romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Fidel Castro - cel mai bine păzit om din lume

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Fidel Castro - cel mai bine păzit om din lume

Un film documentar de răsunet scos de televiziunea engleză Channel 4 pe 28 noiembrie 2006 se intitulează 638 Ways to kill Castro (638 de feluri de a-l ucide pe Fidel...

Pericolele care pândesc NATO din interior: tendințele autoritare din România, Turcia și Ungaria

Pericolele care pândesc NATO din interior: tendințele autoritare din România, Turcia și Ungaria

Nu Rusia și armata sa reprezintă amenințarea principala la adresa Alianței Nord-Atlantice, ci tendințele autoritare din țări membre precum România, Turcia și Ungaria, se arată într-o analiză a revistei americane...

OSCE cere autorităților române o anchetă în cazul jurnalistului bătut de polițiști în centrul vechi al capitalei

OSCE cere autorităților române o anchetă în cazul jurnalistului bătut de polițiști în centrul vechi al capitalei

Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, bosniaca Dunja Mijatovic, a denunțat drept inacceptabil atacul recent al unor polițiști români asupra unui jurnalist și a cerut o anchetă complexă în acest caz,...

CONCERT INCENDIAR! Trupa U2 vine în România

CONCERT INCENDIAR! Trupa U2 vine în România

Fanii trupei U2 sunt în delir datorită noul anunț venit din partea managerului acestora cu puțin timp în urmă, ce anunță un concert la noi în țară.

EXPORTURILE MOLDOVENEŞTI în RUSIA continuă să SCADĂ

EXPORTURILE MOLDOVENEŞTI în RUSIA continuă să SCADĂ

Exporturile moldoveneşti în Rusia au scăzut cu 30%, România devenind principalul partener comercial al Republicii Moldova, schimburile dintre cele două state ar putea atinge un nou record în 2014, scrie...

La fiecare 8 minute, un român suferă un traumatism cranio-cerebral

La fiecare 8 minute, un român suferă un traumatism cranio-cerebral

Traumatismele cranio-cerebrale (TCC) reprezintă principala cauză de deces la populaţia tânără, cu vârste de sub 40 de ani. Totodată, TCC constituie cauza a aproximativ două treimi din decesele post-traumatice fiind...

PERCHEZIȚII simultane în România și în Franța la SPĂRGĂTORII din Tecuci. Infractorii foloseau o METODĂ BANALĂ prin care FURAU DIN MAGAZINE

PERCHEZIȚII simultane în România și în Franța la SPĂRGĂTORII din Tecuci. Infractorii foloseau o METODĂ BANALĂ prin care FURAU DIN MAGAZINE

Poliția Română și Jandarmeria Naţională din Franţa au efectuat simultan 24 de percheziții, pe teritoriile celor două țări, pentru destructurarea unei grupări infracționale itinerante specializate în furturi din societăți comerciale...

Ce se întâmplă cu Mihai Trăistariu?

Ce se întâmplă cu Mihai Trăistariu?

Selfie-urile postate pe site-ul de socializare de Mihai Trăistariu au stârnit mii de reacţii din partea tuturor fanilor. De la vocea uimitoare apreciată de întreaga Europă la artistul controversat, care...

Mircea Rădulescu, despre drama cu Irlanda de Nord „Ne copleșise liniștea care domnea în vestiar”

Mircea Rădulescu, despre drama cu Irlanda de Nord „Ne copleșise liniștea care domnea în vestiar”

Fostul secund al lui Mircea Lucescu, la echipa națională, a rememorat pentru EVZ celebrul meci pierdut de „tricolori” în 1985. Meciul cu Irlanda de Nord, pe care naționala României îl...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 13 noiembrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 13 noiembrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.MOGULII INTERNETULUI „Evenimentul zilei” a făcut o investigație despre cine se afl ă în spatele celor mai citite...

N-a fost să fie „bilețelul roz!”

N-a fost să fie „bilețelul roz!”

Klaus Iohannis s-a enervat. Îl face pe el PSD-ul găină? Pe el, care, spre deosebire de Victor Ponta chiar are lucruri de spus? Toată România e cu sufletul la gură...

