rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Turcia și proiecția de putere în Mediterana orientală

Turcia și proiecția de putere în Mediterana orientală

Războaiele din Ucraina și Gaza, conflictele din Caucaz, Libia, Sahel - din Mali până în Sudan - precum și criza continuă din strâmtoarea Taiwan au un numitor comun: schimbarea în...

Vladimir Putin a distrus marea mândrie a economiei rusești. Gigantul care a înregistrat pierderi după 25 de ani

Vladimir Putin a distrus marea mândrie a economiei rusești. Gigantul care a înregistrat pierderi după 25 de ani

Gazprom Group a redus producția de gaze naturale cu 13%, până la un minim anual de 359 de miliarde de metri cubi (bcm) în 2023, de la 412,94 de miliarde...

Război în Ucraina, ziua 839. Rusia revendică noi câştiguri teritoriale. Trupele ucrainene sunt demoralizate

Război în Ucraina, ziua 839. Rusia revendică noi câştiguri teritoriale. Trupele ucrainene sunt demoralizate

Rusia a revendicat luni noi înaintări ale trupelor sale pe frontul ucrainean, cu câteva zile înaintea unor summituri cruciale pentru Ucraina, ale cărei trupe sunt slăbite de efectivele reduse de...

Fost director al CIA: Republica Moldova, printre țintele lui Putin de a reconstrui imperiul sovietic

Fost director al CIA: Republica Moldova, printre țintele lui Putin de a reconstrui imperiul sovietic

Amenințările lui Vladimir Putin de a invada țările baltice și de a aduce un nou război în Europa trebuie luate în serios, a avertizat un fost general de rang înalt...

Angela Merkel, informații „ascunse” despre Nord Stream 2.  Dezvăluiri în presa germană

Angela Merkel, informații „ascunse” despre Nord Stream 2. Dezvăluiri în presa germană

Angela Merkel era conștientă că Rusia ar putea încerca să șantajeze Europa pentru a promova construcția Nord Stream 2, însă a decis să nu facă informația publică. Angela Merkel, informații...

Ilan Șor și Igor Dodon, la ordinele Rusiei, în timpul participării la Forumul Economic Internațional

Ilan Șor și Igor Dodon, la ordinele Rusiei, în timpul participării la Forumul Economic Internațional

Fugarul Ilan Șor, cel care a înființat și a devenit liderul Blocului Politic „Victorie”, și fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor, au participat în Rusia, la...

Război în Ucraina, ziua 838. Trupele lui Zelenski își revin. Moscova a pierdut una din aeronavele de top

Război în Ucraina, ziua 838. Trupele lui Zelenski își revin. Moscova a pierdut una din aeronavele de top

Ucraina a distrus un avion de ultimă generație al aviației ruse, staționat la o bază aeriană situată la aproximativ 600 de kilometri de linia frontului. Lovitura încasată de Federația Rusă...

Zelenski, mult mai încrezător. Eşecul operaţiunii ruse în Harkov a fost „foarte semnificativ”

Zelenski, mult mai încrezător. Eşecul operaţiunii ruse în Harkov a fost „foarte semnificativ”

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat că eșecul operațiunii ruse în regiunea Harkov, în nord-estul, a fost „foarte semnificativ”. El a spus că urmează să distrugă toate unitățile ruse care...

Rusia, nemulțumită că OPEC+ crește producția de petrol. Putin pierde bani

Rusia, nemulțumită că OPEC+ crește producția de petrol. Putin pierde bani

CEO-ul grupului energetic Rosnef din Rusia este de părere că o creștere a capacității de producție de petrol a contracarat eforturile OPEC+ de a reduce producția de petrol. OPEC+ și...

Avion de luptă rusesc de ultimă generație, lovit în premieră de ucraineni

Avion de luptă rusesc de ultimă generație, lovit în premieră de ucraineni

Armata ucraineană a lovit un avion de vânătoare rusesc Su-57, de ultimă generaţie, la o bază aeriană din interiorul Rusiei, a transmis agenţia de informaţii a armatei ucrainene, GUR. Nu...

Război în Ucraina, ziua 837. Kuleba, mustrări pentru Biden

Război în Ucraina, ziua 837. Kuleba, mustrări pentru Biden

Pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina, dronele Kievului au survolat deasupra regiunii Osetia de Nord, situată la o distanță de 1.000 de kilometri de linia frontului. Aparatele de...

Cât de mare e caracatița GRU la Chișinău

Cât de mare e caracatița GRU la Chișinău

Rețeaua de agenți secreți ai serviciilor rusești precum FSB sau GRU funcționează impecabil, la cel mai înalt nivel, consideră fostul deputat Iurie Reniță. Cum s-a infiltrat GRU la vârful statului...

Republica Moldova, ținta războiului psihologic al Rusiei. Strategia Kremlinului

Republica Moldova, ținta războiului psihologic al Rusiei. Strategia Kremlinului

Rusia încearcă să inducă panică în rândul populației din Republica Moldova, prin ideea că vectorul pro-vestic al guvernării riscă atragerea țării în război. Aceasta este una din țintele războiului hibrid...

Replica lui Biden pentru Putin. SUA ar putea desfășura mai multe arme nucleare strategice

Replica lui Biden pentru Putin. SUA ar putea desfășura mai multe arme nucleare strategice

Statele Unite iau în considerare posibilitatea de a desfășura mai multe arme nucleare strategie. Noua strategie este menită să descurajeze eventualele amenințări din partea Rusiei, a Chinei și chiar a...

Statele Unite și războaiele viitorului. Lecțiile pe care americanii trebuie să le învețe în Ucraina

Statele Unite și războaiele viitorului. Lecțiile pe care americanii trebuie să le învețe în Ucraina

Statele Unite nu vor face față unor conflicte cu Rusia și China, în viitor, dacă nu se vor învăța din ceea ce se petrece în Ucraina. Confruntările viitoare se vor...

Farsă în Guvern. Ministru păcălit de un necunoscut într-un apel video

Farsă în Guvern. Ministru păcălit de un necunoscut într-un apel video

David Cameron, ministrul britanic de externe a fost victima unei farse puse la cale de un necunoscut. Oficialul a schimbat o serie de mesaje și a purtat o conversație video,...

Problema existențială a lui Putin: nu sunt destui ruși

Problema existențială a lui Putin: nu sunt destui ruși

Problema existențială a lui Putin: populația Rusiei este de ani de zile în declin, iar războiul din Ucraina a înrăutățit situația. Putin are tot mai puțini supuși Vladimir Putin s-a...

Vladimir Putin amenință cu cele mai puternice arme nucleare care există

Vladimir Putin amenință cu cele mai puternice arme nucleare care există

În ciuda unor amenințări anterioare legate de un posibil război nuclear, Vladimir Putin pare acum să adopte o abordare mai temperată și subliniază faptul că, deși Rusia dispune de un...

Fiicele lui Vladimir Putin au ieșit în public. Cum au fost surprinse Maria și Katerina

Fiicele lui Vladimir Putin au ieșit în public. Cum au fost surprinse Maria și Katerina

Maria Voronțova și Katerina Tihonova, cele două fiice ale lui Vladimir Putin, născute din căsătoria cu Liudmila Putina, au surprins prin prezența lor neobișnuită la Forumul Economic Internațional de la...

Noul turneu diplomatic anti-occidental al Kremlinului în Africa

Noul turneu diplomatic anti-occidental al Kremlinului în Africa

Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov vizitează patru țări din Africa săptămâna aceasta. În centrul acestei mișcări se află atacurile frontale obișnuite împotriva influenței occidentale pe continent. Ce face omul lui...