume. Pericolul nuclear a intrat în normalul discursului public, iminentă unui...

Republica Moldova nu mai primește gaz de la ruși. De câteva luni, Gazprom a trimis gaz numai regiunii separatiste Transnistria

Republica Moldova nu mai primește gaz de la ruși. De câteva luni, Gazprom a trimis gaz numai regiunii separatiste Transnistria

Ministrul Energiei din guvernul de la Chișinău, Victor Parlicov, spune că Republica Moldova nu mai primește gaze rusești încă din decembrie anul trecut, ceea ce înseamnă că a reușit să...

Drona americană prăbuşită în Marea Neagră. Pentagonul a dat publicităţii înregistrarea video a incidentului

Drona americană prăbuşită în Marea Neagră. Pentagonul a dat publicităţii înregistrarea video a incidentului

Pentagonul a dat joi publicităţii o înregistrare video în care se poate vedea cum un avion militar rus se apropie foarte mult de o dronă a armatei americane, deversează combustibil...

Oficialii americani acuză că interceptarea dronei în Marea Neagră a fost „aprobată la cele mai înalte niveluri de la Kremlin”

Oficialii americani acuză că interceptarea dronei în Marea Neagră a fost „aprobată la cele mai înalte niveluri de la Kremlin”

Acțiunile agresive ale avioanelor de luptă rusești împotriva dronei americane au fost planificate din timp și au avut un scop precis, susțin trei oficiali ai administrației americane, care și-au păstrat...

China, Rusia și Iran au început exerciții militare comune în Golful Oman. Ce este „Security Bond" și ce prevede

China, Rusia și Iran au început exerciții militare comune în Golful Oman. Ce este „Security Bond" și ce prevede

Forțele armate ale Chinei, Iranului, Rusiei și altor țări vor desfășura, din 15 martie până pe 19 martie, un ciclu de exerciții navale comune, denumite "Security Bond-2023", în Golful Oman....

Z-extrasenzorial. Cum funcționează un nou gen de propagandă rusească pentru telespectatorii care s-au plictisit de talk-show-uri politice

Z-extrasenzorial. Cum funcționează un nou gen de propagandă rusească pentru telespectatorii care s-au plictisit de talk-show-uri politice

Z-extrasenzorial reprezintă un nou tip de propagandă rusească care câștigă popularitate la televiziunile publice ruse. În mod special, vizionarii emisiunilor TV sunt din ce în ce mai des invitații unor...

Strănepoata lui Hruşciov: „Ucraina este obsesia personală a lui Putin”

Strănepoata lui Hruşciov: „Ucraina este obsesia personală a lui Putin”

Politologul american şi strănepoata lui Hruşciov, Nina Hruşciova, consideră că Putin este puternic motivat de supărări personale. O atitudine mai respectuoasă a Occidentului faţă de Rusia ar fi putut împiedica...

Războiul din Ucraina, ziua 386. Lloyd Austin și Serghei Șoigu au discutat despre doborârea dronei în Marea Neagră. Bombardier SU-24, doborât de Ucraina la Bahmut

Războiul din Ucraina, ziua 386. Lloyd Austin și Serghei Șoigu au discutat despre doborârea dronei în Marea Neagră. Bombardier SU-24, doborât de Ucraina la Bahmut

Tensiunile dintre cele două mari puteri, Statele Unite și Rusia, se mențin la un nivel ridicat după prăbușirea dronei americane în Marea Neagră. Miniștrii apărării din Rusia și SUA au...

Războiul din Ucraina i-a unit pe europeni. Eșecurile de pe câmpul de luptă și crizele ar putea afecta susținerea pentru Kiev. Sondaj ECFR

Războiul din Ucraina i-a unit pe europeni. Eșecurile de pe câmpul de luptă și crizele ar putea afecta susținerea pentru Kiev. Sondaj ECFR

Europenii au devenit mult mai uniți, iar diferențele ideologice s-au estompat, între partidele de diferite orientări, după izbucnirea războiului din Ucraina. Un raport bazat pe un sondaj ECFR realizat în...

Putin se laudă cu distrugerea sistemelor de rachete care sunt, de fapt, gonflabile

Putin se laudă cu distrugerea sistemelor de rachete care sunt, de fapt, gonflabile

Până de curând, experții militari s-au întrebat de ce Rusia susține că a distrus 35 de sisteme Himars, potrivit rapoartelor cotidiene oficiale ale Ministerului rus al Apărării, când la momentul...

Întâlnire strategică la Moscova. Dictatorul sirian Bashar al-Assad susține războiul lui Vladimir Putin în Ucraina

Întâlnire strategică la Moscova. Dictatorul sirian Bashar al-Assad susține războiul lui Vladimir Putin în Ucraina

Vladimir Putin a primit susținere pentru războiul pe care îl duce în Ucraina de la dictatorul sirian Bashar al-Assad. Dependent de armata rusă, care îl ajută să se mențină la...

Mercenarii Wagner au abandonat pușcăriile. Evgheni Prigojin caută recruți printre utilizatorii site-urilor pentru adulți. Video

Mercenarii Wagner au abandonat pușcăriile. Evgheni Prigojin caută recruți printre utilizatorii site-urilor pentru adulți. Video

Compania de mercenari Wagner caută recruți prin intermediul site-urilor pentru adulți care pot fi accesate din Rusia. Cei interesați să lupte în Ucraina, în slujba lui Evgheni Prigojin, sunt atrași...