Ce șanse au manualele digitale în România Patru din zece români nu au folosit niciodată calculatorul

Ce șanse au manualele digitale în România Patru din zece români nu au folosit niciodată calculatorul

Inițiativa Ministerului Educației de a introduce manuale digitale în școli este dată peste cap de o statistică îngrijorătoare: țara noastră se află la coada clasamentului la nivelul Uniunii Europene în...

A doua dezbatere la prezidențiale: Iohannis a prezentat un talon de pensie de 4 lei; Ponta: Pensia se completează de la bugetul de stat

A doua dezbatere la prezidențiale: Iohannis a prezentat un talon de pensie de 4 lei; Ponta: Pensia se completează de la bugetul de stat

Candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, a prezentat, miercuri, în cadrul dezbaterii electorale la care a participat alături de contracandidatul său, Victor Ponta, un talon de pensie în valoare...

GAFA lui Iohannis la a doua dezbatere: N-a știut să spună cine este şeful PNL Argeş

GAFA lui Iohannis la a doua dezbatere: N-a știut să spună cine este şeful PNL Argeş

În cadrul celei de-a două dezbateri televizate pentru prezidențiale, la B1 TV, Klaus Iohannis, întrebat de către contracandidatul său Victor Ponta, cine este şeful PNL Argeş, nu a ştiut să...

Prezidențiabilii, despre un TANDEM președinte - premier. Ponta: „Sunt de acord că nu vom colabora”. Iohannis: „Nu vom ajunge acolo. Ponta își încheie cariera politică”

Prezidențiabilii, despre un TANDEM președinte - premier. Ponta: „Sunt de acord că nu vom colabora”. Iohannis: „Nu vom ajunge acolo. Ponta își încheie cariera politică”

La a două dezbatere televizată pentru prezidenţiale, la B1 TV, Victor Ponta şi Klaus Iohannis au vorbit și despre un eventual tandem: unul preşedinte şi celălalt premier. Victor Ponta: A...

SONDAJ CSCI. Cine a câştigat la a doua dezbatere prezidenţială Ponta-Iohannis. Ce au decis votanţii fiecărui candidat

SONDAJ CSCI. Cine a câştigat la a doua dezbatere prezidenţială Ponta-Iohannis. Ce au decis votanţii fiecărui candidat

Potrivit sondajului realizat în timp real de CSCI, candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a câştigat clar dezbaterea cu candidatul ACL, Klaus Iohannis, și în a doua confruntare televizată, care a avut...

ATACURI între contracandidați. Iohannis: Oriunde în lume, cinva care este prins că a plagiat este obligat să se retragă din politică. Ponta: Aţi fugit de ICCJ, că, pentru a vă judeca, apropo de ANI. Eu nu aş fi candidat

Victor Ponta şi Klaus Iohannis au avut, în cea de-a doua confruntare electrorală televizată, la B1 TV, un schimb de replici pe temele plagiatului şi incompatibilităţii. Iohannis spus că oricine...

CONTRE DURE pe tema CORUPȚILOR: Iohannis: „Haideți să convocăm Parlamentul, să respingem legea amnistiei”. Ponta: „Cereți-i lui Roșca să demisioneze din Parlament”

CONTRE DURE pe tema CORUPȚILOR: Iohannis: „Haideți să convocăm Parlamentul, să respingem legea amnistiei”. Ponta: „Cereți-i lui Roșca să demisioneze din Parlament”

În cadrul celei de-a doua dezbateri electorale din această finală prezidențială, difuzată de B1 TV, despre problema parlamentarilor corupți și despre legea grațierii și amnistierii, confruntarea dintre cei doi contracandidați...

Calitățile din perspectiva contracandidaților. Ponta: Iohannis, un politician abil. Iohannis: Ponta vorbește despre orice, oricât

Calitățile din perspectiva contracandidaților. Ponta: Iohannis, un politician abil. Iohannis: Ponta vorbește despre orice, oricât

Victor Ponta și Klaus Iohannis au comentat, la B1 TV, în cadrul celei de-a doua dezbateri electorale televizate, calitățile celuilalt candidat. Victor Ponta l-a descirs pe Iohannis ca fiind ”un...

Tribune goale în Ghencea la partida cu Braşov

Tribune goale în Ghencea la partida cu Braşov

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a hotărât, astăzi, sancţionarea clubului Steaua cu o amendă de 70 000 de lei şi suspendarea terenului pentru o etapă, ca urmare...